Duminică, 14 aprilie 2013, comunitatea catolică românească din Cesano (Italia) şi împrejurimi, cu mic şi mare, îmbrăcată în straie de sărbătoare, a trăi momente de bucurie alături de Mons. Gino Reali, episcopul Diecezei suburbicare de Porto-Santa Rufina, care a dorit să facă o vizită pastorală şi acestei mici comunităţi de emigranţi prezentă în dieceza sa.
După mai lungi aşteptări şi invitaţii făcute de responsabilul diecezan pentru emigranţii catolici români, pr. Adrian Chili, a venit şi rândul comunităţii românilor prezenţi în această zonă, să-l aibă în mijlocul ei pe păstorul acestei dieceze. Entuziasmul a fost cu atât mai mare cu cât am avut bucuria şi ocazia să transmitem ceva din bogăţia culturală şi spirituală a românilor.
Vizita pastorală a început prin întâmpinarea episcopului cu pâine şi sare, după care acesta ne-a stropit cu apă sfinţită şi ne-a binecuvântat cu sfânta cruce. După ce un băieţel i-a oferit episcopului un frumos buchet de flori, intonând specialul cântec de Cristos a înviat, ne-am îndreptat cu toţii spre altar, unde urma să ne unim împreună rugăciunile noastre alături de episcopul locului.
Ecce sacerdos magnus a fost cântecul care a pornit procesiunea pentru sfânta Liturghie solemnă de la ora 18.00, prezidată de ep. Gino Reali, la care au concelebrat Mons. Anton Lucaci (coordonator naţional pentru români), pr. Adrian Chili (parohul acestei comunităţi), diaconul Enzo Crialesi (responsabilul diecezan pentru emigranţi) şi diaconul Sergio Costa. În câteva cuvinte, la începutul celebrării, pr. Adrian a spus bun venit episcopului Gino în mijlocul acestei comunităţi, care se adună duminică de duminică, venind chiar şi din locuri ceva mai îndepărtate, pentru a se ruga, a cânta şi a-l lăuda pe Domnul în limba lor maternă.
Ca şi păstor al acestei dieceze, în cuvântul de învăţătură, ep. Gino ne-a făcut pentru câteva ore să nu ne mai simţim străini în această zonă, deoarece lucrăm şi facem parte din această dieceză. Pe lângă explicarea lecturilor sfinte a adăugat că este alături de noi, străinii, deoarece mai ales noi simţim durerea pierderii locului de muncă şi nevoia de a fi încurajaţi. Ne-a dorit să ne simţim ca acasă şi să fim mereu uniţi şi solidari unul cu celălalt, mai ales aici departe de casă şi în aceste condiţii de criză în care se află şi Italia.
Pentru o mai bună participare a credincioşilor la celebrare, sfânta Liturghie a fost celebrată în limbă italiană, iar cântările, lecturile, crezul şi rugăciunea credincioşilor au fost rostite în limba română. Pe lângă cele amintite mai sus, dar şi la prezentarea darurilor, credincioşii români au încercat, în acelaşi timp, să prezinte şi portul tradiţional românesc, ca semn că nu au uitat obiceiurile, cântecele religioase şi tradiţiile populare de acasă. Dintre toate cântările intonate la celebrare episcopul Gino a fost cel mai plăcut impresionat de cântecul Mărire ţie, o Isuse.
Înainte de binecuvântarea finală Mons. Anton a mulţumit episcopului pentru ospitalitatea şi primirea frumoasă a românilor în această dieceză, transmiţând în acelaşi timp şi salutul ep. Petru Gherghel, episcopul nostru de Iaşi. Celebrarea s-a terminat cu cântarea Cristus vincit, care s-a dorit a fi o rugăciune finală prin care să-i cere lui Cristos să domnească în inimile noastre.
Imediat după frumoasa celebrare a urmat un moment călduros de comuniune şi împărtăşire de idei, gânduri şi încurajări, ocazie în care episcopul ne-a vorbit ca un adevărat părinte, încercând în acelaşi timp să ne răspundă la câteva întrebări.
Îi mulţumim episcopului Gino Reali pentru vizita călduroasă făcută în comunitatea noastră şi-l aşteptăm să se reîntoarcă în mijlocul nostru, purtând bucuria şi speranţa celui Înviat.
Leonard Doboş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 14 aprilie: Cesano: Vizita pastorală a ep. Gino Reali în comunitatea catolică românească
