Totuşi, dreptul la întreruperea sarcinii nu este menţionat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
De Grégor Puppink1
Modul în care o ţară care a refuzat avortul de trei ori prin referendum poate să fie obligată să-şi modifice propria legislaţie în numele unei Convenţii care nu conţine deloc dreptul la avort.
În Europa, Irlanda este un simbol de rezistenţă împotriva avortului, dar care urmează să cadă sub presiunea atât a Consiliului Europei cât şi a unor grupuri de persoane. Poporul irlandez s-a opus mereu cu vigoare avortului: de trei ori, prin referendum, a refuzat legalizarea lui şi a acordat chiar o protecţie constituţională vieţii celui care urmează să se nască, identică vieţii mamei. Avortul este astfel mereu interzis, cu excepţia cazului în care este considerat strict necesar de către medici pentru a salva viaţa mamei.
Totuşi, Consiliul Europei este în centrul unei campanii pentru a impune "de sus" avortul unui popor care l-a refuzat "de jos" de trei ori prin referendumurile din 1983, 1992 şi 2002.
Precizăm că acest Consiliu al Europei a fost creat pentru a apăra democraţia şi drepturile omului. Curtea europeană a drepturilor omului face parte din Consiliul Europei; rolul său este acela de a veghea asupra respectării din partea statelor a drepturilor şi libertăţilor stabilite de Convenţia europeană a drepturilor omului. Statele condamnate trebuie să se conformeze sentinţelor date împotriva lor de Curte; dispun de o anumită libertate cât priveşte mijloacele de a realiza acest scop. Această punere în executare a sentinţelor este realizată sub supervizarea Comitetului de Miniştri, adică a ambasadorilor din cele 47 de state membre.
La 16 decembrie 2010, în dosarele A, B şi C împotriva Irlandei (în timp ce Convenţia nu conţine dreptul la avort), Curtea europeană a condamnat Irlanda datorită faptului că reglementarea sa n-ar fi clară, pentru că n-ar fi permis unei femei însărcinate care doreşte să avorteze, să ştie dacă ea putea să beneficieze de excepţia de la interdicţia de a avorta. Aceasta din urmă, care în prealabil avusese un cancer, se temea că sarcina sa putea să altereze sănătatea ei. Estimând că nu poate să obţină de la medici posibilitatea de a avorta în Irlanda, femeia a făcut avort în Anglia.
Acest caz A, B şi C împotriva Irlandei este jurisprudenţă de referinţă pentru o serie de cazuri împotriva Irlandei şi Poloniei, în care femeile depun plângere împotriva imposibilităţii de a face avort, în special din cauza refuzului medicilor. Aceste cazuri sunt rezultatul întâlnirii dintre abordarea femeii care cere avortul, ca şi cum ar fi un drept individual, şi abordarea medicilor şi a statului, care pun drept condiţii de acces la avort nişte criterii referitoare îndeosebi la viaţa şi la sănătatea mamei.
În aceste cazuri, Curtea a încercat să dea mai multă importanţă exprimării şi respectării femeii, fără a merge împotriva dreptului statului de a supune avortul la nişte condiţii riguroase. În acest scop, Curtea a considerat că atunci când statul decide să autorizeze avortul chiar şi în mod excepţional, trebuie să instituie un cadru juridic precis şi o procedură sigură pentru a permite acestor femei să exercite efectiv "dreptul" lor la avort. Astfel, avortul nu este impus în mod frontal Irlandei şi Poloniei, ci folosind mijlocul de obligaţii procedurale care garantează, nu dreptul (material) la avort, ci dreptul (procedural) de a şti dacă există o posibilitate de a recurge la întreruperea sarcinii. Această abordare procedurală ar constrânge Irlanda numai la o "clarificare" a condiţiilor concrete de acces la avort, dar în practică, ea merge mult mai departe. Acest scop este obţinut, recunoscând absenţa dreptului la avort în Convenţia europeană a drepturilor omului şi fără a fi necesar ca să se pronunţe Curtea cu privire la interdicţie de principiu a avortului în dreptul irlandez. Pentru a impune această obligaţie procedurală, trebuie afirmat pur şi simplu, pe baza excepţiei de la interdicţie în caz de pericol pentru viaţa mamei, că există un drept la avort şi că acest drept este de competenţa Convenţiei.
Pentru punerea în executare a acestor sentinţe, aşa cum este recomandat de Curte (chiar dacă această recomandare nu ar fi obligatorie), Irlanda şi Polonia urmează să instituie un mecanism de decizie în faţa căruia ar putea să meargă femeile care doresc să facă avort. Irlanda2, probabil va urma exemplul Poloniei, pentru punerea în executare a sentinţei Tysi?c împotriva Poloniei (nr. 5410/03) din 20 martie 2007, care a iniţiat crearea unui "comitet de experţi" care au rolul de a decide, caz după caz, dacă erau corespunzătoare condiţiile legale pentru a practica avortul. Acest comitet va interpreta în mod necesar aceste condiţii şi le va face să evolueze. Compunerea comitetului este decisivă şi este baza de dezbateri în Consiliul Europei: organizaţiile3 favorabile dreptului la avort ar vrea să reducă procentul de medici în favoarea altor profesii (jurist, asociaţii, etc.). Această cerere este susţinută de Referentul special al Naţiunilor Unite cu privire la dreptul la sănătate care afirmă "că o comisie compusă exclusiv din profesionişti ai sănătăţii prezintă un viciu structural care dăunează imparţialităţii sale"4. Această cerere este importantă pentru că medicii au o abordare ştiinţifică, obiectivă şi concretă a condiţiilor care ar putea eventual să justifice un avort; în schimb, juriştii şi organizaţiile gândesc avortul mai mult în termenii abstracţi ai libertăţilor individuale. Prin acest dezbateri cu privire la compunerea acestor comitete, este în joc însăşi natura avortului, sau este considerată dintr-un punct de vedere concret şi medical, sau dintr-un punct de vedere abstract, ca o libertate individuală. Dacă avortul ar fi considerat ca o libertate, exercitarea sa ar fi cu siguranţă împotriva medicilor, puterea lor decizională ar fi percepută atunci ca o piedică legitimă. Această confruntare este şi mai puternică atunci când medicul invocă libertatea sa de conştiinţă pentru a refuza să facă un avort. În afară de asta, faptul de a da unui comitet decizia de a autoriza avortul a făcut-o pe aceasta din urmă colegială, aşadar are ca efect acela de a scuti de responsabilitate morală şi juridică ansamblul comitetului. Deciziile acestui comitet vor trebui să fie rapide, motivate şi scrise pentru a putea fi discutate în tribunal. Aşadar, decizia finală de a autoriza avortul nu va mai fi în responsabilitatea medicilor şi nici a "Comitetului de experţi", ci a judecătorului care va fi unicul interpret al criteriilor de acces la avort.
Astăzi, nici o procedură nu este prevăzută pentru a contesta în faţa unei jurisdicţii deciziile de autorizare a unui avort; este prevăzută numai o decizie de refuz. Cel care trebuie să se nască va avea un avocat în acest Comitet?
Acest mecanism nu prevede nici o barieră împotriva riscurilor de interpretare abuzivă a condiţiilor legale de acces la avort; totuşi presiunile în acest sens sunt foarte puternice, în special din partea autorităţilor europene şi internaţionale5.
Astfel, ultima putere de interpretare a condiţiilor de acces la avort va fi încet-încet transferată puterii judecătoreşti, aşadar, până la urmă, Curţii europene a drepturilor omului. Cu acest mecanism, Curtea europeană va putea în scurt timp să se pronunţe cu privire la pertinenţa deciziilor de refuz date de aceste Comitete. Aşadar aceasta va fi o nouă posibilitate pentru Curte de a face să crească dreptul la avort în Irlanda.
În sfârşit, încadrarea avortului scapă progresiv de sub decizia legislatorului şi a medicului. Cât priveşte legislatorul, decizia de principiu de a permite sau nu avortul nu mai este propriu-zis suverană; de fapt, era suficient ca să se declare existentă de către Curtea europeană un "drept la avort" în Irlanda pentru ca această afirmaţie să fie considerată ca nouă interpretare autentică a Constituţiei irlandeze. Cât priveşte medicul, puterea sa urmează să fie transferată la judecători, garanţi ai respectării drepturilor omului.
În timpul întâlnirii din 6 decembrie 2012, delegaţii la Comitetul Miniştrilor au invitat Irlanda să răspundă la problema "interdicţiei generale de a face avort în dreptul penal", pentru că acest lucru reprezintă "un element convingător puternic pentru femei şi pentru medici, explicat de riscul de condamnare penală şi de încarcerare", şi au îndemnat "autorităţile irlandeze să accelereze punerea în executare a sentinţei"6. Examinarea acestei puneri în executare va avea loc cel mai târziu în timpul întâlnirii din martie 2013.
Se pune întrebarea: pentru ce o asemenea presiune asupra Irlandei şi Poloniei, două ţări dintre cele mai bune în lumea îngrijirii sănătăţii materne, mult mai în faţă decât Franţa şi decât Statele Unite7? De ce să se transfere judecătorului responsabilitatea medicului, când evaluarea necesităţii medicale a unui avort face parte din competenţa ştiinţifică a medicului? Unde este urgenţa de a legaliza avortul? Pentru ce motiv Comitetul Miniştrilor a clasificat aceste cazuri drept "prioritare", cânt atâtea cazuri grave de tortură, de dispariţii sau omucideri sunt tratate fără urgenţă? Probabil pentru că avortul caracterizează profund cultura: legalizarea sa are în sine o valoare de rit de trecere în post-modernitate, pentru că implică supremaţia voinţei asupra vieţii, a subiectivităţii asupra obiectivităţii.
Nu este inevitabil acest proces, depinde de forţa şi de voinţa politică a guvernelor irlandez şi polonez, care pot să-i aducă aminte Consiliului Europei că ţara lor n-a legalizat niciodată avortul, în ratificarea Convenţiei europene a drepturilor umane.
(După Zenit, 17 decembrie 2012)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note
1 Director al European Centre for Law and Justice, ONG cu sediul la Strasbourg, expert la Consiliul Europei. ECLJ a prezentat un raport Consiliului de Miniştri cu privire la punerea în executare a sentinţei A, B şi C împotriva Irlandei, document DD(2012)917, accesibil aici: http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/execution/Themes/Add_info/IRL-ai_en.asp.
2 A se vedea raportul Grupului oficial al experţilor instituit de guvernul irlandez pentru a propune moduri de punere în executare a sentinţei, publicat în noiembrie 2012 şi accesibil pe acest link: http://www.dohc.ie/publications/pdf/Judgment_ABC.pdf?direct=1.
3 A se vedea comunicatul Organizaţiei "Centrul pentru drepturile reproductive" adresat Comitetului de Miniştri de la Consiliul Europei şi răspunsul guvernului polonez DH-DD(2010)610E.
4 A se vedea Raportul despre Polonia al Referentului special despre dreptul oricărei persoane de a se bucura de cel mai înalt nivel posibil de bunăstare fizică şi mentală, dl. Anand Grover, 20 mai 2010, Consiliul drepturilor omului, document nr. A/HRC/14/20/Add.3.
5 A se vedea, de exemplu, raportul Comisarului drepturilor omului referitoare la vizita sa în Irlanda (26-30 noiembrie 2007), adoptat la 30 aprilie 2008 (CommDH [2008] 9), raportul Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor («CEDAW»), al Oficiului Înaltului Comisar la drepturilor omului cu privire la respectarea Pactului Naţiunilor unite referitor la drepturile civile şi politice (CCPR/C/IRL/CO/3, din 30 iulie 2008).
6 Dare de seamă a întâlnirii Delegaţilor Miniştrilor din 4 decembrie 2012 - 6 decembrie 2012 CM/Del/Dec (2012) 1157/12 / 3 decembrie 2012 1157 (DH) Decizie caz nr. 12 - A., B. şi C. împotriva Irlandei.
7 Trends in Maternal Mortality: 1990-2010. Estimates Developed by WHO, UNICEF, UNFPA and the World Bank, http://data.worldbank.org/indicator/SH.STA.MMRT (last visited 20th November 2012).
