Sâmbătă, 22 mai 2021, la Institutul Teologic Franciscan din Roman a avut loc o zi de reculegere pentru persoanele consacrate din zona Roman, timp de pregătire pentru marea Sărbătoare a Rusaliilor.

Fiind în luna mai, lună închinată preasfintei Fecioare Maria, şi în ajunul Sărbătorii Rusaliilor, am dorit să aprofundăm mai mult legătura intimă care există între Sfânta Fecioara Maria şi Duhul Sfânt. Asemenea apostolilor adunaţi în Cenacul împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, tot la fel, o parte dintre persoanele consacrate din această zonă, fraţi şi surori, ne-am adunat pentru a asculta cuvântul Domnului şi pentru a ne ruga. Îndrumător a fost pr. Iacob Fabian, OFMConv.

După primirea fraternă din partea părintelui guardian al Conventului "Sfântul Francisc de Assisi", ne-am reunit în spirit de rugăciune în capela institutului, invocându-l pe Duhul Sfânt, prin cântul nostru, lăsându-ne luminaţi şi călăuziţi de el şi conduşi de pr. Fabian, pentru a aprofunda cât mai bine acest mister. Făcând referinţă la spiritualitate Sfântului Maximilian Maria Kolbe, ne-a explicat care este "Lucrarea lui Dumnezeu în Neprihănita Fecioară Maria", aceasta fiind şi tema meditaţiei zilei.

Între toate asemănările posibile, Maria este fiinţa cea mai desăvârşită, deoarece "încă din veşnicie... Dumnezeu a prevăzut în ea o creatură care în niciun aspect, fie el cât de mic, să nu se fi îndepărtat de el, care să nu fi irosit niciun har, care să nu se fi înstăpânit de niciun lucru primit de la el". Ea este cea mai sublimă creatură a Tatălui: "Dumnezeu a văzut din veşnicie o fiinţă perfectă în toate aspectele, necontaminată de vreo pată a păcatului şi în care reflectă atribuţiile sale divine".

Din maternitatea divină izvorăsc toate harurile dăruite Preasfintei Fecioare Maria. Este Mama Fiului Isus; ea este Neprihănită şi Mamă. Referitor la aceste doua privilegii, Sfântul Maximilian afirmă: "Însă tu, o Neprihănită, cine eşti? Nu eşti doar creatură, nu eşti doar fiică adoptivă, ci eşti Mama lui Dumnezeu, nu doar mamă adoptivă, ci adevărată Mamă a lui Dumnezeu..." Deseori afirmăm ca Maria este modelul persoanelor consacrate. Da, aşa este! În ea avem exemplul cel mai sublim de unire intimă cu Dumnezeu Treimic. Ea ne arată ce înseamnă să fii Mireasă şi Mamă.

După această expunere profundă şi provocatoare, am avut un timp de meditaţie personală, precum şi ocazie de spovadă. La ora 11.30 am avut Sfânta Liturghie, invocându-l pe Duhul Sfânt să coboare asupra noastră cu toate darurile sale. Liturghia a fost prezidată de pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal şi responsabil diecezan cu viaţa consacrată, şi concelebrată de ceilalţi preoţi participanţi. Pr. Cristian, în cuvântul său de învăţătură, ne-a îndemnat să recunoaştem prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră, dar şi în fraţii şi surorile de lângă noi.

A urmat masa de prânz, moment de împărtăşire şi de comuniune fraternă, iar după-amiază am avut şi un moment de adoraţie la Preasfântul Sacrament, animat de pr. Alexandru Olaru, OFMConv.

Sfânta Fecioară Maria, mijlocitoarea harurilor cereşti şi Mireasa Duhului Sfânt,
să ne fie călăuză în consacrarea noastră!

Sr. Bernadeta Secaci, SFMA

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 mai: Zi de reculegere pentru persoanele consacrate din zona Roman