Bacău: "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" la ceas aniversar
În sărbătoarea "Prezentarea la templu a Preasfintei Fecioare Maria", 21 noiembrie 2012, la ceas aniversar, ne-am adunat împreuna cu ea la altarul Domnului pentru a aduce mulţumirea şi recunoştinţa noastră pentru cei 25 de ani de existenţă a Institutului "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot".
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru chemarea pe care ne-a oferit-o, pentru darurile cu care ne-a înzestrat şi pentru că ne-a dat putere şi curaj ca în aceşti ani să împletim bucuriile şi durerile noastre cu ale lui Isus în slujirea Bisericii sale. Pline de bucurie i-am prezentat şi cererile noastre în timpul orei de adoraţie pentru ca Isus să ne fie alături pe mai departe în drumul nostru spre cer împlinind cu iubire, simplitate şi entuziasm slujirea noastră de fiecare zi.
Alături de Preasfinţitul Petru Gherghel, fondatorul Institutului, de Preasfinţitul Aurel Percă, de preoţii colaboratori şi de ceilalţi preoţi concelebranţi care au dorit să împărtăşească cu noi această bucurie, am reînnoit DA-ul nostru, asemenea sfintei Fecioare Maria, pentru a da mai multă vigoare slujirii lui Dumnezeu.
Aşa cum a menţionat Preasfinţitul Gherghel în predica sa, fiecare dintre noi devine mama, sora şi frate a lui Isus prin slujirea lui Dumnezeu, prin împlinirea voinţei sale.
Să ne bucurăm aşadar că Isus ne-a făcut un dar aşa de minunat prin chemarea noastră şi să nu uităm niciodată că nu suntem singure, că el este mereu cu noi în toate situaţiile vieţii. Să fim mereu disponibile la vocea Duhului Sfânt pentru o mai bună slujire şi colaborare cu cei de lângă noi în folosul Bisericii locale şi universale spre slava lui Dumnezeu.
La sărbătoare au fost prezente aproximativ 120 de surori, 55 de preoţi şi credincioşii Parohiei "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău unde a avut loc sărbătoarea.
Mulţumirile noastre se îndreaptă către părintele decan Isidor Dâscă pentru găzduirea şi organizarea acestei sărbători cât şi faţă de surorile şi credincioşii care au pregătit masa festivă.
Mult curaj tuturor!
Eu nu ştiu, Doamne, unde mă vor duce paşii mei
Dar ştiu că tu vei fi mereu alăturea de ei
Mă însoţeşti pe drumul vieţii cu iubirea ta
Când mi-e mai greu tu porţi şi crucea mea.
Paşii meu m-au purtat peste mări şi ţări
Astăzi sunt aici, vin din depărtări
De-al tău altar m-am apropiat
Pentru că m-ai chemat.
Mii de nopţi şi zile, mii de clipe-ai stat
Doamne, lângă mine de când m-ai creat
Până în veşnicie tu mă însoţeşti
Pentru că mă iubeşti.
Sora Maria Patraşc
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:
- 21 noiembrie: Bacău: "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" la ceas aniversar - I
- 21 noiembrie: Bacău: "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" la ceas aniversar - II
- 21 noiembrie: Bacău: "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" la ceas aniversar - III
* * *
Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" la 25 de ani de la înfiinţare