Luncaşi: Retrăirea Rusaliilor

Comunitatea romano-catolică "Sfântul Maximilian Maria Kolbe" din Luncaşi, în ziua de luni, 12 august 2024, a trăit un moment de har şi binecuvântare în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00, când episcopul auxiliar Petru Sescu a administrat sacramentul Sfântului Mir celor 20 de copii şi adolescenţi.

Într-o zi însorită, sub adierea plăcută a vântului, cei 20 de aspiranţi la sacramentul Mirului, însoţiţi de părinţii şi naşii lor, dar şi împreună cu întreaga comunitate din Luncaşi, au aşteptat cu emoţie şi nerăbdare să retrăiască sărbătoarea Rusaliilor.

După o pregătire intensă şi responsabilă, ajutaţi de părintele paroh Adrian Iştoc, candidaţii au fost găsiţi vrednici pentru a-l primi pe Duhul Sfânt cu darurile sale.

Sărbătoarea a început la ora 10:45, când întreaga comunitate l-a întâmpinat cu bucurie pe episcopul auxiliar Petru Sescu în faţa bisericii.

La Sfânta Liturghie au fost prezenţi numeroşi preoţi şi credincioşi, care l-au preamărit împreună pe Dumnezeu prin celebrarea celei mai nobile şi frumoase rugăciuni. După salutul de "Bun venit", adresat Preasfinţitului, părintele paroh a adăugat: "Ieri, comunitatea noastră l-a sărbătorit pe patronul ei, Sfântul Maximilian Maria Kolbe. A fost o zi frumoasă, plină de haruri, plină de bucurie. Astăzi vrem ca bucuria să fie şi mai mare prin retrăirea Rusaliilor. De aceea, vă rugăm, Preasfinţite, să îl invocaţi pe Duhul Sfânt cu darurile sale asupra celor 20 de copii şi adolescenţi, dar şi asupra întregii noastre comunităţi!"

Candidaţii au participat activ la Sfânta Liturghie, prin citirea lecturilor, rugăciunea credincioşilor, oferirea darurilor, dar şi prin intonarea cântărilor specifice acestui eveniment.

La întrebările adresate în cadrul predicii, referitoare la sacramentul Mirului, episcopul s-a arătat mulţumit de răspunsurile primite. Şi le-a spus: "E o zi importantă pe care nu trebuie să o uitaţi niciodată... În lume e o continuă luptă între bine şi rău, dar Duhul Sfânt vă dă puterea de a înfrunta toate obstacolele şi toate greutăţile... Astăzi, Biserica se îmbogăţeşte cu încă 20 de apostoli. Să nu vă fie frică să mergeţi la biserică; să nu vă fie frică să vă rugaţi şi să faceţi ceea ce Dumnezeu vă porunceşte; să nu vă fie frică să daţi mărturie despre credinţa voastră... Dacă vreţi să fiţi valoroşi, să-l păstraţi pe Duhul Sfânt. El vă va lumina mereu..."

După predică, a început ritualul administrării Mirului: cu lumânările aprinse în mână, candidaţii la Mir şi-au reînnoit făgăduinţele de la Botez; apoi Preasfinţitul, împreună cu ceilalţi preoţi, au impus mâinile asupra lor, invocând coborârea Duhului Sfânt. Dăruind "pecetea darului Duhului Sfânt" fiecăruia, s-a simţit o atmosferă cu adevărat sfântă, plină de emoţie şi bucurie.

Înainte de finalul celebrării, prin vocea unei adolescente miruite, s-au transmis mulţumiri şi recunoştinţă: Duhului Sfânt, Dar şi Dătător de daruri, episcopului pentru bucuria adusă celor miruiţi, preoţilor concelebranţi şi tuturor celor implicaţi în pregătirea şi înfrumuseţarea acestei sărbători. "Astăzi, când bucuria noastră este nespus de mare, îl rugăm pe Duhul Sfânt să rămână mereu în inimile noastre şi să ne ajute ca zi de zi, prin darurile primite, să fim martorii iubirii şi a păcii sale în lume... Dumnezeu să îi răsplătească pe toţi, iar darurile Duhului Sfânt primite, să aducă rod în viaţa tuturor! Această zi nu o vom uita niciodată! Vă mulţumim!"

Agneza Leahu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 august: Luncaşi: Retrăirea Rusaliilor. Foto: Mihai Bursuc