Noul Centru de Balneologie şi Recuperare medicală, din cadrul Fundaţiei Medicale Speranţa Bolnavilor, va fi inaugurat vineri, 16 septembrie 2011, la Barticeşti, în judeţul Neamţ, în prezenţa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova). Evenimentul va începe la ora 16.00.
Lucrările începute în urmă cu aproape doi ani de zile au fost finalizate cu ajutorul binefăcătorilor din Italia, în mod deosebit prin sprijinul Asociaţiei "Chiese dell'Est" din Brescia, reprezentată de către pr. Antonio Rossi, care a oferit cea mai mare parte din suma necesară investiţiei, dar şi prin contribuţia altor binefăcători, cum ar fi "Gruppo Missioni" din Concordia-Saggitaria, Pordenone, şi "Lavoratori Credenti" din Dieceza de Lodi.
Deja oferind servicii medicale de peste 15 ani, Fundaţia Medicală "Speranţa Bolnavilor" din Barticeşti, prin finalizarea acestei investiţii, oferă posibilitatea unor noi tratamente de specialitate în domeniul balneologiei şi recuperării medicale: fizioterapie, kinetoterapie, hidroterapie, saună, piscină cu apă sărată (care este adusă de la Sarata Băi), magnetoterapie, laserterapie, unde scurte, împachetări cu parafină şi nămol, masaj terapeutic, masaj de relaxare, reflexoterapie şi electrostimulare.
Aceste proceduri se adresează tuturor, dar mai ales celor care au afecţiuni reumatismale degenerative, inflamatorii şi articulare, afecţiuni post-traumatice, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ginecologice, afecţiuni dermatologice, ortopedice, cardiologice.
Avem o echipă profesionistă formată din terapeuţi specializaţi în fizioterapie, kinetoterapie, masaj, astfel încât fiecare pacient este tratat individual, însoţit şi sfătuit de personalul clinicii pe toată durata tratamentului de recuperare medicală. La aceste dotări se adaugă şi cele 40 de paturi care sunt puse la dispoziţia celor care doresc să primească şi cazare pentru perioada tratamentului.
La finalul acestor lucrări, nu putem decât să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru modul minunat prin care îşi arată grija sa permanentă faţă de noi, pentru persoanele pe care le trimite pentru a susţine proiectele noastre, pentru posibilitatea pe care ne-o oferă de a ne pune în slujba aproapelui.
Vă invităm cu drag să participaţi la acest eveniment, iar, dacă doriţi să beneficiaţi de serviciile medicale pe care le oferim, aşteptăm să vă adresaţi specialiştilor noştri.
Pr. Mihai Budău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 septembrie: Barticeşti: Invitaţie la inaugurarea Centrului de Balneologie şi Recuperare Medicală
