Duminică, 28 decembrie 2008, în Duminica Familiei, comunitatea romano-catolică română, din Cesano, împreună cu păstorul lor, a continuat sărbătoarea naşterii pruncului Isus, organizând jubileul familiei.
Comunitatea romano-catolică din România, prezentă în această localitate, dar şi împrejurimi, se adună pentru sfânta Liturghie în limba română, începând cu a treia duminică din Advent, adică din 14 decembrie 2008. Aceşti credincioşi au primit cu mare bucurie propunerea făcută de părintele Adrian Chili, capelan (responsabil) pentru românii catolici din Dieceza de Porto - Santa Rufina. La prima sfântă Liturgie, celebrată aici în limba română, au participat 27 de persoane (adulţi, tineri şi copii), dar sperăm ca în timp, să participe mai mulţi credincioşi.
După ce credincioşii de aici au sărbătorit împreună noaptea şi ziua de Crăciun, au dorit să continue această sărbătoare prin celebrarea jubileului de un an, cinci şi respectiv zece ani de căsătorie. În această duminică întreaga comunitate s-a rugat pentru toate familiile, dar în mod special pentru cele aniversate (una aniversa un an de căsătorie, două familii cinci ani, şi o familie un an de căsătorie). Chiar dacă două dintre familiile aniversate erau numai în vizită, au dorit să sărbătorească acest moment important din viaţa lor, împreună cu noi, în biserică.
Sfânta Liturghie, celebrată de părintele Adrian Chili, a început la ora 11.30, printr-un cântec special de Crăciun. Pentru ca sărbătoarea să fie mai frumoasă, lecturile, rugăciunea credincioşilor şi ofertoriul au fost pregătite de familiile aniversate. În predica sa, părintele Adrian a dorit să încurajeze familia de azi şi să-i amintească de necazurile şi greutăţile de care nu a fost scutită nici familia din Nazaret: Isus, Maria şi Iosif. Dar Sfânta Familie, aşa cum ar trebui să facă şi familiile de azi, au reuşit să înfrunte toate greutăţile şi necazurile zilnice, cerând ajutorul şi puterea lui Dumnezeu. Criza de care suferă omenirea astăzi poate fi învinsă numai de o credinţă puternică în Dumnezeu şi de abandonarea în mâinile lui, pentru că numai el o poate ajuta.
Pentru ca sărbătoarea să nu se termine aşa de repede, după sfânta Liturghie solemnă s-a organizat un prânz împreună cu toată comunitatea. Prânz care a fost însoţit de dans, muzică populară românească şi multă voie bună.
Aici la Cesano, sfânta Liturghie romano-catolică, în limba română se celebrează în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă, la ora 11.30, în biserica "San Nicola": Via Borgo di Sopra, 40, 00123, Cesano (Rm), Italia. Pentru cei care doresc să se spovedească, au această ocazie începând cu ora 11.00.
Amintim aici că pr. Adrian Chili este responsabil (capelan) pentru toţi credincioşii romano-catolici din România prezenţi în Dieceza Porto - Santa Rufina (dieceză care cuprinde printre altele, localităţi precum: Ladispoli, Santa Marinela, La Storta, La Giustiniana, Cesano, Bracciano, Anguilara, Osteria Nuova, Casalotti, Ponte Galeria, Fiumicino). Românii care locuiesc pe acest teritoriu şi doresc să vorbească cu părintele Adrian, în legătură cu celebrarea sfintelor Liturghii în limba română sau administrarea celorlalte sacramente, îl pot contacta la numărul de telefon 0039.380.63.75.414.
Comunitatea romano-catolică română din Cesano
