Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan a organizat, vineri, 25 aprilie 2008, o sesiune ştiinţifică, având tema: "Sfântul Paul, lumină a neamurilor".

La 28 iunie 2007, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea proclama "Anul paulin" în mod solemn în bazilica "San Paolo fuori le mura" din Roma, la împlinirea a două milenii de la naşterea apostolului neamurilor, datată între anii 6-10 după Cristos. Anul paulin va dura din 28 iunie 2008 până în 29 iunie 2009.

Sesiunea ştiinţifică organizată în cadrul Institutului Teologic Franciscan şi dedicată în întregime personalităţii Sfântului Paul se doreşte să se înscrie în seria de simpozioane, manifestări ştiinţifice, momente catehetice, conferinţe, meditaţii, reflecţii teologice, evenimente muzicale si expoziţii de artă, care vor fi organizate în cadrul Anului Paulin în întreaga lume.

Conferinţele prezentate de către profesorii Institutului au dezvoltat diferite teme legate atât de gândirea teologică a Sfântului Paul, cât şi de relaţia sa cu lumea culturală şi filozofică a timpului, precum şi de ecourile unor concepte pauline în învăţătura patristică.

Conferinţe:

  • pr. Virgil Blaj: "Sfântul Paul şi filozofia timpului"

  • pr. Iosif Bisoc: "Sfântul Paul - O personalitate a lumii biblice"

  • pr. Maximilian Pal: "Atitudinea sfântului Paul faţă de Lege"

  • pr. Mihai Afrenţoae: "Cântecul libertăţii în sfântul Paul"

  • pr. Damian Pătraşcu: "Paul: Carismele în interpretarea patristică"

  • pr. Mihai Gal: "Conceptul de noua creaţie în gândirea sfântului Paul"

La această manifestare au participat studenţii teologi ai Facultăţii de Teologie pastorală din cadrul Institutului, precum şi alţii oaspeţi interesaţi de personalitatea şi gândirea sfântului Paul. După expunerile părinţilor profesori a avut loc un dialog pe baza întrebărilor şi intervenţiilor celor prezenţi care a reuşit să clarifice mai bine unele idei afirmate în cadrul expunerilor şi totodată să deschidă interesul faţă de anumite chestiuni teologice şi morale care apar în învăţătura apostolului neamurilor.

Fr. Virgil Blaj