Asociaţia Catolică Mondială pentru Comunicare (SIGNIS), printr-o ştire publicată la 17 mai, pe situl www.signis.net, a prezentat o recenzie a filmului "Codul lui Da Vinci", despre care spune că Biserica are foarte puţine motive de îngrijorare.

Mulţi creştini, provenind din diferite medii şi având diferite sensibilităţi, au fost foarte îngrijoraţi cu privire la lansarea filmului "Codul lui Da Vinci", în regia lui Ron Howard.

Totuşi, departe de a fi o capodoperă cinematografică, filmul este doar o modalitate populară de petrecere a timpului liber.

Dacă primele scene ne introduc într-o palpitantă căutare a unei comori, replicile şi cuvintele din ultima parte a filmului, cu răsturnări de situaţii, vor dezamăgi pe mulţi dintre cinefili.

Un film este ceva de care nimeni nu trebuie să se teamă. Este o lucrare personală sau comercială.

Dacă romanul omonim a încercat să-şi convingă cititorii cu anumite ipoteze dubioase şi teorii fanteziste, filmul vrea în schimb să fie pe placul tuturor şi să nu-i supere pe cei care îl vizionează. Scenariştii au adăugat un număr semnificativ de dialoguri care preiau afirmaţiile cele mai controversate din roman despre Biserică, divinitatea lui Isus, rolul Mariei Magdalena şi chiar Prelatura "Opus Dei".

Disputa din mijloacele de comunicare în masă care a urmat publicării romanului a condus la un impact enorm din partea campaniilor de promovare a filmului.

Sperăm că Biserica va putea beneficia de pe urma acestui fenomen, folosind prilejul pentru a explica fundamentele teologice ale credinţei şi speranţele tuturor creştinilor.

* * *

Seminarul Teologic Westminster a lansat în parteneriat cu Interlinc un sit dedicat tinerilor care îşi pun întrebări despre credinţă pornind de la cartea şi filmul "Codul lui Da Vinci".

Aceasta este o iniţiativă de origine protestantă: similar, Conferinţa Episcopală Catolică din SUA a lansat acum câteva luni situl www.JesusDecoded.com "adresat oricui doreşte să pună întrebări despre Isus Cristos şi despre originile creştinismului în urma ipotezelor ce apar acum în mass-media".

Noul sit, www.TheTruthAboutDaVinci.com (Adevărul despre Da Vinci), reprezintă rolul colaborării studenţilor seminarului protestant cu scriitori, teologi şi profesori, urmărind să ofere materiale pentru pastori, lideri de tineret şi persoane individuale care doresc să afle sau să vorbească despre "Codul lui Da Vinci". Acest sit reuneşte cele mai bune resurse disponibile" pe această temă.

(Informaţia este preluată de pe situl www.catholica.ro)