Începând cu ziua de miercuri, 5 august 2015, până vineri, 7 august, la Butea au avut loc "Zilele familiei", ca pregătire a comunităţii pentru Întâlnirea Diecezană a Familiei, dar şi ca preţuire pentru darul originar al familiei.
Evenimentul i-a avut ca protagonişti pe pr. dr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a Laicilor, din cadrul Episcopiei de Iaşi, care a ţinut şi predicile speciale, pe pr. Petru Blaj, decan şi paroh de Butea, pe pr. Mihai Androşcă, vicar la Butea, dar şi pe Surorile Patimii lui Isus, care s-au îngrijit cu multă iubire de partea de designer.
Aşadar, totul a început cu seara de miercuri, o seară în care ni s-a amintit că doar conştientizând în fiecare moment că suntem creaţi de un Dumnezeu-Iubire, putem să iubim şi să acceptăm să fim iubiţi. Nu există om care să nu vrea să fie iubit! E o afirmaţie care m-a speriat, pentru că eu credeam că pot trăi şi fără alţii în viaţa mea, dar am recunoscut că nu e aşa.
Joi, dimineaţa, a fost un moment special, deoarece, în cadrul Liturghiei de la ora 9.00, au fost aduşi bolnavii din sat, cărora li s-a dat şi Ungerea bolnavilor şi care au avut parte de un cuvânt pe măsură la predică. "Bolnavii sunt perla comunităţii, spunea pr. Felician. Dumnezeu a ales pentru Fiul său calea crucii, adică a suferinţei, tocmai pentru că ştia că aici îl va întâlni cel mai bine pe om, în tot ceea ce este el, cu limitele, cu dependenţele şi cu nevoile lui. Aici, pe drumul crucii, Dumnezeu s-a obişnuit cu omul, iar omul cu Dumnezeu".
Celelalte zile au continuat în acelaşi ritm, urmând ca vineri seara, după un maraton de cinci liturghii, cu tot atâtea predici speciale, profunde şi pe înţelesul tuturor, să se încheie ceea ce părintele paroh a numit "revigorarea familiilor". Cu jumătate de oră înaintea Liturghiei, doamna Eugenia Dămătăr, de provenienţă din Butea, ne-a încântat cu o conferinţă despre "Splendoarea familiei", iar după liturghie a avut loc o oră de adoraţie la care au participat, pe lângă comunitatea din Butea şi Surorile Patimii lui Isus, şi un grup de mame din Uniunea Mamelor Milostive Creştine, venite din alte comunităţi parohiale.
Comunitatea din Butea a răspuns la rândul cu ei prezenţa credincioşilor, cu atenţia şi mai ales prin participarea lor la Spovadă şi Împărtăşanie. A fost, aşa cum avea să afirme o mamă tânără, "o boare de vânt în canicula verii", au fost zile de har, pentru care, atât preoţii noştri, cât şi episcopii care dau atât de mult spaţiu familiei, ni le-au oferit ca pe un dar inestimabil.
Sâmbătă, de dimineaţă, pe lângă faptul că era o nouă zi, sosise ziua plină de emoţie: cea de-a treia Întâlnire Diecezană a Familiilor.
Alina Cotnăreanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5-7 august: Butea: "Zilele familiei"
