La data de 12 octombrie 2021 s-au împlinit 135 de ani de prezenţă a statuii Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes (prima adusă în Dieceza de Iaşi) în mijlocul Bisericii vii din localitatea Butea.

Cu prilejul acestui aniversar, s-a organizat un triduum marian, având un program liturgic bine stabilit şi intens trăit.

Iniţiativa organizării acestui eveniment a aparţinut părintelui Marcel Blaj, parohul locului, în colaborare cu părintele Iosif Dorcu, fiu al comunităţii butene şi reprezentant venit de la Lourdes, Sfinţia Sa fiind şi călăuzitorul istorico-spiritual în aceste zile.

Duminică, 10 octombrie, a fost marcat începutul triduum-ului cu Sfânta Liturghie celebrată la ora 11.00, prezidată de părintele Egidiu Condac, vicar general al Diecezei de Iaşi; la sfârşitul Liturghiei a fost purtată în procesiune statuia ce reprezintă Preasfânta Inimă a lui Isus la locul special amenajat şi renovat care a fost sfinţit şi binecuvântat.

Duminică seara, începând cu ora 17.00, a avut loc adoraţia euharistică în cadrul căreia s-a recitat şi Sfântul Rozariu în cinstea Sfintei Fecioare de la Lourdes, moment intitulat "Prin Maria de la Lourdes la Isus", iar apoi a fost celebrată Sfânta Liturghie la ora 18.00.

Luni, 11 octombrie, la ora 17.00, a avut loc o nouă adoraţie euharistică încheiată cu binecuvântarea specială a bolnavilor cu Preasfântul Sacrament. A urmat, la ora 18.00, sfânta jertfă a Liturghiei.

Marţi, 12 octombrie, la ora 17.00, a fost adoraţia euharistică, în cadrul căreia s-a recitat sfântul rozariu în mai multe limbi, accentuând astfel intenţiile noastre pentru lumea întreagă, în special pentru misiuni şi misionari.

Încununarea sărbătorii a fost marcată la Liturghia din ziua aniversării (12 octombrie), prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, la finalul căreia s-a desfăşurat procesiunea cu statuia de la Lourdes în interiorul lăcaşului de cult.

La sfârşitul sfintei celebrări episcopul Iosif a dat mărturie că a trăit momente de înălţare sufletească aşa cum le-a trăit de fiecare dată când a vizitat sanctuarul de la Lourdes.

În biserica din Butea, lângă statuia Sfintei Fecioare Maria, a fost amplasat un panou în care să fie adunate la loc de cinste şi de frumuseţe toate rozariile vechi, tocite de mâinile înaintaşilor noştri, stropite chiar cu transpiraţia şi lacrimile lor.

Prin prezenţa statuii Fecioarei de la Lourdes în Butea putem afirma, împreună cu părintele Iosif, că "Butea a devenit o rămurică a Lourdes-ului".

Nădăjduim că această celebrare a aniversarului, marcată solemn, a adus şi va abunda cu haruri în inimile credincioşilor devoţi ai Preacuratei, atât locali, cât şi pelerini.

Pr. Marcel Blaj,
paroh

* * *

Butea: Sfânta Liturghie în cinstea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes (12 octombrie 2021)

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:

- 10 octombrie: Butea: 135 de ani cu Maria de la Lourdes - ziua I

- 11 octombrie: Butea: 135 de ani cu Maria de la Lourdes - ziua II

- 12 octombrie: Butea: 135 de ani cu Maria de la Lourdes - ziua III

* * *

Butea: Sărbătoare în cinstea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes (18 iulie 2021)

Editura "Sapientia": Adu-ţi aminte, Marie, şi de România: începuturile cultului Madonei de Lourdes în România, ediţia a doua revizuită şi adăugită, scrisă de Dănuţ Doboş

Editura "Presa Bună": A apărut cartea Lourdes în strălucirea minunilor sale

Iaşi: Interviu despre publicarea cărţii "Adu-ţi aminte, Marie, şi de România" (31 ianuarie 2006)

Butea: Comemorare şi lansare de carte (11 februarie 2006)

Cărţi despre Fecioara de la Lourdes în luna sfântului Rozariu