Slujitoarele Iubirii Milostive În colaborare cu Parohia Barticeşti au organizat În perioada 18-24 iunie 2018, la Casa Maica Speranţa, activităţi recreative, distractive şi educative pentru copiii din Barticeşti.
Scopul acestor activităţi a fost dorinţa de a oferi tuturor copiilor posibilitatea de a-şi petrece timpul liber Într-un mod cât mai placut şi folositor, de a se bucura de o perioadă frumoasă În această vacanţă de vară. Ei au răspuns printr-o participare numeroasă şi activă.
Copiii au participat la diferite activităţi, cum ar fi: atelier de cusături, desene artistice şi decorative, jocuri sportive, dansuri, concursuri pe diferite teme educative.
Pentru a marca cei 25 de ani de prezenţă şi de slujire a Slujitoarelor Iubirii Milostive În Romania, a fost prezentată copiilor viaţa fericitei Maica Speranţa cu un filmuleţ si o cateheză.
Apoi am avut deosebita bucuria de a-l avea printre noi pe Preasfinţitul Piero Coccia, arhiepiscop de Pesaro şi mitroplit al Regiunii Marche, din Italia, care cunoaşte foarte bine Familia Iubirii Milostive, precum şi pe fondatoarea acesteia, fericita Maica Speranţa. Văzând foarte mulţi copii şi entuziasmul lor, s-a bucurat foarte mult şi a cerut rugăciuni pentru dieceza Excelenţei Sale.
Putem spune, cu mare bucurie, că tot ceea ce facem şi organizăm la mănăstire pentru copii beneficiază de o formare spirituală şi umană după motoul nostru „Totul din iubire”.
Mulţumim pr. paroh Alois Moraru pentru colaborare, Încredere şi sprijinul acordat În organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi.
Mulţumim tuturor tinerilor şi laicilor Iubirii Milostive care au făcut ca activităţile să fie atractive şi să stimuleze capacităţile fiecărui copil În parte.
Ne dorim ca aceste activităţi să fie benefice atât pentru copiii care au participat, dar şi organizatorilor să le fie o experienţă utilă pentru viitor.
Slujitoarele Iubirii Milostive
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-24 iunie: Barticeşti: Activităţi recreative şi educative dedicate copiilor în vacanţa de vară
