Primăvara, fiica cea mai tânără a bătrânului an, cea aducătoare de bucurie şi voie bună a sosit şi la noi, în mijlocul munţilor, la Ciugheş, cu alaiul ei de flori, lumină şi culoare.
Cu mare nerăbdare şi mari emoţii, duminică, 17 mai 2015, comunitatea creştinilor romano-catolici din Ciugheş a trăit din nou iubirea generoasă a lui Dumnezeu, care a venit şi în sufletul celor 15 copii (şapte fetiţe şi opt băieţi) care l-au primit pe Isus pentru prima dată în sfânta Spovadă şi sfânta Împărtăşanie.
După un frumos şi interesant timp de aprofundare a cunoştinţelor despre credinţă, dar şi a unui timp de rugăciune, iată că a venit şi momentul de sărbătoare, mult aşteptat de aceşti opt băieţi şi şapte fete. Astfel, după ce au experimentat mai întâi iubirea lui Dumnezeu în sacramentul Spovezii, duminică, 17 mai, îmbrăcaţi în haine albe de sărbătoare, aceşti "noi prieteni ai lui Isus" s-au îndreptat cu inima curată, pentru a-l primi în inimile lor.
Sfânta Liturghie solemnă a avut loc în biserica "Sfânta Maria a Zăpezii" din Ciugheş, cu începere de la ora 11.00. Liturghia a fost celebrată de părintele vicar Cazimir Cimpoieşu, venit de la Bacău pentru a sprijini desfăşurarea mult aşteptatului eveniment al comunităţii noastre.
Parohul bisericii, Anton Egner, ca un regizor exigent, s-a aflat permanent lângă micuţii creştini, îndrumându-i, încurajându-i spre a trece mai uşor peste emoţiile ce-i copleşeau.
După salutul păstorului comunităţii, a urmat o poezie recitată de unul din copiii de la prima Împărtăşanie, poezie prin care a dorit să amintească tuturor motivul sărbătorii şi mai ales dorinţa acestor copii de a-l primi pe Isus, cu sufletul curat, în Sfânta Împărtăşanie.
Deoarece sărbătoarea a fost pregătită în mod special de aceşti copii, lor le-a venit rândul să citească lecturile, psalmul, rugăciunea credincioşilor, dar şi să prezinte darurile la ofertoriu, unde s-a oferit pâinea, vinul şi strugurii, Catehismul Catolic de unde au învăţat rugăciunile şi rânduielile Bisericii Romano-Catolice, dar şi un frumos tablou cu chipurile micuţilor creştini. Un alt moment deosebit de important pentru aceşti copii a fost mărturisirea de credinţă, moment în care cei sărbătoriţi au ţinut o lumânare aprinsă în mână.
Momentul cel mai emoţionant şi trăit al celebrării a fost primirea sfintei Împărtăşanii de către aceşti copii, care cu inima plină de bucurie au lăsat ca Isus să vină şi în căsuţa lor mică. În preambulul acestui sacru eveniment, din vocea caldă şi pătrunzătoare a parohului Anton Egner a răsunat un cântec duios, plin de candoare ca un cântec de leagăn, "Lăsaţi copii să vină la mine". Acest cântec a făcut ca noi cei ce am trăit cu decenii în urmă emoţiile primei Împărtăşanii, pe obrajii ridaţi de anii parcurşi, să se strecoare discret câte o lacrimă nostalgică.
Acest lucru a fost scos în evidenţă prin cuvântul de mulţumire rostit de doi părinţi, cuprinşi de profunde emoţii, cât şi prin poezia recitată de unul dintre copiii sărbătoriţi, mulţumindu-le prin versuri părinţilor pentru grija ce le-au purtat.
Preotul Cazimir Cimpoieşu, în predica de la sfânta Liturghie, a dorit să scoată în evidenţă iubirea infinită pe care Dumnezeu ne-o arată zilnic, mai ales prin sacramentul Spovezii şi Euharistiei. Ca dovadă aceşti micuţi candidaţi la primirea sfintei Împărtăşanii au dovedit o bună pregătire, găsind mereu răspunsul potrivit pentru fiecare din întrebările pe care părintele le-a adresat-o în timpul predicii. Musai să amintesc faptul că sfântul lăcaş a fost împodobit de sărbătoare cu flori şi ghirlande multicolore. Rolul soliştilor vocali la microfonul instalat in mijlocul bisericii a fost ocupat de surorile gemene Raluca şi Crina Cadaru. Aceste două fete frumoase fiind surori gemene, se deosebeau una de cealaltă, prin faptul că una avea părul împletit în codiţe, amintind de Smărăndiţa popii, din copilăria lui Ion Creangă.
În încheiere copilaşii au primit cadou din partea parohului o fotografie-tablou, cu chipul lor şi data fericitului eveniment. S-au fotografiat alături de parohul comunităţii şi preotul ce le-a administrat prima lor Împărtăşanie. Întreaga comunitate le-a cântat tradiţionalul "La mulţi ani, dragi copii" însoţit de ropote de aplauze. Părinţii, bunicii şi rudele aveau în priviri lacrimi de bucurie.
Momentele mai sus prezentate mi-au răscolit profund amintirile. În urmă cu cinzeci şi cinci de ani primeam şi eu prima sfântă Împărtăşanie. Păstrez şi acum chipul meu în costum naţional, imortalizat pe peliculă de regretatul preot Iosif Duman. Pe cerdacul fostei parohii (locul actualei biserici) am servit cea mai bună cafea cu lapte din câte am servit vreodată.
Închei cu două strofe din poezia "Dorinţa" de Octavian Goga:
Să ne-aşezăm în sat la noi,
S-avem sub deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Şi tu cea mai frumoasă.
Copii noştri să-i înveţi
Tu, Crezul, Născătoare...
S-ajung să-i văd cântând duminica,
La strană-n sărbătoare.
Familia Baltă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 mai: Ciugheş: Prima Spovadă şi prima sfântă Împărtăşanie
