Anul acesta Ziua Tineretului la nivel diecezan va avea loc la Butea, în ziua de 1 mai. Tema stabilită de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea este: "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). În vederea acestei sărbători Oficiul pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor lansează două concursuri ce se adresează tinerilor din Dieceza de Iaşi.
Concurs pentru imn
Pot participa la concurs acele creaţii care respectă următoarele criterii:
- melodia şi versurile trebuie să fie originale şi să facă referinţă la tema Zilei Mondiale a Tineretului din acest an;
- melodia trebuie să fie dinamică şi să poată fi uşor de cântat;
- imnul trebuie să conţină un refren şi minim trei strofe.
Autorul/autorii imnului desemnat câştigător vor trebui să asigure interpretarea acestuia pe întreg parcursul Zilei Tineretului.
Concurs pentru logo
Logo-ul trebuie să respecte următoarele cerinţe:
- trebuie să facă referinţă la tema Zilei Mondiale a Tineretului din acest an şi să conţină şi înscrisul "Ziua Tineretului Butea 2011";
- să fie uşor de reprodus atât în format color, cât şi în format alb-negru;
- să fie o creaţie în totalitate originală, fără a prelua elemente ale altor logo-uri;
- să fie însoţit de o explicaţie de 100-150 de cuvinte.
Creaţiile care participă la aceste concursuri trebuie să fie trimise în format electronic (CD, DVD, e-mail) şi să fie însoţite de numele şi prenumele autorului melodiei şi versurilor, respectiv al logo-ului, precum şi de adresa de contact. Melodia câştigătoare va deveni imnul oficial al Zilei Tineretului de la Butea, iar logo-ul câştigător va deveni logo-ul oficial al aceleiaşi manifestări. Atât imnul câştigător cât şi logo-ul vor fi premiate cu 50 de euro.
Melodiile şi logo-urile care vor participa la concurs trebuie să fie trimise până la 15 martie 2011 la următoarea adresă: pr. Felix Roca, Str. Sărărie, 134, 700116 Iaşi; email: [email protected]; [email protected].
Alte detalii pot fi obţinute şi la numerele de telefon: 0741/501481, 0769/288978.
Totodată se aşteaptă propuneri de momente spirituale care să dispună tinerii participanţi la o trăire intensă a acestei zile, cât şi momente artistice care să facă parte din Festivalul tinerilor. Orice propunere, idee sau colaborare pentru ca Ziua Tineretului să fie o sărbătoare frumoasă, cu o trăire spirituală intensă, este binevenită!
Pr. Felix Roca