Bilanţul activităţilor socio-medicale la Centrul Medical Barticeşti

Sâmbătă, 17 decembrie 2022, la Fundaţia Medicală "Speranţa Bolnavilor" din Barticeşti, a avut loc un eveniment special ce a făcut dintr-o zi simplă o zi deosebită. Dimineaţa a fost obişnuită: pacienţi, medici, personalul unităţii. La ora 13 însă, ziua a devenit specială. Vizita episcopului auxiliar Petru Sescu a fost primul pas din momentele ce urmau.

A fost o zi de Har pentru că la ora 13.00, Preasfinţitul Petru Sescu a prezidat Liturghia de mulţumire pentru anul 2022. Fiecare slujitor al Domnului, preoţi, asistenţi, medici, personalul unităţii, au aşezat pe altar rugăciunea şi slujirea unui an întreg. La cuvântul de îmbărbătare, Preasfinţitul a scos în evidenţă că fiecare slujitor spune "Fiat"-ul propriu în planul Domnului, chiar dacă de multe ori nu înţelegem aceste planuri. Binecuvântarea finală a fost dată prin mijlocirea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, a cărui relicvă este păstrată în capela Centrului Medical.

A fost o zi de Bucurie pentru că fiecare dintre noi am avut parte de momente de împărtăşire spirituală şi umană. La masa frăţească de după Liturghie, unde s-au întrunit angajaţii şi colaboratorii Fundaţiei Medicale "Speranţa Bolnavilor", fiecare s-a bucurat de realizările din anul ce tocmai se încheie. S-au împărtăşit momente de încercare, păţanii hazlii, situaţii limită în care harul Domnului şi curajul omului au conlucrat pentru binele celorlalţi. În atmosfera caldă a sărbătorii de sfârşit de an, fiecare a uitat de greutăţile proprii şi a trăit momentul fraternităţii umane.

A fost o zi de Surprize pentru că o minunată copilă, Anastasia, şi un grup de preoţi diecezani din zona Romanului şi Bacăului au făcut să răsune colindele tradiţionale ale Adventului. Colindele au fost cântate cu patos şi bucurie de fiecare preot în parte; suita de colinde a fost o adevărată predică cu ocazia Naşterii Domnului. O altă surpriză a fost că la plecarea acasă, tolba lui Moş Crăciun a oferit fiecăruia bunătăţi pentru sine şi cei dragi.

La final pr. Mihai Budău - preşedinte al fundaţiei, dr. Daniela Marcoci - director medical şi pr. Daniel Budău - director adjunct, au mulţumit tuturor şi fiecăruia în parte pentru efortul depus în anul 2022. Mulţumirile s-au îndreptat şi către Preasfinţitul Petru Sescu, doamna Georgeta Blaj - primarul comunei Boteşti şi pr. Marius Sabău - paroh de Barticeşti, care în mod constant susţin activitatea unităţii.

Mulţumim tuturor binefăcătorilor ştiuţi sau neştiuţi ai Fundaţiei Medicale "Speranţa Bolnavilor", tuturor colaboratorilor şi partenerilor, iar pe pacienţii noştri îi asigurăm că dorinţa de a-i ajuta este deviza care ne călăuzeşte drumul de slujire.

Pr. Daniel Budău