Ascultând îndemnul Sfântului Părinte papa Francisc privind necesitatea unei noi evanghelizări prin a-l duce pe Cristos în casele şi în inimile oamenilor şi a face cunoscută nemărginita sa milostivire, în perioada 14-17 mai 2015 credincioşii romano-catolici din filiala Capăta "Înălţarea Sfintei Cruci" a Parohiei Ştefan cel Mare au trăit zile de har, bucurie şi reînnoire sufletească, cu ocazia misiunilor de evanghelizare organizate de Fraţii Capucini şi Surorile Benedictine ale Divinei Providenţe din Oituz.

Cu această ocazie s-au desfăşurat activităţi care au constat în:

- vizitarea celor bătrâni şi bolnavi, trăind împreună cu ei momente de rugăciune şi fraternitate;

- cateheze, jocuri şi momente distractive împreună cu copiii şi tinerii;

- vizita la cimitir şi sfinţirea mormintelor;

- ocazie de Spovezi;

- sfinte Liturghii în cadrul cărora cuvântul de învăţătură a fost rostit de fr. Eugen Giurgică, OFMCap, care a punctat unele aspecte esenţiale ale vieţii de credinţă, referitor la necesitatea şi eficacitatea sacramentului Reconcilierii, evitarea şi învingerea ispitelor care ne conduc spre păcatele capitale, importanţa construirii familiei pe valorile creştine şi a rolului ei în Biserică şi în societate, precum şi despre frumuseţea aducerii de mulţumire, atât lui Dumnezeu cât şi semenilor noştri pentru toate darurile şi binefacerile primite;

- adoraţie euharistică;

- procesiune prin sat pentru ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze recoltele cu ploaie bună şi curată la timpul potrivit.

Toate aceste activităţi desfăşurate în cadrul misiunilor de evanghelizare l-au avut în centru pe Cristos Domnul şi Mântuitorul nostru bun şi milostiv şi pe fericitul Ieremia, model de iubire şi slujire dezinteresată faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi căruia i-au fost încredinţate spre mijlocire toate grijile şi intenţiile bune.

Aducem un cânt de laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru buna desfăşurare a acestor misiuni, părintele paroh Marcelin Chelaru, surorilor benedictine şi credincioşilor care ne-au primit cu mult drag în biserica, comunitatea şi casele lor.

Fr. Ovidiu George Olaru, OFMCap

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:

14-17 mai: Capăta: Misiuni de evanghelizare

Conținut extern de la photos.gstatic.com Acest furnizor extern nu poate fi încărcat direct pe ERCIS.