Iesle din hârtie între secolele XVII-XX
Publicăm părţi mari dintr-unul din articolele din catalogul care însoţeşte expoziţia "Crăciunul din hârtie între spiritualitate şi fantezie" care în desfăşurare la Corciano în Italia, în perioada 23 decembrie 2009 - 10 ianuarie 2010. Expoziţia şi catalogul (Perugia, Effe Fabrizio Fabbri Editore, 2009, 96 de pagini) sunt sub îngrijirea lui Antonella Parlani.
de Stefania Colafranceschi
Sub ochii noştri creaţiile din secolele XVIII şi XIX cu Maria şi pruncul în iesle, sfântul Iosif care se apleacă purtând candela, animalele îngenuncheate lângă Isus, păstorii, îngerii şi magii în jur, dau mărturie nu numai despre intenţia narativă şi reprezentativă, cât mai ales despre continuitatea unui aranjament arhaic de teme şi motive, care se deapănă în multiplele componente ale scenei, şi în ea îşi au valoare şi semnificaţie.
Structura compozitivă a ieslelor tradiţionale, având caracteristici complexe, îşi trage originea dintr-un nucleu antic care vede înainte de toate, în centru, grupul Naşterii, cu Maria în adoraţia pruncului pe care-l contemplă şi-i arată strălucirea divină celor veniţi, şi sfântul Iosif, gânditor, sau în rugăciune/adoraţie, voind să primească, sau angajat în treburile practice, cum ar fi să aducă lumină, fân, scutece, hrană. Pentru tradiţia antică, Maria zace, sau, în iconografia din secolul al XIV-lea, se roagă şi este contemplativă; după această atitudine, care se afirmă în arta renascentistă, urmează apoi o modalitate reprezentativă diferită, conform căreia Maria este aşezată şi-l arată pe prunc cu gesturi expresive de grijă iubitoare. Şi lumina care vine din prunc, reflectată pe faţa celor din jur, repropune tema lui Cristos "lumină a lumii".
Episodul vestirii adusă păstorilor figurează în mod constant, într-o parte sau în plan îndepărtat, pentru a semnifica vestea cea bună ajunsă printre oameni; păstorii umili, care împărtăşesc împreună cu animalele parcursurile şi anotimpurile, îi simbolizează pe cei care au recunoscut, în Dumnezeul prunc, pe Mesia cel vestit de profeţii din Vechiul Testament. Şi veghează împotriva curselor diavolului, în lumea întunecată de păcat, prefigurându-i pe păstorii turmei de credincioşi. Între ei, a căror înmormântare pe lângă Betleem ne-o amintesc izvoare antice, există unii care scrutează orizontul, unii care este cuprins de caracterul excepţional al fulgerului vestirii, unii care ascultă glasul divin, amintind de atitudinea oricărui om la care a ajuns Cuvântul. Şi simbolizează cele trei vârste, de vreme ce figurează în trăsături de tânăr, adult şi bătrân, în afară de asta păstorul cel mai tânăr, îmbrăcat în piei de oaie, aminteşte de iconografia paleocreştină a profetului Balaam. Apoi, unii păstori cântă la un instrument; astfel tradiţia creează o paralelă între corul îngerilor, în cer, şi muzica lor, pe pământ.
Şi după ei vin magii, păgânii. "Păstorii - scrie Augustin (Sermones, 202) - erau israeliţi, magii erau păgâni. Aceia veneau de aproape, aceştia de departe, totuşi amândoi au alergat spre piatra unghiulară". Au existat în lumea antică numeroase mărturii şi interpretări despre magi: numărul lor, numele lor, provenienţa lor şi aspectul lor variază, aşa cum demonstrează diferitele reprezentări cunoscute, începând de la frescele din catacombe. Lor le este asociată steaua, care i-a condus pe drum.
Multe iesle arată acest timp de îmbinare: păstorii şi magii în apropierea pruncului. Oamenii din împrejurimi şi de veniţi de departe, cei mai neştiutori alături de cei înţelepţi, chemaţi unii de vestire, ceilalţi de evenimentul minunat al unei stele strălucitoare, profeţită de secole, aducătoare a unui mesaj ceresc, venirea lui Dumnezeu prunc.
Derivat din tema luminii este elementul iconografic al candelei, pe care o ţine Iosif, sau de poate observa lângă el. În interiorul peşterii, lângă prunc, observăm în iesle profilurile unui măgar şi al unui bou, simbol al popoarelor care l-au recunoscut pe Domnul, conform profetului Isaia, citat de autorii ecleziastici.
Însă în legendele antice se precizează idei narative, pe care le vedem supravieţuind în reprezentările ieslelor. "Iosif luase cu el un bou probabil pentru a-l vinde - povesteşte Legenda aurea - avea cu el şi un măgar pentru a o duce pe Fecioara Maria. În mod miraculos atât boul cât şi măgarul au recunoscut în prunc pe Domnul, au îngenuncheat şi l-au adorat": de fapt vedem cele două animale participând la eveniment, adoratoare, îndreptaţi spre Prunc, în mod obişnuit îngenuncheate.
Alte animale populează scena: oi, capre, câinele, păsări care adesea îşi îndreaptă privirea în sus, exprimând uimirea creaţiei în momentul în care, oprindu-se timpul, orice lucru este supus planului lui Dumnezeu, prezent în mijlocul oamenilor. Acest moment extraordinar este descris într-un text din evangheliile apocrife, reluat în Legenda aurea. Prezenţa tuturor acestor animale vrea să semnifice armonia restabilită a creaţiei, cu Întruparea: "animalele care au în ele viaţa şi capacitatea de a simţi şi a discerne, au manifestat naşterea lui Cristos".
Porumbelul, mesager ceresc simbol de curăţie, apare foarte frecvent în iconogravia devoţională, împreună cu pruncul Isus: îi aduce daruri cu caracter alegoric, cum ar fi virtuţile înscrise în mici cutiuţe, sau atribute simbologice, cum ar fi coroana de spini. Spinii, în formă de coroană, sau ramuri de jur-împrejur, apar şi în ieslele din hârtie, reluând o temă iconografică precisă, motivul prevestirii Pătimirii.
Imaginile amintite aici ilustrează bine o temă care a avut o dezvoltare deosebită în iconografia devoţională din secolele XVII-XIX, prevestire a Pătimirii, care a inspirat o iconografie complexă, care poate fi recunoscută până în cele mai mici detalii în cupola de hârtie care este în jurul Pruncuşorului, în iconiţele numite Pruncul îmbrăcat.
Apoi, Pruncuşorii îmbrăcaţi reprezintă un filon de sine stătător al producţiei din mănăstiri, rod al unei munci minuţioase de tăiere, capabilă să transmită o pluralitate de mesaje şi de semnificaţii. Reprezentările lui Isus prunc, în interiorul mănăstirilor, constituiau obiect de veneraţie deosebită, pentru adoraţia liturgică şi evlavia individuală; după cele mai vechi simulacre din lemn, din secolul al XIV-lea, au urmat realizări din ceară sau teracotă, care se produc şi astăzi. Genul iconografic al Pruncuşorilor Pătimirii face referinţă la simulacrele din secolele XVI şi XVII, în care se disting tipologiile Pruncilor Leagănului, Pruncilor Pătimirii, Pruncilor Pătimirii adormiţi. Din acestea s-au inspirat iconiţele, decorate în mod diferit, martore ale răspândirii şi bogăţie a tradiţiei devoţionale, ale căror exemplare preţioase - cunoscute ca urmare şi a recentelor expoziţii - ilustrează, graţie elementelor de compoziţie, simbologiile Pătimirii; de la ciorchinii de struguri, referinţă la vinul euharistic, la instrumentele Pătimirii descrise în mod minuţios: zarurile, tunica, stâlpul biciuirii, ciocanul, cuiele şi cleştele în timp ce pruncul care doarme aminteşte de figura morţii, care evocă misiunea răscumpărătoare.
(După L'Osservatore Romano, 2-3 ianuarie 2010)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
