Librăria "Pauline" din Bucureşti a sărbătorit zece ani de la deschidere. Momentul a fost marcat luni, 26 noiembrie 2007, în ziua aniversării fericitului Giacomo Alberione, fondatorul Congregaţiei "Fiicele Sfântului Paul".

A fost un moment de laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a realizat în slujba Evangheliei în acest centru de apostolat.

Punctul culminant al acestui eveniment a fost lansarea filmului documentar "Paul, din Tars în lumea întreagă", o producţie realizată în tehnologie digitală, în regia lui Alberto Castellani. Documentarul ne ajută să descoperim viaţa şi gândirea apostolului parcurgând locurile activităţii sale misionare. Este o ocazie pentru a cunoaşte, persoana sa, bogăţia sa spirituală, şi a ne lăsa contaminaţi de pasiunea sa pentru comunicarea Evangheliei.

PS Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti, a binecuvântat noul spaţiu al librăriei şi a vorbit despre sfântul apostol Paul sub aspect biblico-pastoral. Au mai intervenit, sub aspect artistico-cinematografic, actorii Boris Petroff şi Mihai Niculescu, care au dublat filmul în limba română, iar, sub aspect iconografic, Alexandru Nechifor, student la Universitatea de Artă.

Acest film documentar ajută la aprofundarea vieţii şi misiunii apostolului Paul, mult iubit de papa Benedict al XVI-lea, care a declarat anul 2008-2009 ca Anul Paulin.

Filmul este disponibil pe DVD, în limbile română, italiană, engleză şi franceză. Este însoţit de o fişă de reflecţie, aprofundare şi discuţie. Este destinat formării biblice şi ecumenice, catehezei şi momentelor de rugăciune. Destinatarii privilegiaţi sunt seminariile, şcoala, parohia, familiile, grupurile de tineri, creştinii de orice confesiune şi orice om interesat de istoria şi cultura creştină.

Setul DVD cu filmul costă 78 lei: pachetul conţine două dvd-uri şi o fişă ghid; va putea fi procurat de la Librăria "Pauline" din Bucureşti după jumătatea lunii decembrie.

Ana Maria Bulai,
novice - Fiicele Sfântului Paul