La Barticeşti, în biserica "Sfântul Iosif Muncitorul", prin Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, duminică, 2 septembrie 2018, surorile din Congregaţia "Slujitoarele Iubirii Milostive" au marcat cu mulţumire şi recunoştinţă cei 25 de ani de prezenţă şi activitate în România. De faţă a fost şi maica superioară a congregaţiei, Speranza Montecchiani.

Această celebrare a inclus o serie de evenimente prin care surorile au voit să-şi exprime recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru tot ce el a înfăptuit prin slujirea lor şi în vieţile celor pe care i-au slujit.

La Casa "Maica Speranţa" din Barticeşti, sediul surorilor, manifestările jubiliare au început încă de luni, 27 august 2018, cu vizitarea casei, cu posibilitatea de a cunoaşte activităţile surorilor, de a venera relicva fondatoarei, fericita Maica Speranţa a lui Isus, vizitarea expoziţiei de fotografii care amintesc de activităţile desfăşurate în ultimii ani.

Joi, 30 august, fost organizate o întâlnire pentru copii, cu tema "Copilăria fericitei Maica Speranţa", iar seara o adoraţie euharistică de laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.

Vineri, 31 august, au fost organizate o întâlnire cu bolnavii şi persoanele în vârstă, urmate de conferinţa "Maica Speranţa şi persoanele în vârstă", mărturii, sfânta Liturghie şi o agapă frăţească.

Sâmbătă, 1 septembrie, a fost o întâlnire cu adulţii şi tinerii, în cadrul căreia a fost prezentată conferinţa "Spiritualitatea Maicii Speranţa". Seara, ne-am rugat sfântul Rozariu împreună cu credincioşii.

Momentul culminant al acestor celebrări a fost duminică, 2 septembrie, în cadrul sfintei Liturghii solemne, prezidată de PS Petru Gherghel, însoţit de numeroşi preoţi, în biserica parohială "Sfântul Iosif Muncitorul" din Barticeşti.

În cuvântul de învăţătură, pr. Cornel Cadar a adresat un salut călduros tuturor celor prezenţi şi invitaţia de a aduce laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră.

Cei 25 de ani de prezenţă a surorilor Iubirii Milostive în Dieceza de Iaşi ne îndeamnă să ne amintim drumul parcurs de ele şi să evidenţiem faptul că Dumnezeu le-a purtat de grijă în tot acest timp.

Surorile mulţumesc pentru chemare, pentru harul care le-a fost dat, pentru misiunea încredinţată de bunul Isus şi pentru sprijinul şi ajutorul celor care au fost şi primii beneficiari ai slujirii lor.

Mesajul Familiei Iubirii Milostive este ca toţi oamenii să-l cunoască pe Dumnezeu ca un Tată bun, plin de îndurare, de milostivire, care vrea să-i facă fericiţi, îi caută şi îi însoţeşte cu o iubire constantă. Acest mesaj a dat culoare spiritualităţii în Dieceza de Iaşi, prin trăirea carismei fondatoarei, fericita Maica Speranţa a lui Isus: "Totul din iubire".

În încheiere, pr. Cornel Cadar a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu, în continuare, asupra surorilor Iubirii Milostive, care mulţumesc pentru privilegiul şi bucuria de a sluji aproapelui.

La final, Preasfinţitul Petru Gherghel şi-a exprimat bucuria şi mulţumirea că aceste surori şi aceşti fraţi ai Iubirii Milostive au ajuns în Dieceza de Iaşi, la Barticeşti.

Menţionând legătura frumoasă şi unitatea dintre Familia Iubirii Milostive şi Dieceza de Iaşi, episcopul a arătat că este impresionant faptul că beatificarea Maicii Speranţa şi cea a episcopului Anton Durcovici au avut loc în acelaşi an, 2014, şi aceeaşi lună, la diferenţă de doar câteva zile.

Excelenţa sa a mulţumit pentru slujirea surorilor şi le-a cerut să facă în continuare acelaşi lucru pentru că avem nevoie de milostivire, pace, lumină şi iubire. Ca mulţumire şi recunoştinţă a oferit superioarei generale, Speranza Montecchiani, o imagine a Maicii Domnului de la Cacica.

Printr-un spectacol cultural-artistic, copii, tineri şi adulţi au adus un omagiu pentru slujirea surorilor.

Pe scurt, dorim să amintim etapele semnificative ale misiunii noastre în România.

În anul 1993, la invitaţia Preasfinţitului Petru Gherghel, episcop de Iaşi, surorile Iubirii Milostive au venit în Dieceza de Iaşi, pentru formarea novicelor Institutului Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot". Surorile s-a stabilit la început în Iaşi, unde s-au familiarizat cu limba română şi au făcut primii paşi spre cunoaşterea realităţilor româneşti.

Sr. Stella şi sr. Damiana, primele surori care au ajuns în România, povestesc cu mare emoţie şi iubire despre credinţa puternică pe care au găsit-o, credinţă întemeiată şi hrănită de mărturia şi de martiriul multor creştini, de mulţimea de copii şi de tineri şi de speranţa puternică în Dumnezeu.

Începând cu anul 1994, surorile au început activitatea de formare a novicelor la Baraţi, judeţul Bacău, la Casa "Buna Vestire".

Din anul 1995, Slujitoarele Iubirii Milostive au desfăşurat activitatea pastorală la Spitalul din Barticeşti, care era în construcţie. Aici au continuat slujirea colaborând cu personalul medical şi bolnavii, oferind sprijin material şi sprijinul persoanelor aflate în dificultate şi nu numai.

În anul 1998, în ziua de 8 septembrie, a fost inaugurată Casa "Maica Speranţa" din Barticeşti, fapt ce a permis surorilor să desfăşoare activităţi în spiritul propriei carisme: "Totul din iubire".

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru binecuvântările şi harurile cu care ne-a învrednicit!

Mulţumim fondatoarei noastre şi superiorilor pentru încredere, pentru sprijinul şi ajutorul de care ne-am bucurat pe parcursul celor 25 de ani!

Mulţumim episcopilor de Iaşi, preoţilor parohi şi vicari care au lucrat şi lucrează la Barticeşti!

Mulţumim membrilor grupului "Laicii Iubirii Milostive", prietenilor, binefăcătorilor, credincioşilor şi tuturor celor care ne-au sprijinit în slujirea noastră, rugându-se pentru noi!

Slujitoarele Iubirii Milostive

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 august - 2 septembrie: Barticeşti: Slujitoarele Iubirii Milostive: Mulţumire şi recunoştinţă la 25 de ani de prezenţă şi activitate în România