Sâmbătă, 8 iulie 2017, la Casa Surorile "Patimii lui Isus", din Butea, a avut loc cursul pentru logodnici, organizat de către Oficiul pentru Pastoraţia Familiei. Au fost prezente cinci perechi de logodnici, din mai multe parohii din Decanatul de Siret şi Piatra. Pentru prima dată a fost prezentă şi o familie tânără, semn că acest curs este deschis tuturor.
La modul sincer, dacă nu aş fi văzut invitaţia pr. Felician Tiba, de pe o reţea de socializare, nu aş fi ştiut de curs. Am văzut, ne-am prezentat, ne-am convins şi acum am vrea să împărtăşim şi cu voi ceea ce am experimentat de-a lungul programului propus.
O să încep prin a mulţumi echipei de la Oficiul pentru Familii, dar şi surorilor din Butea pentru disponibilitatea şi exemplul de slujire pe care ni l-au dat de-a lungul zilei.
La invitaţia insistentă pe care a făcut-o pr. Felician ne aşteptam ca şi conţinutul să fie pe măsură. Şi nu am fost dezamăgiţi! Am admirat mult deschiderea, disponibilitatea şi mai ales simplitatea lucrurilor împărtăşite. Nu ştiu dacă părinţii noştri ar fi avut vreodată curajul să ne spună ce am auzit la acest curs. Poate ar fi trebuit s-o facă şcoala sau vreun medic, dar cum Biserica este singura căreia îi mai pasă de familie, de binele autentic al familiei, ea, prin cei abilitaţi, ne oferă din acest tezaur plin de profunzime şi-i mulţumim!
Am avut bucuria de a intra încă odată în misterului omului, bărbat şi femeie, al atracţiei originare, al creării omului cu un trup nupţial, creat pentru a se dărui, pus într-o continuă tensiune-atracţie către femeie, în cazul bărbatului şi către bărbat, în cazul femeii. Ştiam că suntem diferiţi, dar la curs am înţeles câtă nevoie avem de diferenţa dintre noi, că nu intrăm în acest proiect ca să-l schimbăm pe celălalt, ci doar ca să-l sprijinim şi să-l facem fericit.
Respectul a fost cuvântul repetat aproape obsesiv, respect reciproc şi iubire. Iubirea nu poate subzista acolo unde lipseşte respectul, iar respectul nu poate fi acordat dacă lipseşte iubirea.
În ansamblu, atât partea de antropologie, ţinută de doamna Eugenia Dămătăr, cât şi partea de metode naturale, ţinută de doamna Iuliana Petruţ, au completat un tablou atât de necesar începutului şi conţinutului vieţii de familie.
Mulţumim şi surorilor care ne-au oferit prânzul cu o disponibilitate şi cu o iubire fraternă demne de cărţile cu pilde.
Acum rămâne ca sămânţa aruncată să fie lăsată să crească. Va depinde de fiecare dintre noi de cât suntem de dispuşi să creştem şi să ne maturizăm în iubirea noastră.
Claudia şi Marcelin
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 iulie: Butea: Tineri la şcoala iubirii
