Ce gândesc românii despre beatificarea fericitului Ieremia Valahul?

S-au împlinit, la 30 octombrie 2008, 25 de ani de la beatificarea lui Ieremia Valahul. La Oneşti, în sanctuarul închinat lui, a avut loc o Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel. A fost binecuvântată capela adoraţiei şi s-a aprins lumânarea votivă care va arde permanent la mormântul fericitului Ieremia. În capela adoraţiei, începând de vineri, 31 octombrie, va fi adoraţie zilnică între orele 8.00 şi 13.00. Acum 25 de ani, PS Petru Gherghel (pe atunci "ordinarius ad nutum Sanctae Sedis"), care a participat le beatificarea primului român ridicat la cinstea altarelor, a acordat un interviu secţiei în limba română a Radio Vatican. Interviul a fost transmis la Radio Vatican în seara zilei de 5 noiembrie 1983 (19.00, ora României) şi în dimineaţa zilei următoare (ora 5.00).

• V-aş ruga, Monseniore, să împărtăşiţi ascultătorilor noştri câteva gânduri ale dumneavoastră cu privire la modul în care a fost primită de preoţii şi de credincioşii din România şi, mai ales, de cei din Moldova, vestea beatificării lui Ieremia Valahul.

Pornind de la premisa că un eveniment similar nu a mai existat niciodată în istoria religioasă a poporului nostru catolic, sigur că ştirea a fost primită cu o extraordinară bucurie şi cu un entuziasm deosebit de către preoţii noştri şi de către credincioşi.

Mie, personal, mi-a fost dat să aud despre Ieremia când eram copil şi aşteptam împreună cu alţii să îl văd în rândul sfinţilor.

Pentru mine, şi cred că nu doar pentru mine, ci pentru toţi, el era ca un erou al neamului nostru. Cartea pe care am avut ocazia să o citesc mai târziu avea chiar ca titlu "Un erou român pe pământul italian", cartea lui Severini-Orestano. Când, la 18 decembrie 1959, Sfântul Părinte Ioan al XIII-lea a promulgat decretul despre caracterul eroic al virtuţilor sale, fratele Ieremia a revenit în atenţia tuturor, iar bucuria şi speranţa au crescut din ce în ce mai mult. Eram în aşteptarea momentului solemn (al beatificării). Şi acest moment a sosit şi a fost trăit cu nespusă bucurie de noi toţi în ziua de 30 octombrie 1983. Entuziasmul şi bucuria s-au concretizat în rugăciuni şi cântece de laudă. Prezenţa unui mare număr de preoţi şi de credincioşi români la ceremonie constituie, desigur, un argument puternic. Cu noi s-au unit, în acelaşi spirit, toţi preoţii şi credincioşii noştri. Iată atmosfera...

• Ce importanţă şi ce semnificaţie consideraţi dumneavoastră că are, pentru vitalitatea Bisericii şi a vieţii creştine din România, ridicarea la cinstea altarelor a acestui fiu al pământului moldav?

Dacă trebuie să vorbesc despre aceasta, aş îndrăzni să spun că proclamarea ca fericit a lui Ieremia confirmă, în primul rând, o stare de fapt a vieţii spirituale a credincioşilor noştri. Buni la suflet, deschişi către iubire, extraordinar de ospitalieri, plini de zel pentru credinţă, credincioşii noştri au vrut să se dedice cu sârguinţă şi o fac la fel pentru a-l înţelege şi a-l trăi pe Cristos în acel climat fericit şi frumos al câmpiilor moldave. Aşa au fost şi părinţii lui Ieremia, aşa a fost şi Ioan al nostru (numele pus fericitului la Botez) şi aşa sunt şi credincioşii noştri în zilele noastre. Ieremia confirmă aceasta.

În al doilea rând, el are misiunea de a face să crească această stare spirituală şi sufletească şi această corespundere cu viaţa creştină, are misiunea de a face să crească vocaţia creştină, pentru ca aceasta să fie mai conştientă şi mai aprofundată, să fie concretizată în faptă, prin iubire.

Aceasta ar fi misiunea lui actuală. Este important ceea ce a declarat cardinalul Ursi, arhiepiscopul de Napoli, în prefaţa cărţii lui Francesco-Saverio Toppi despre Ieremia, publicată în anul 1983: "Ne întrebăm dacă Ieremia a fost trimis de Providenţă la Napoli ca să se sfinţească sau pentru a sfinţi". Pentru a se sfinţi, scrie cardinalul, "era suficient pentru el să trăiască urmând învăţăturile părinţilor săi, să trăiască în familia care era ca o oază de viaţă autentic creştină şi de iubire faţă de cei săraci. Dumnezeu însă l-a voit în mod clar şi a voit să-l însoţească îndeaproape la Napoli pentru a sfinţi pe cei care au trăit în jurul lui cu exemplul şi cu viaţa sa şi să-i facă să beneficieze de carismele sale".

Afirmaţia constituie un adevărat elogiu, dar şi un adevărat program pentru viitor. El a sfinţit pe mulţi, a încurajat şi a ajutat pe atâţia alţii. Şi o face şi astăzi. Aş vrea să afirm că el se îndreaptă din nou astăzi în spirit către noi toţi care suntem fraţii săi, având acelaşi sânge cu el, către noi, către toţi românii oriunde ar trăi pentru a ne chema să fim creştini buni, bogaţi în milostivire şi buni români.

• Cum ar putea fi sintetizate în câteva cuvinte virtuţile şi spiritualitatea fericitului Ieremia Valahul şi ce mesaj transmite el de la depărtare de atâtea secole pentru viaţa creştină din zilele noastre?

Aş putea răspunde foarte scurt numindu-l un pelerin al iubirii, cuvinte care exprimă totul.

• Ce semnificaţie ar avea acest titlu pe care dumneavoastră vreţi să i-l atribuiţi?

Sufletul său, în tot ceea ce voia să facă, era dominat de iubire, în timp ce mesajul său, pe care a vrut să ni-l transmită cu atâtea secole înainte, era acelaşi: este iubirea. Iubirea l-a condus până în Italia, iubirea l-a făcut cunoscut aici, în Italia, şi cu această iubire a reuşit astăzi să se reîntoarcă între noi. Iubirea i-a dat puterea de a se consacra, timp de peste 40 de ani, bolnavilor şi a săracilor, ajutându-i, îngrijindu-i şi trăind cu ei. Biografii săi afirmă că el nu dispunea nici măcar de o cameră, pentru că trăia mereu printre bolnavi, veghind cu ei, suferind cu ei şi chiar dormind cu ei. Iubirea i-a dat puterea de a-şi da viaţa pentru un altul, precum Maestrul său, Cristos. Cu iubire egală, se întoarce către noi astăzi, către locul din care a plecat. El nu ni se adresează cu prestigiul unui om de ştiinţă şi cu atât mai puţin cu puterea cuvântului, ci ne vorbeşte cu autoritatea credinţei care s-a concretizat în iubire. Şi iubirea ne este necesară astăzi mai mult ca niciodată, pentru că iubirea aduce armonie şi pace. Din aceste motive l-am numit pelerin al iubirii.

• Consideraţi, Monseniore, că Ieremia ar putea fi şi un mesager al invitaţiei lui Dumnezeu pentru unitatea Bisericilor creştine?

Cred în acest rol pe care îl are şi pe care trebuie să îl aibă. S-a născut în Moldova, a trăit într-o familie în care mama era deschisă şi generoasă faţă de oricine, catolici şi ortodocşi, a străbătut ţări străine, a rămas şi a murit la Napoli. Astăzi, este posibil să auzim voci care spun: el este al nostru, el este al nostru. Ziarul "Il Mattino" de la Napoli publica la 26 octombrie 1983 un articol cu titlul "Fratele Ieremia, un român napolitan".

De fapt, un sfânt devine o comoară a tuturor. Tocmai aceasta ne face să credem că el, el care a reunit în persoana sa regiuni îndepărtate şi persoane străine, el care i-a iubit pe toţi şi toţi se reunesc pentru a-l iubi, poate fi considerat ca o voce care ne cheamă la unitate.

Adus în atenţia lumii, în plină eră a ecumenismului, declarat erou al credinţei şi al generozităţii, numit pelerin al iubiri, iubit de toţi, acum, când în lume se vorbeşte atât de mult despre unitate, despre colaborare şi despre pace, acum, când în ţara noastră se sărbătoresc 65 de ani de la realizarea unirii Principatelor Române - simbol al unităţii naţionale - acum, el ne aminteşte că suntem fraţi şi ne cheamă pe toţi la unitate. Unitatea este o concretizare a iubirii.

• Ce impresii aduceţi cu dumneavoastră de la ceremonia pontificală?

Ceremonia a fost impresionantă. Suntem recunoscători celor care au voit să ne ofere această zi. Un fiu al poporului nostru, de sânge român, a fost încoronat în centrul latinităţii cu coroana beatificării. Imaginea care îl reprezintă îngenuncheat pe teritoriul italian cu privirea îndreptată spre România a fost descoperită în Piaţa "Sfântul Petru" şi a fost înconjurată de toţi cu iubire. Credincioşi din lumea întreagă s-au reunit în rugăciune, l-au cunoscut şi l-au aclamat pe noul fericit, fratele Ieremia Românul, împreună cu ceilalţi fericiţi proclamaţi în aceeaşi zi.

S-a auzit în piaţă un discurs rostit în dulcea noastră limbă română: însuşi Sfântul Părinte ne-a onorat adresându-ne cuvinte româneşti. Şi mii de inimi s-au reunit în sfântă armonie în jurul pelerinului iubirii şi al unităţii. Am avut bucuria de a vedea tricolorul român, fluturând alături de steagul Cetăţii Vaticanului.

Cu această bucurie sfântă în inimi ne întoarcem la noi, acasă, şi la bunii creştini din România. Dorim să simţim mereu cu noi alături pe noul fericit şi vrem să trăim în credinţă, iubire şi pace, în aşteptarea cu nerăbdare a zilei în care va fi proclamat sfânt.

Traducere de Ovidiu Bişog