Odată cu venirea primăverii, ne propunem să aducem un omagiu celor ce simbolizează începutul vieţii şi creaţia divină - mamele.

Cu ocazia zilei de 8 martie, Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin programul Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineri "Don Bosco", derulează vineri, 6 martie 2020, acţiunea de sensibilizare "O floare pentru o viaţă".

Astfel, copiii proveniţi din medii defavorizate din cadrul Centrului "Don Bosco", alături de angajaţi şi voluntari, vor oferi proaspetelor mămici din maternităţile "Elena Doamna" şi "Cuza Vodă" din Iaşi, gânduri de recunoştinţă şi iubire necondiţionată sub formă de flori şi mărţişoare.

"O floare pentru o viaţă" este şi un prilej emoţionant de a spune "Mulţumesc" tuturor mamelor. Prin sacrificiul lor s-a născut viaţa şi merită recunoştinţa noastră, a tuturor.

Acţiunea a devenit o tradiţie pentru programul nostru, fiind deja la a 18-a ediţie, scopul fiind acela de a sensibiliza comunitatea şi de a conştientiza importanţa actului de "a da viaţă".

Vă invităm să susţineţi această acţiune şi să repetaţi acelaşi gest, atât pentru proaspetele mămici, cât şi pentru toate femeile pe care le cunoaşteţi. Veţi accentua astfel mesajul transmis de campania noastră.

Petronela Maftei
responsabil comunicare/PR