Editura "Pauline": A apărut biografia Sfântul Paul, apostolul neamurilor
La Editura "Pauline" din Bucureşti a apărut biografia Sfântul Paul, apostolul neamurilor, scrisă de renumitul biblist italian Rinaldo Fabris. Cartea apare în colecţia "Maeştrii spiritului", are 232 de pagini şi poate fi procurată la preţul de 22 de lei.
Redăm în continuare un fragment din prefaţa cărţii semnată de autorul ei, Rinaldo Fabris:
"Această nouă biografie a sfântului Paul ne oferă ocazia de a parcurge etapele activităţii sale misionare de la Ierusalim la Roma, din ţinuturile de răsărit ale Imperiului Roman până la marginile apusene ale lumii, identificate în geografia antică cu Spania. Chiar dacă, din punct de vedere istoric, teza conform căreia Paul este «întemeietorul creştinismului» nu se poate susţine, trebuie să admitem că istoria Europei şi a Occidentului ar fi fost alta fără activitatea lui Paul. Pe de altă parte, despre nicio altă personalitate a primei generaţii creştine nu există o documentaţie atât de bogată şi de directă ca în cazul lui Paul. S-a păstrat nu doar o bună parte din producţia sa epistolară - şapte scrisori autentice şi alte şase atribuite lui -, dar numai Paul se bucură de o primă biografie scrisă de autorul Faptelor Apostolilor. Paul este protagonistul celei de-a doua părţi a cărţii în care Luca reconstruieşte istoria primilor treizeci de ani de creştinism. Paul duce la îndeplinire programul trasat de Isus înviat pentru discipolii trimişi cu puterea Duhului Sfânt să dea mărturie despre el până la marginile pământului (cf. Fap 1.8).
Faţă de ceilalţi doisprezece apostoli aleşi de Isus, Paul, născut la Tars, în Cilicia, pe coastele meridionale ale Turciei de astăzi, într-o familie înstărită de evrei evlavioşi, se bucură de o formare culturală bună de matrice ebraică şi greacă. Vorbeşte şi scrie corect greaca populară, ceea ce îi permite să comunice cu locuitorii cetăţilor din Imperiul Roman. Experienţa întâlnirii cu Isus Cristos înviat, pe drumul Damascului, la începutul anilor 30 ai erei creştine, marchează un moment de cotitură în viaţa şi activitatea lui Paul. Atunci el devine apostolul lui Isus Cristos, ales de Dumnezeu pentru a vesti evanghelia păgânilor. Datorită dinamismului misionar al lui Paul, credinţa creştină, născută pe pământul lui Israel şi avându-şi rădăcinile în mediul siro-palestinian, se răspândeşte în lumea greco-romană.
Această biografie a lui Paul se doreşte a fi o invitaţie şi un stimulent în redescoperirea personalităţii şi gândirii lui Paul.
Am abordat această lucrare cu convingerea că o confruntare cu Paul este indispensabilă pentru redescoperirea rădăcinilor credinţei creştine, în dialog cu alte experienţe religioase şi culturale, fără a ne ascunde propria identitate şi fără a renunţa la propriul patrimoniu cultural" (Rinaldo Fabris).
Sr. Ana Maria Bulai, FSP
* * *
Sfântul Paul, apostolul neamurilor
Rinaldo Fabris, Ed. "Pauline", 2017, ISBN 978-973-1967-54-7, 13x20 cm, 232 p., 22 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
- prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
- prin e-mail: [email protected]
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro