Comunitatea catolică din Butea a trăit la 18 august 2007 sărbătoarea administrării sacramentului Mirului de către PS Aurel Percă.
Sărbătoarea comunităţii noastre a decurs în mod normal cu primirea episcopului auxiliar Aurel Percă într-o atmosferă încărcată cu bucurie şi multă căldură sufletească din partea candidaţilor la Mir, a părinţilor, a naşilor şi a întregii comunităţi. Copiii entuziasmaţi au participat la sfânta Liturghie în cadrul căreia s-a administrat sacramentul Confirmaţiunii nu numai de episcopul Aurel, ci şi de alţi doi preoţi numiţi de episcop să-l ajute la administrare: pr. Anton Săbăoanu, director la Seminarul din Bacău, fiu al satului, şi pr. Isidor Chinez Decan de Valea Siretului.
Cei 151 de copii şi tineri candidaţi la Mir au participat cu atenţie şi entuziasm pe timpul desfăşurării ceremoniilor liturgice şi cu siguranţă au simţit bogăţia darurilor Duhului Sfânt coborând asupra lor.
Nu puteam să uităm evenimentul de anul trecut trăit cu o mare intensitate de această parte a diecezei de Iaşi, aniversarul de 120 ani de la inaugurarea cultului Madonei de Lourdes în Moldova, marcat anul acesta, după sfânta Liturghie, printr-o procesiune împreună cu noii miruiţi, acompaniaţi de fanfara tinerilor din Gherăieşti, în jurul bisericii cu statuia Maicii Domnului, încoronată anul trecut de episcopul Petru Gherghel.
Au urmat mulţumirile din partea părintelui paroh, a celor miruiţi şi a Mariei Luiza Andrici care a interpretat cu atâta naturaleţe şi talent un cântec către Duhul Sfânt.
Episcopul Aurel ne-a felicitat pe toţi pentru pregătirea şi trăirea acestui eveniment al Rusaliilor în viaţa tuturor.
După masă, Preasfinţitul împreună cu părintele Petru Sescu, econom diecezan, şi părintele paroh a făcut o vizită scurtă la noul Azil de bătrâni care este sub îngrijirea surorilor Congregaţiei "Misionarele Patimii lui Isus". Episcopul le-a felicitat pentru această operă de caritate şi le-a dorit succes în activitate.
Pr. Petru Blaj
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18 august: Administrarea Mirului în Parohia Butea
