Centrul Medical Barticeşti a trăit în ziua de 17 decembrie 2016 un moment de bilanţ al activităţii desfăşurate în anul care se încheie.
La ora 12, Preasfinţitul Petru Gherghel, împreună cu responsabilii Centrului Medical - pr. Mihai Budău şi pr. Daniel Budău - însoţiţi de mai mulţi preoţi din zonă, a celebrat un moment de rugăciune în capela centrului. Au fost prezenţi medicii angajaţi şi colaboratori, personalul medical şi auxiliar, precum şi invitaţii colaboratori ai Centrului Medical Barticeşti.
În cadrul celebrării, episcopul diecezei a dorit să aducă un prinos de mulţumire pentru activităţile medicale şi sociale desfăşurate pe parcursul întregului an 2016. De asemenea, o rugăciune de mulţumire a fost înălţată către Dumnezeu şi pentru faptul că anul acesta s-au împlinit 25 de ani de când, prin implicarea părintelui Alois Fechet, s-a sfinţit piatra de temelie a edificiului, care de la an la an a continuat să se dezvolte şi să aducă alinare persoanelor bolnave din zonă şi nu numai.
După momentul de rugăciune, a urmat întâlnirea cu toţi angajaţii şi colaboratorii Centrului Medical Barticeşti, unde, într-un cadru festiv, au fost trecute în revistă realizările acestui an pe plan medical. Anul acesta au fost peste 35.000 de consultaţii şi tratamente realizate în cele 18 specialităţi medicale, au fost aduse aparate medicale noi, au fost deschise noi puncte de lucru, au fost atraşi binefăcători noi care să sprijine activităţile medicale şi sociale.
Deşi anul 2016 a reprezentat şi un an al încercărilor prin faptul că centrul "a beneficiat" de "atenţia" unor persoane sau instituţii care nu sunt foarte entuziasmate de prezenţa şi activitatea centrului, cu ajutorul Domnului au fost depăşite şi acestea şi au fost puse pe altarul Domnului, rugându-l pe el să transforme totul în ocazii de a aduce binecuvântarea şi sfinţirea activităţilor pe care le realizăm în favoarea celor aflaţi în nevoi şi suferinţă.
Mulţumind lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a oferit în acest an şi în ultimii 25 de ani de când a luat fiinţă centrul, mulţumind episcopilor noştri Petru şi Aurel pentru încrederea şi susţinerea arătată, mulţumind întregului personal şi tuturor colaboratorilor, precum şi binefăcătorilor noştri inimoşi, dorim să ne manifestăm speranţa că vom continua să progresăm în tot ceea ce facem şi să fim cât mai utili celor care ne solicită ajutorul. Ne rugăm ca în noul an Dumnezeu să reverse pacea, sănătatea şi binecuvântarea sa asupra tuturor angajaţilor, colaboratorilor, binefăcătorilor şi beneficiarilor Centrului Medical Barticeşti.
Pr. Mihai Budău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 decembrie: Barticeşti: Moment de bilanţ la Centrul Medical
