Butea: Invitaţie la dublu eveniment
În Biserica "Preasfânta Treime" din Butea, duminică, 27 noiembrie 2022, în cadrul Liturghiei care va fi prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, va fi comemorat pr. Alois Dămoc, fost păstor al acestei comunităţi timp de 35 de ani, iar la finalul celebrării va fi binecuvântată statuia vizionarei de la Lourdes, Sfânta Bernadeta Soubirous.
Era în data de 28 noiembrie 2012 când, la Iaşi, trecea spre veşnicie cucernicul părinte Alois Dămoc, cel care fusese 35 de ani (mai întâi vicar şi apoi paroh) păstor al comunităţii din Butea. Au trecut de atunci 10 ani. Nu se putea trece cu vederea acest moment aniversar. Tocmai de aceea, parohul de Butea, pr. Marcel Blaj, împreună cu primarul comunei, Anton Anti, au propus, spre a nu lăsa uitării pe părintele Alois, să organizeze o comemorare în ziua de duminică, 27 noiembrie 2022.
Mai întâi de toate va fi o Liturghie solemnă pentru odihna veşnică a cucernicului paroh, la ora 11.00.
În al doilea rând, primarul a făcut demersurile necesare pentru ca, începând cu această duminică, una din străzile satului să poarte numele "Pr. Alois Dămoc". Luni, dacă vremea va permite, se va celebra un Requiem la mormântul părintelui din cimitirul din Butea (fiind chiar ziua morţii Sfinţiei Sale).
Tot duminică va avea loc şi binecuvântarea noii statui a Sfintei Bernadeta Soubirous, vizionara de la Lourdes. În anul 2006 statuia Maicii Domnului de Lourdes (prima statuie ajunsă de la Lourdes în Moldova în anul 1886) a fost încoronată solemn de către PS Petru Gherghel, la propunerea parohului de atunci, pr. Petru Blaj. După alte lucrări de amenajare a altarului Maicii Domnului din Butea, actualul paroh, pr. Marcel Blaj, a găsit de cuviinţă să aducem tot de la Lourdes o statuie a vizionarei, Sfânta Bernadeta Soubirous, pentru a ilustra şi mai bine mesajul Lourdes-ului şi pentru a se crea un complex statuar.
Aşa se face că, în luna mai a anului 2022, am procurat de la fabrica din Lourdes o statuie ce o reprezintă Sfânta Bernadeta, iar în luna august a sosit la Butea. Cu ocazia comemorării de duminică, aceasta va fi binecuvântată şi aşezată în faţa Maicii Domnului. În postamentul statuii au fost aşezate câteva relicve procurate de la Nevers, unde se poate vedea şi azi trupul Sfintei Bernadeta: pământ de pe mormântul ei, o fâşie dintr-o haină a ei şi un mic fragment din vechiul ei sicriu.
Binecuvântarea statuii se va celebra de către PS Petru Gherghel, cel care în urmă cu 16 ani a încoronat statuia de la Butea. Parohul a pregătit pentru toţi participanţii o iconiţă cu Sfânta Bernadeta, având pe verso o frumoasă rugăciune în cinstea ei.
Pr. Iosif Dorcu