În ziua de 1 mai 2011 tinerii Diecezei de Iaşi sunt invitaţi să participe la Ziua Tineretului, ce va avea loc la Butea. Tema de anul acesta este "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). Ziua Tineretului de anul acesta coincide cu beatificare papei Ioan Paul al II-lea, ce va avea loc la Roma.

Ziua Tineretului este organizată de Oficiul pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor, are un caracter spiritual, de comuniune şi de sărbătoare şi se adresează tinerilor cu vârsta între 14 şi 30 de ani.

Se recomandă participanţilor ca în zilele precedente, în propriile parohii, să se pregătească spiritual pentru această sărbătoare, celebrând sacramentul spovezii şi participând la momentele de cateheză. Ocazii de spovezi vor fi însă în timpul orei de rugăciune de sâmbătă 30 aprilie şi înaintea sfintei liturghii de duminică 1 mai.

Grupurile care vor ajunge la Butea în dimineaţa zilei de 1 mai vor respecta precizările voluntarilor, se vor înscrie la centrul de primire, iar responsabilul grupului va oferi toate informaţiile necesare. La centrul de primire se va achita şi taxa de participare (2 lei/tânăr participant).

Festivalul tinerilor este un moment de sărbătoare realizat de tineri şi pentru tineri. Este un semn de comuniune dacă fiecare participant se simte ca făcând parte din marea familie a tinerilor, prieteni ai lui Cristos, şi se manifestă ca atare.

Participanţii sunt îndemnaţi ca pe întreaga perioadă de desfăşurare a Zilei Tineretului să aibă un comportament corespunzător momentului, să participe la toate momentele zilei şi să nu plece înainte de încheierea programului.

Detalii şi informaţii se pot obţine de la responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor: pr. Felix Roca; Str. Sărărie, 134; 700116 Iaşi; tel. 0741/501481; 0769/288978; e mail: [email protected]. De pe www.pastoratie.ro pot fi descărcate diferite materiale referitoare la acest eveniment, ce pot fi de ajutor în pregătirea tinerilor din parohii. Printre aceste materiale se găsesc: Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Tineretului din acest an, Mesajul PS Petru Gherghel pentru tinerii din Dieceza de Iaşi, imnul şi logoul, afişul acestui eveniment, cateheză, istoricul Zilei Tineretului, etc.

Ziua Tineretului de la Butea este reflectată pe blogul www.ztbutea2011.blogspot.com şi pe pagina de facebook Ziua Tineretului Butea 2011. Pe adresa [email protected] pot fi făcute sugestii şi recomandări şi, ulterior, pot fi împărtăşite impresii.

Programul

  • Sâmbătă, 30 aprilie 2011

  • 18.00 - Sfânta Liturghie animată de voluntari.

  • 20.00 21.00 - Oră de rugăciune în cinstea papei Ioan Paul al II-lea; ocazie de spovezi.

  • Duminică, 1 mai 2011

    • 07.30 - Deschiderea centrelor de primire a grupurilor.

    • 09.30 - Program cultural religios; ocazie de spovezi.

    • 10.30 - Repetiţia cântărilor pentru sfânta Liturghie.

    • 11.00 Beatificarea papei Ioan Paul al II-lea - transmisie TV din Piaţa "Sfântul Petru".

    • 11.30 - Celebrarea sfintei Liturghii prezidate de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. La celebrare vor lua parte PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Dieter Geerlings, episcop auxiliar de Münster (Germania).

    • 13.00 - Pauză de prânz.

    • 14.00 Festivalul tinerilor.

    • 15.30 - Încheierea.

    Pregătirea tinerilor în parohii are o importanţă deosebită pentru ca Ziua Tineretului să fie pentru toţi participanţii un moment de creştere spirituală!

    Pr. Felix Roca

    * * *

    Mesajul episcopului Petru Gherghel pentru Ziua Tineretului 2011