Centrul Diecezan Caritas Iaşi, prin programul Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineri "Don Bosco", organizează, joi, 8 martie 2018, acţiunea "O floare pentru o viaţă", cu scopul de a sensibiliza copiii beneficiari ai Centrului "Don Bosco" şi mamele internate în maternitate în această perioadă, cu privire la importanţa actului de "a da viaţă". De asemenea, copiii vor oferi flori şi mărţişoare, mulţumind, cu această ocazie, femeilor din maternităţi, pentru că nu au optat pentru avort, ci pentru a păstra copilul.

Acţiunea va avea loc în paralel în cele două maternităţi din Iaşi, maternitatea "Elena Doamna" respectiv maternitatea "Cuza Vodă", începând cu ora 13.00.

Persoană de contact: Mihalea Hurduc, coordonator Centrul de Resurse pentru Copii şi Tineri "Don Bosco", telefon 0729/550070.

Centrul Diecezan Caritas Iaşi