Publicăm în continuare discursul rostit joi, 3 noiembrie 2011, de cardinalul Péter Erdö, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta (Ungaria) şi preşedinte al Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), cu ocazia deschiderii întâlnirii episcopilor catolici orientali europeni care s-a încheiat duminică, 6 noiembrie 2011, la Oradea, în România.

* * *

Preafericirile Voastre,
Excelenţe,
Dragi confraţi,

Întâlnirea anuală a episcopilor catolici orientali a fost mereu o ocazie foarte bună pentru a ne întâlni şi a împărtăşi experienţa credinţei noastre comune şi a provocărilor care ne sunt propuse de lumea contemporană. CCEE este foarte bucuros să poată sprijini aceste întâlniri tocmai pentru că sunt mărturia unei realităţi foarte importante a Bisericii catolice din Europa. Nu întâmplător Sfântul Părinte a propus întregii Biserici să se roage luna aceasta: "Pentru Bisericile orientale catolice, pentru ca tradiţia lor venerabilă să fie cunoscută şi stimată ca bogăţie spirituală pentru toată Biserica".

A fost aleasă ca temă principală pentru aceste zile Noua Evanghelizare şi chemarea specifică adresată Bisericilor catolice orientale despre modul de a trăi în lumea de astăzi propria identitate de vestitori ai Evangheliei. În timpul Adunării Plenare a CCEE, desfăşurată în urmă cu o lună în Albania, reprezentanţii Bisericilor catolice europene, atât orientale cât şi latine, au avut oportunitatea de a reflecta la nivel continental asupra acestei teme, şi, după aceea, anul viitor vom avea Sinodul Episcopilor în timpul căruia vom putea aprofunda, împreună cu Sfântul Părinte, semnificaţia acestei chemări. Suntem într-o lume foarte secularizată şi, în mod paradoxal, însetată de Dumnezeu şi de sensul vieţii - cum să facem pentru a duce vestea lui Cristos celui care pare că nu este interesat de ea? Aş îndrăzni să spun, mai mult decât o temă, Noua Evanghelizare este un kairos, în care cu toţii suntem chemaţi să trezim credinţa şi să construim comunităţi creştine bine înrădăcinate în Domnul şi puternice în entuziasmul misionar. Noua Evanghelizare nu este deloc o metodă sociologică, ci înseamnă acel efort misionar care este cerut acolo unde creştinismul a fost deja vestit, dar unde cultura se îndepărtează de credinţă.

Bisericile catolice orientale - sunt convins de asta - au mult de oferit în Noua Evanghelizare. înainte de toate, în aproape toate ţările din Europa de est, Bisericile catolice orientale, timp de lungi decenii, au fost complet interzise, suprimate din punct de vedere juridic de puterea comunistă. În urmă cu douăzeci de ani s-a deschis posibilitatea de a relua evanghelizarea conform tradiţiei acestor Biserici în toate ţările. De fapt, în această perioadă din urmă a fost făcută, prin lucrarea acestor Biserici, şi mai ales a Duhului Sfânt, o fel de Nouă Evanghelizare. S-au renăscut eparhiile, seminariile şi-au reluat activitatea şi se întâlnesc multe parohii vii. şi în domeniul monahismului şi al culturii catolice orientale vedem o mare renaştere. Deci aceste Biserici sunt martore ale unui soi de Nouă Evanghelizare.

Pe de altă parte, omul de astăzi este foarte sensibil şi deschis la efectele audiovizuale. Bisericile catolice orientale sunt bogate în vizualitate şi în frumuseţea cântului liturgic. Nu este numai o modă că icoanele sunt foarte cerute şi în Occident, ci este un semn al unei dezvoltări culturale şi antropologice. La această situaţie Bisericile catolice orientale au un răspuns propriu care ajută puternic transmiterea credinţei omului de astăzi.

Credinţa creştină, iubirea faţă de Isus şi faţă de Biserica sa sunt astăzi, ca întotdeauna, esenţiale pentru o Europă sănătoasă care să fie capabilă să treacă peste crizele sale şi să ţină împreună, fără omologare, diversităţile culturale şi religioase.

Doresc zile de lucru intense dar mai ales profunde în credinţă şi în prietenie. Dumnezeu să binecuvânteze această întâlnire.

(După Zenit, 6 noiembrie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu