Crăciun binecuvântat!
"Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, l-a înfăşat în scutece, şi l-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei" (Lc 2, 6-7).
În ziua de Crăciun, când sărbătorim naşterea Mântuitorului nostru Isus Cristos, ar trebui să predice mamele, pentru că ele ştiu cel mai bine ce înseamnă a zămisli şi da naştere unui om, în carne şi oase. Textul biblic este foarte zgârcit cu descrierea evenimentului naşterii lui Cristos, dar chiar şi puţinele informaţii oferite ne pot face să reflectăm.
Timp de nouă luni, Maria nu a mai existat pentru ea, pentru că, din momentul zămislirii, toată atenţia ei, hrana pe care o lua, muncile pe care le făcea, gândurile ei, toate erau făcute dependent de pruncul care se ţesea încet-încet în sânul ei. Înainte de a-l aşeza pe prunc în iesle, Sfânta Fecioară a trăit nouă luni de zile pregătind creaturii cele necesare: pantalonaşi, scutece, căciuliţe, cămăşuţe, toate dintr-o bucată şi fără cusătură; în acea vreme nu existau magazine de unde să le cumpere, iar farmacia era câmpia întinsă, cu plantele frumos mirositoare răspândite peste tot.
Nouă luni de zile de trepidaţie, de emoţie, de renunţări, numai din dragoste faţă de cel ce avea să se nască. Nouă luni de rugăciune, pentru ca Domnul să-i dea un prunc sănătos. Mi-l imaginez şi pe dreptul Iosif care o înconjura pe Maria cu toată drăgălăşenia, deşi nici pentru el nu mai exista nimic în afară de el, pruncul dăruit de Dumnezeu, şi care-i invadase viaţa într-atât încât orice gândea şi făcea se învârtea în jurul lui. Emoţia era şi mai mare pentru amândoi, dar mai ales pentru Maria, căci era prima dată când trăia pe pielea ei un asemenea eveniment. Şi întreba rudele şi vecinele, cum va fi. De altfel, abia primise vestea de la îngerul Gabriel, alergase în grabă la verişoara ei, Elisabeta, să o lămurească şi să o instruiască cum să se comporte, ce să mănânce, ce să bea, ce are voie şi ce nu are voie să facă, ca nu cumva să se întâmple vreo nenorocire.
L-a născut şi l-a înfăşat în scutece; da, Maria luase scutece cu ea, pentru că ştia că sorocul este aproape; scutece noi şi albe ca zăpada, niciodată folosite şi ţesute de mâinile ei, din lână aleasă. O învăţase Elisabeta, care învăţase la rândul ei de la o vecină. Mamele ştiu să ţeasă, căci scutecul imită forma sânului lor. Înainte să ţeasă scutec de lână, fusese ea însăşi scutec cu sânul ei pentru Isus, timp de nouă luni de zile, scutec de carne, scutec cald şi viu, scutec ales de Dumnezeu pentru Fiul său. Se pregătise bine, căci ştia că lumea nu are scutec nici pentru ea, darmite pentru pruncul ei. Aşa o vedea pe potecile prăfuite ale Palestinei, umblând goală cât era ziua de lungă; chiar şi hainele de piele pe care i le dăduse Domnul le lepădase, le aruncase departe, căci nu voia să fie constrânsă de nimeni. Şi mai rău încă, stăteau în jurul ieslei, cu ochii plini de viclenie, şi zâmbind şiret, să prindă momentul în care ar putea subtiliza scutecele copilului şi să le tragă la sorţi, ale cui să fie. Noroc că în mijlocul mulţimii se afla şi o femeie miloasă, Veronica, care avea în traistă nişte bucăţi frumoase de stofă de bumbac, pe care le luase să facă o mahramă, să fie acolo, pentru zile negre. Îl chemă pe Iosif afară şi, pe furiş, să nu vadă nimeni, i le dădu lui. I-or fi folosit Drăgălaşului, că altceva nu avea, iar frigul de afară răzbătea printre scândurile strâmbe ale grajdului.
Cobora seara, iar Iosif se gândea cum să-şi ferească cât mai bine copilul şi soţia de frigul lumii. Avu parcă un vis: privea şi nu-i venea să creadă. Ridică ochii şi simţi cum o căldură imensă învăluie grajdul: îngerii deasupra Pruncului cântau cu vocile lor argintii şi suflau un aer divin. Retrăia momentul dinaintea creaţiei: Duhul Domnului plutea din nou deasupra ieslei, un duh cald, toropitor. Auzea numai el şi tânăra mamă: Mărire în cer lui Dumnezeu, şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă. Se bucurară şi primiră dar din partea Domnului.
Crăciun binecuvântat!
Pr. Damian Pătraşcu
