O amplă reflecție asupra capitolului al cincilea din Magnifica humanitas – „cultura puterii și civilizația iubirii” – a fost discursul de deschidere al cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, rostit marți după-amiază, 20 octombrie 2026, în cadrul programului de cinci zile de întâlniri și discuții care marchează cea de-a 150-a aniversare a Facultății de Drept Canonic de la Universitatea pontificală Gregoriană din Roma. Cardinalul, absolvent al facultății, a vorbit despre importanța dreptului internațional în lumina primei enciclice a lui Leon al XIV-lea, menționând că, în formarea juriștilor, universitatea nu își propune să pregătească „numai un exeget al textelor normative sau un tehnician al procedurilor”, ci un „gardian al legalității” și un „ghid al comportamentelor care fac parte din relațiile umane și, în acest caz specific, din viața de credință, de apartenență la Biserică, care prin lege trasează calea către obținerea” lui „salus animarum”. Aceasta este „granița dintre ambiția umană limitată și puterea iubirii lui Dumnezeu”, care este adesea „contestată” și în care „ideea legii ca instrument de exercitare a puterii se ciocnește cu realitatea legii ca sinonim pentru dreptate și, prin urmare, o barieră în calea ilegalității, opresiunii și forței care devine regulă cu unicul scop de a-i exclude pe cei mai fragili și lipsiți de apărare”.
Drept, legalitate și dreptate
În Aula Magna a Universității pontificale, cardinalul Parolin a subliniat că dreptul, legalitatea și dreptatea privesc „existența cotidiană” și „sunt factori determinanți în relația dintre persoane, comunități și popoare”. „Ele marchează limite, deschid posibilități, guvernează prezentul, dar permit și o viziune asupra viitorului”. Din acest motiv, în fiecare epocă, „semnificația lor este subiect de reflecție, se deschid dezbateri și se stabilesc parametrii necesari pentru relațiile din interiorul și între state”. Magisteriul Bisericii consideră „procesul juridic ca fiind un proces în continuă evoluție”, „care în fiecare moment istoric” reglementează „relațiile” și le construiește, „dându-le continuitate”. Acest lucru este valabil mai ales astăzi în ceea ce privește „promisiunile” „noilor tehnologii”, care, așa cum scrie Papa Leon al XIV-lea în Magnifica humanitas, pot fi „într-un anumit fel, o formă umană de participare la actul divin al creației”. „Prin urmare, dezvoltatorii poartă o povară etică și spirituală deosebită”, a observat cardinalul, deoarece este necesar „să se verifice dacă puterea infrastructurilor digitale și a algoritmilor încurajează cu adevărat participarea și responsabilitatea, protejează persoanele mai vulnerabile, asigură acces egal la oportunități și rămâne orientată spre binele tuturor”.
Progresul și demnitatea umană
Dacă Rerum novarum a Papei Leon al XIII-lea „a indicat modalități de a păstra demnitatea umană în fața structurilor revoluției industriale și a problemei muncii”, astăzi „Magnifica humanitas își proiectează analiza în contextul revoluției digitale” și invită la reflecție asupra protejării persoanei umane în contextul „dezvoltărilor inteligenței artificiale”, a remarcat Parolin, amintind că Leon al XIV-lea a îndemnat împotriva reducerii „creației la un obiect de exploatare și a persoanelor la rotițe într-un sistem care trebuie făcut din ce în ce mai eficient” și la „adoptarea unor instrumente de reglementare adecvate, capabile să protejeze dreptatea și să limiteze efectele distorsionante ale puterii tehnologice”.
Impactul inovațiilor tehnologice
În capitolul al cincilea al primei sale enciclice, pontiful se concentrează asupra „impactului pe care tehnologiile emergente îl au asupra războiului, crizei multilateralismului, normalizării conflictelor și schimbărilor mai generale”. Acestea sunt domenii, a afirmat cardinalul secretar de stat, „care evidențiază acum o transformare autentică a unor concepte precum guvernabilitatea sau rolul instituțiilor, atât interne, cât și internaționale”, și este necesar să se țină cont și de avertismentul lansat de „noțiunea de protejare a omenirii”. „Inovațiile tehnologice – inclusiv inteligența artificială – nu sunt neutre: ele pot crește participarea și dreptatea sau pot lărgi inegalitățile, controlul și excluziunea”. Astfel, pentru juriști, capitolul al cincilea din Magnifica humanitas „reprezintă o provocare care atinge însăși esența dreptului și, mai mult, funcția sa rațională și impactul său social”. Ridică întrebări: ce spațiu există pentru „normele juridice atunci când tehnologia produsă de un algoritm, în numele eficienței, înlocuiește fundamentul lor etic și înțelegerea morală?”. „Cum poate legea să-și mențină funcția în fața automatizării forței și a metodelor sale”, inclusiv a celor „care își găsesc legitimitatea în asigurarea ordinii publice interne sau internaționale?”. Pe scurt, putem „opri «cultura puterii» din ce în ce mai răspândită în relațiile dintre persoane, comunități și popoare?”. Parolin a remarcat referința enciclicei la Doctrina Socială a Bisericii, la principiul destinației universale a bunurilor, „menit să asigure accesul universal la tehnologie și educație”; la cel al subsidiarității, „care garantează rolul persoanelor și al comunităților în luarea deciziilor și modificarea acestora”; și, de asemenea, la solidaritate, „care «ne obligă să recunoaștem munca invizibilă, adesea exploatată, care alimentează modelele algoritmice»” și la dreptatea socială, „un obiectiv care trebuie protejat după adoptarea tehnologiilor” și, de asemenea, „o condiție prealabilă care trebuie implementată chiar în proiectarea lor”.
Construirea civilizației iubirii
Este necesar, a adăugat cardinalul, să căutăm să înțelegem cum să „punem bazele unei noi «civilizații a iubirii», mediată de o lege autentic orientată spre construirea structurilor de dreptate, ca premisă pentru binele comun”. Dacă magisteriul Sfântului Paul al VI-lea ne învață că civilizația iubirii constă în „proiectul creștin de a construi o societate globală fondată pe dreptate, pace și fraternitate, în opoziție cu logica violenței și a diviziunii”, atunci inteligența artificială „trebuie să servească la construirea acelei familii umane universale, cu drepturi și îndatoriri comune, unde proximitatea digitală devine o oportunitate reală de întâlnire și îngrijire reciprocă”. Acesta, a subliniat Parolin, este „un obiectiv care contrastează cu realitatea de astăzi”, în care „puterea tehnologică capătă o față inedită, predominant «privată»” și, prin urmare, „mai dificil de discernut, guvernat și orientat spre binele comun”.
Cei trei indicatori
Conform Magnifica humanitas, chiar și juriștii – și diplomații, a specificat cardinalul – „contribuie la construirea «civilizației iubirii»”. Prin urmare, textul normativ ar trebui să propună „trei indicatori principali”: dezarmarea cuvintelor, adică folosirea unui „limbaj capabil să medieze”, deschiderea „către respect reciproc și dialog” – un rol, tot al diplomației, a spus Parolin –, care trebuie „să producă încredere reciprocă, respect reciproc și cooperare adezivă pentru relațiile dintre state” –; adoptarea perspectivei victimelor, adică „luarea în considerare a suferinței populației civile, a persoanelor strămutate, a refugiaților” și a „victimelor devastate de conflicte”; cultivarea unui realism sănătos, care „în limbajul relațiilor internaționale” înseamnă a nu reduce „politica la moralitate, dar nici a o abandona violenței”, ci mai degrabă a căuta „modalități practicabile pentru ca pacea să fie mai mult decât un cuvânt, și anume instituții credibile, garanții verificabile, negocieri răbdătoare, prevenirea conflictelor”.
A fi trup
În rezumat, a remarcat cardinalul, „civilizația iubirii contrastează cu cultura puterii prin căutarea dreptății și construirea unor instituții eficiente”, prin „instrumentele legii, construindu-le cu răbdare și verificându-le efectele”. Leon al XIV-lea ne îndeamnă așadar să „fim «corp», să formăm un sistem”. Dar „din ce în ce mai mult, procesele de inovare și cercetarea științifică în sine nu găsesc un răspuns în acțiunea sau reacția aparatului de stat”, a considerat Parolin, pentru că „sunt ferm în mâinile «actorilor privați, adesea transnaționali, dotați cu resurse și capacități de intervenție superioare celor ale multor guverne»”. În cadrul statelor, însă, a subliniat cardinalul, elementele fondatoare ale guvernării „trăiesc o criză de conținut” iar „expresii precum suveranitatea, limitele teritoriale, statul de drept, separarea puterilor și chiar ierarhia surselor au o capacitate din ce în ce mai mică de a limita puterea”. Mai mult, ceea ce se impune astăzi din ce în ce mai mult este „convingerea că pentru a garanta ordinea internă a națiunilor, exercitarea efectivă a puterii se identifică cu monopolul forței”, iar acest lucru la nivel internațional se face evident „prin criza sistemului multilateral”. În special, „în relațiile internaționale, lipsa sau contribuția limitată a legii la guvernarea lumii digitale și a algoritmilor face ca «cultura puterii» să fie evidentă ca exercițiu și ca atitudine”. Și toate acestea „cresc prin multiplicitatea informațiilor care creează opinie” și „odată cu centralizarea controlului cu metode sau structuri care în recuperarea, protejarea și gestionarea datelor operează pentru a prezice, a ghida și a determina comportamentul uman”. Mai mult, „noile tehnologii” influențează „capacitatea de a vedea fenomene, de a evalua impactul lor, de a le face operaționale prin acțiune sau non-opoziție”, așa cum se întâmplă cu „automatizarea tehnologiilor de război”.
Depășirea teoriei războiului drept
Astăzi, „a prins conștiința că conflictul este singurul instrument pentru gestionarea relațiilor dintre persoane, dintre comunități, dintre state”, a afirmat secretarul de stat al Vaticanului, iar „aceasta normalizează războiul și îi ascunde cauzele, modurile de conduită și efectele. Acesta este motivul pentru care Leon al XIV-lea, în Magnifica humanitas, susține că trebuie să depășim „teoria «războiului drept», prea des invocată pentru a justifica orice război, fără a aduce atingere dreptului la apărare legitimă înțeles în sensul cel mai strict”. Mai mult, a continuat Parolin, „distructivitatea armelor moderne și imprevizibilitatea evoluțiilor tehnologice fac imposibilă limitarea efectelor unui conflict sau aducerea acestuia în limitele justiției”.
Guvernarea IA
Așadar, „în fața unei tehnologii care se separă de orice alt factor, până la punctul de a-și stabili deplina autonomie, aproape supremație, dreptul, legile și regulile sunt legitimate numai dacă au capacitatea de a gestiona situații”, a rezumat cardinalul. Normele sunt legitimate „deoarece sunt un instrument concret pentru garantarea existenței, libertății și relațiilor dintre persoane”. Dar „dacă decizia legiuitorului sau a judecătorului este delegată unui sistem predictiv bazat pe algoritmi”, principiul fundamental al motivării actelor juridice este subminat și, astfel, „ceea ce Papa Leon al XIV-lea numește o «cultură a puterii» va prevala”, reducând legea la o tehnică de reglementare, golită, însă, de orice componentă a dreptății substanțiale. Prin urmare, este necesar „să dezvoltăm reguli care să ne permită să guvernăm fenomenul inteligenței artificiale”, a concluzionat cardinalul Parolin, eliminând „inegalitățile” și făcând loc unei „dreptăți mai mari”.
(După Vatican News, 21 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
