Comunitatea din Butea, în perioada 5-8 iunie 2011, a trăit zile binecuvântate, pline de haruri prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria. Icoana Maicii Domnului de la Cacica a ajuns şi la noi.

Am avut o mare surpriză, un dar neaşteptat: icoana miraculoasă a Maicii Domnului de la Cacica ne-a vizitat! Cu toţii, mici şi mari, familii, persoane în vârstă şi bolnavi am alergat la Maria ea ne-a chemat şi noi ne-am rugat, am invocat-o şi i-am mulţumit. Suntem siguri că Maria a primit şi a ascultat pe fiecare persoană care i s-a încredinţat Ei şi a prezentat intenţiile Fiului Său, Isus.

Un prim moment important a fost sosirea icoanei în localitate, unde mulţi au primit-o cu lacrimi în ochi deoarece au simţit prezenţa sa maternă. Ne-a bucurat prezenţa Preasfinţitului Petru Gherghel care prin cuvintele sale de păstor ne-a introdus într-o atmosferă de iubire şi ne-a îndemnat să privim în ochii Mamei cereşti, care ne privesc şi la mâinile Mariei, care ne îndrumă către Isus. Cuvinte de încurajare a adresat şi familiilor, pe care le-a încredinţat ocrotirii Ei. Le-a îndemnat să-şi i-a drept model Familia din Nazaret.

Al doilea moment a fost sfânta Liturghie celebrată pentru persoanele bolnave şi neputincioase. Bolnavii au avut ocazia de a sta în faţa icoanei, iar Maria i-a asigurat că ea îi iubeşte, că le stă mereu alături şi că îi ajută în acceptarea suferinţei şi în purtarea crucii de fiecare zi.

Părintele paroh a subliniat faptul că "pentru întreaga comunitate bolnavii sunt o adevărată comoară care trebuie preţuită şi ajutată să devină o valoare. Sfânta Fecioară Maria, tămăduitoarea bolnavilor îi însoţeşte şi-i ajută să poarte crucea alături de Isus, Fiul ei".

Al treilea moment de har a fost procesiunea făcută pe străzile satului cu icoana, prin care locuitorii din Butea au dorit să o venereze recitând sfântul Rozariu şi înălţându-i cântări alese.

Au fost trei zile de rugăciune intensă şi aprofundare a modelului ceresc datorită predicilor ţinute în timpul sfintelor Liturghii de către preoţii din Butea: Eugen Lucaci, Iosif Demeterc şi Iosif Dorcu, care împlinesc 25 de ani de preoţie chiar anul acesta.

Predicatorii, în fiecare zi câte unul, ne-au ajutat să pătrundem în viaţa Mariei şi au scos în evidenţă virtuţile ei: " Maică puternică", "Maică miloasă", "Maică credincioasă", "Ajutorul creştinilor"... S-a meditat şi asupra vieţii de har, de slujire, de atenţie faţă de aproapele, de disponibilitate, de umilinţă a Mamei noastre Cereşti. Au subliniat faptul că Maria a trăit ca fiecare mamă, având şi ea preocupări, dorinţe, speranţe, insă mereu s-a încredinţat voinţei Domnului.

Încheiem cu adevăratele cuvinte rostite de către părintele paroh Petru Blaj: "Cât de repede trec zilele frumoase"!

Sr. Elisabeta

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5-8 iunie: Butea: Pelerinajul icoanei Maicii Domnului de la Cacica