În aceste cuvinte se poate sintetiza ziua diecezană a emigranţilor şi a refugiaţilor din Dieceza de Porto-Santa Rufina (Italia), celebrată la Cesano (Italia), la 16 ianuarie 2011, eveniment la care au participat în mod activ şi credincioşii catolici români prezenţi în dieceză.
Însoţiţi de motoul "O singură familie umană" şi călăuziţi de Mons. Gino Reali, episcop de Porto-Santa Rufina, un mare număr de emigranţi catolici din această dieceză (români, srilankezi, indieni, slovaci, nigerieni, bulgari, filipinezi şi sud-americani) s-au adunat la Cesano pentru a face cunoscut şi a prezenta darurile pe care Domnul le face bisericii sale, pentru a-l lăuda pe Domnul în diferite limbi, pentru a-i cere ajutor şi binecuvântare şi pentru a fi împreună în aceeaşi biserică.
Întâlnirea diecezană a început la ora 10.00, cu prezentarea comunităţilor de emigranţi, după care a urmat salutul Mons. Gino Reali şi salutul autorităţilor civile prezente. După cuvintele de preţuire şi încurajare fiecare comunitate de emigranţi a prezentat un mic moment artistic, care în cea mai mare parte a constat în cântece şi dansuri. Comunitatea românească a prezentat din frumuseţea cântecelor şi dansurilor populare româneşti, doar sârba studenţilor, braşoveanca şi o horă moldovenească.
Punctul culminant al sărbătorii a fost sfânta Liturghie din biserica "Sf. Sebastian", în diferite limbi de la ora 11.30, prezidată de PS Gino Reali, la care au concelebrat capelanii diferitelor comunităţi de emigranţi şi păstorii comunităţii italiene din Cesano. Frumuseţea acestei celebrări a constat în diversitatea limbilor în care a fost proclamat cuvântul lui Dumnezeu şi în care l-am preamărit pe Dumnezeu în cântare, şi cum toţi împreună am participat la masa euharistică.
În cuvântul de învăţătură, PS Reali, pornind de la evanghelia duminicii şi folosindu-se de imaginea lui Ioan Botezătorul care îl arată pe Mielul lui Dumnezeu, a subliniat că Isus a venit pentru noi toţi, pentru a ierta păcatele lumii întregi, indiferent în care parte a pământului se află. Prezenţa emigranţilor şi refugiaţilor catolici din această dieceză, la această celebrare, este un semn al diversităţii limbilor şi culturilor prin care noi îl putem adora pe acelaşi Dumnezeu şi tată al tuturor: "în timpul Sfintei Liturghii formăm cu adevărat o singură familie umană care participă la aceeaşi masă euharistică".
În cadrul celebrării euharistice internaţionale, în limba română a fost cântat psalmul responsorial, a fost recitată o intenţie la rugăciunea credincioşilor şi a fost intonat cântecul de la sfârşitul sfintei Liturghii. Credincioşi catolici români, împreună cu păstorul lor, pr. Adrian Chili, au fost o prezenţă considerabilă, în comparaţie cu alţi emigranţi. Ei au venit la această celebrare din diferite oraşe din zonă: Cesano, La Storta, Olgiata, Braciano, Castel Giuliano, Riano, Anguilara, Marino.
La sfârşitul celebrării, diaconul Enzo Crialesi, responsabilul cu emigranţii şi refugiaţii din dieceză, a ţinut să mulţumească episcopului Gino Reali pentru prezenţa sa în mijlocul nostru, autorităţilor civile, parohului comunităţi italiene pentru ospitalitate şi capelanilor care se ocupă de emigranţii din dieceză, după care a invitat pe toţi să participe la o agapă frăţească în auditoriul parohial.
Agapa frăţească, pregătită de comunităţile de emigranţi şi de comunitatea italiană, începută în jurul orei 13.00, a fost cu adevărat un moment prielnic în care emigranţii au putut vorbi între ei mai liniştiţi, să împărtăşească din bogăţia culinară purtată aici în Italia şi să danseze împreună pe muzica populară românească. Dintre mâncărurile pregătite de comunitatea românească pe lângă sarmale, cârnaţi afumaţi, varză murată şi dulciuri, a fost căutată cel mai mult ţuica de prune.
Mulţumim Domnului pentru nenumăratele daruri pe care le oferă tuturor emigranţilor prezenţi în această dieceză, pentru susţinerea pe care ne-o oferă în fiecare zi şi-l rugăm să ne ajute să putem forma împreună o singură familie umană, să ne simţim ca acasă în orice loc ne-am afla şi care-l laudă pe acelaşi Dumnezeu Tată.
Pr. Adrian Chili
* * *
La Cesano de Roma, sfânta Liturghie se celebrează în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă la ora 18.00, în biserica "Sf. Sebastian" (Via della Stazione di Cesano, 402, Cesano, Italia).
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 ianuarie: Cesano (Italia): În diferite limbi ne rugăm aceluiaşi Dumnezeu
