Între 25 şi 28 februarie 2016, comunitatea romano-catolică "Sfinţii arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael" din Ladispoli (Italia), care se adună în fiecare duminică în biserica "San Giovanni Battista" din localitate, a trăit un moment de mare sărbătoare, binecuvântare şi angajare: misiunile populare dedicate milostivirii divine şi familiei creştine. Aceste momente de har au fost un răspuns la invitaţia papei Francisc şi a episcopilor noştri, de a trăi cât mai intens anul jubiliar al milostivirii divine.

Misiunile populare sunt actualizarea strigătului biblic: "Mântuieşte-ţi sufletul! Fă din familia ta un colţ de rai! Iată, acum este timpul potrivit; acum este ziua mântuirii".

Tema generală a predicilor din timpul acestor misiuni, propuse de pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă, a avut ca temă "Milostivirea divină, dar ce uneşte familia creştină".

Toate fiind pregătite, călăuziţi şi luminaţi de Duhul Sfânt, joi seara, 25 februarie, începând cu ora 18.45, am început misiunile cu adoraţia euharistică, moment mult iubit de întreaga comunitate, unde ajutaţi de rugăciunea preotului, a copiilor, a adolescenţilor şi a părinţilor, l-am adorat pe Isus prezent în euharistie, prezentându-i totodată mulţumirile şi cererile noastre pentru aceste zile speciale de misiuni populare.

Joi seara, la începutul Liturghiei de deschidere a misiunilor, de la ora 19.15, pr. Adrian Chili, parohul comunităţii noastre, după ce ne-a transmis salutul, binecuvântarea şi apropierea PS Petru Gherghel, a invocat pe Duhul Sfânt asupra tuturor celor care vor participe la aceste zile de har şi binecuvântare.

Cu multe emoţii, dar şi plin de curaj, pr. Ionuţ Imbrişcă a început predicile de misiuni cu prima temă: Milostivirea divină trăită în viaţa de familie. Plecând de la fragmentul evanghelic al femeii adultere care a fost adusă la Isus pentru a fi judecată am admirat modul în care Isus o iartă pe această femeie, am văzut că milostivirea divină este un dar pe care îl experimentăm mai ales când ne spovedim. Milostivirea divină este mângâierea lui Dumnezeu care atinge rănile noastre provocate de păcat pentru a le vindeca; este mult mai mare decât păcatele noastre pentru că Dumnezeu iartă totul; ea nu oboseşte să ne ierte, în schimb noi suntem cei care obosim să cerem iertare la Spovadă. Această milostivire se trăieşte cel mai bine în familie din momentul în care înţelegi că nu poţi înainta de unul singur, dar că ai mereu nevoie de Dumnezeu, de soţ, de soţie. Pentru a sublinia acest aspect am ascultat exemplul fericitei Elisabeta Canori Mora, o soţie în întregime milostivă, care toată viaţa s-a rugat pentru convertirea soţului ei adulter. Chiar dacă era sfătuită de toţi a nu l-a părăsit dar s-a rugat mereu pentru convertirea lui; convertire care a venit în cele din urmă abia după moartea ei. După ce soţul l-a descoperit pe Dumnezeu, şi-a dedicat în totalitate viaţa slujirii lui, devenind preot.

Vineri seara, după meditarea Căii Sfintei Cruci, de la ora 18.45, la predica de la Liturghie am meditat asupra temei: Servitori şi nu judecători ai milostivirii; Servitori şi nu judecători ai părinţilor. Am analizat relaţiile dintre părinţi şi copii precum şi respectul copiilor faţă de părinţi, care este o poruncă divină. Parabola fiului risipitor ne-a ajutat să reflectăm asupra atitudinii tatălui care nu-i aşteaptă pe cei doi fii stând în casă, dar care iese în întâmpinarea lor atunci când aceştia doresc să se întoarcă acasă. Privind la fiul cel mai mare din parabolă, am reflectat apoi asupra faptului că de multe ori suntem experţi în ai judeca pe părinţi, pe fraţi, pe cei apropiaţi, fără a cunoaşte toate datele problemei. Nu trebuie să uităm: cu măsura cu care vom judeca cu aceeaşi măsură vom fi judecaţi şi noi şi că acolo unde se judecă mult se iubeşte puţin. La sfârşitul predicii am ascultat exemplul fericitei Laura Vicuña, o fiică milostivă la numai vârsta de 12 ani, care şi-a oferit viaţa lui Isus pentru convertirea mamei sale care trăia în păcat. Înainte de a muri i-a zis mamei: "Mamă, te rog, dă-mi bucuria de a te vedea convertită înainte de a muri!". Chiar la înmormântarea fiicei sale mama s-a spovedit şi s-a împărtăşit astfel încât lumea începea deja să vorbească că micuţa copilă a făcut deja prima minune cu însăşi mama sa.

Sâmbătă seara, după recitarea Rozariului meditat, în predica de la Liturghie am reflectat asupra temei: Sfânta Fecioară Maria, mamă a milostivirii. Pornind de la fragmentul evanghelic de la nunta din Cana Galileii, am admirat milostivirea Mariei, subliniind faptul că Maria este o mamă mereu atentă, care ne conduce la Isus, Fiul ei. Am meditat asupra rugăciunii Rozariului despre care sfântul Padre Pio spunea că "este în mâinile creştinilor ca arma în mâna unui soldat". Predica s-a încheiat cu exemplul Sfintei Gianna Beretta Molla, o mamă milostivă care a renunţat la viaţa ei pentru a salva viaţa copilului pe care îl purta în pântec.

Iar duminică, la Liturghia solemnă de încheiere, de la ora 9.30, pr. Ionuţ ne-a vorbit despre bucuria de a vesti milostivirea divină, care nu este altceva decât darul milostivirii divine, manifestat mai ales în sacramentul Spovezii şi primit la masa euharistică. Nu putea vorbi despre milostivire fără să nu amintească de sărbătoarea Divinei Îndurări, sărbătoare care a fost instituită oficial de sfântul Ioan Paul al II-lea la 30 aprilie 2000, în contextul canonizării sfintei Faustina Kowalska, cunoscută în Biserică drept apostol al milostivirii divine, sfântă a secolului XX.

La finalul celebrării solemne de încheiere a Misiunilor populare, doamna Simona Gal, în numele întregii comunităţi, a mulţumit Domnului pentru aceste zile de sărbătoare; iar apoi a mulţumit pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă pentru minunatele clipe de har şi binecuvântare pe care ne-a ajutat să le trăim în aceste zile; pr. Adrian Chili, parohul acestei comunităţi pentru minunata propunere de a avea şi noi misiuni populare, chiar departe de casă; şi nu în cele din urmă a mulţumit şi preoţilor Iulian Robu, Marius Ciobanu, Ciprian Piser şi Romeo Neculai care au fost disponibili în aceste zile, ore în şir, la scaunul de spovadă, pentru a ne oferi tuturor ocazia de a simţi iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi mai ales de a primi un sfat concret pentru a creşte în viaţa noastră de credinţă.

Înainte de binecuvântarea finală parohul acestei comunităţi, pr. Adrian Chili, mulţumind Domnului pentru că este bun, şi pentru că ne-a arătat din nou milostivirea sa iubitoare, i-a felicitat pe toţi cei care au participat în aceste zile la Misiunile populare, subliniind faptul că nu au făcut altceva decât să asculte de glasul interior el Duhului Sfânt, care ne cheamă pe toţi, de aproape sau de departe, pentru a "sorbi şi a ne întări mereu la izvoarele mântuirii".

Pr. Adrian Chili

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25-28 februarie: Ladispoli: Misiuni populare pentru românii catolici