Comunitatea catolică din Bulai-Moara a marcat, la 13 august 2011, hramul bisericii "Sfântul Maximilian Maria Kolbe". Liturghia solemnă de hram a fost prezidată de PS Petru Gherghel. La începutul Liturghiei, episcopul a sfinţit şi statuia Maicii Domnului amplasată în mica grotă construita în incita noului altar din curtea bisericii. După Liturghie, a fost sfinţită noua casă parohială.
La celebrare au participat un mare număr de credincioşi, din comunitatea parohială şi oaspeţi veniţi din alte părţi.
Sărbătoarea a început la ora 10 cu Liturghia în limba polonă, iar la ora 11 s-a celebrat sfânta Liturgie a hramului oficiată de PS Petru Gherghel, cu participarea pr. Iosif Păuleţ, decan de Bucovina, a pr. Iulian Ceobanu, parohul comunităţii, şi a mai multor preoţi. Pr. Isidor Mocanu a adresat un cuvânt de învăţătură si i-a întărit în credinţă pe credincioşi în contextul împlinirii a 70 de ani de la moartea sfântului Maximilian Maria Kolbe.
În anul 2009, prin grija pr. Ionuţ Strejac, biserica a primit o nouă relicvă cu moaştele sfântului Maximilian Maria Kolbe.
La începutul Liturghiei, Preasfinţitul a sfinţit statuia Maicii Domnului, amplasată în mica grotă construita în incita noului altar din curtea bisericii.
După Liturghie, întreaga comunitate a participat la sfinţirea casei parohiale, construcţie începută în martie 2009 şi finalizată anul acesta.
La sfârşitul celebrărilor, părintele paroh a mulţumit bunului Dumnezeu pentru toate harurile primite în această perioadă, binefăcătorilor din ţară şi din străinătate pentru sprijinul financiar acordat şi întregii comunităţi care s-a implicat trup şi suflet în devenirea casei parohiale.
Fie ca bunul Dumnezeu să răsplătească cu darurile sale şi cu viaţă veşnică pe toţi aceia care ne-au făcut bine în numele său!
Janina Bivol
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 august: Bulai-Moara: Comunitatea polonă în sărbătoare
