Comunitatea romano-catolică din Bălţaţi a avut, în ziua de 17 octombrie 2021, bucuria unei triple sărbători: administrarea Mirului, aniversarea sfinţirii bisericii şi aniversarea zilei de naştere a episcopului Iosif Păuleţ, aflat la prima sa vizită în această comunitate.

Primul moment a fost prilejuit de conferirea plinătăţii Duhului Sfânt prin impunerea mâinilor şi administrarea sacramentului Mirului celor 16 preadolescenţi de către PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi. Cu vie emoţie, credincioşii comunităţii l-au întâmpinat la intrarea în biserică pe episcopul diecezei care, după ce a oferit binecuvântarea şi stropirea cu apa sfinţită, a gustat pentru prima dată din pâinea şi sarea bălţăteană.

Primirea episcopului a avut şi o altă semnificaţie, legată de un alt eveniment important al bisericii parohiale, pricina celei de-a doua bucurii, evocată la începutul Sfintei Liturghii: păstorul comunităţii, după salutul de bun venit, a făcut memoria istorică a zilei. Pentru parohia catolică din Bălţaţi ziua de 17 octombrie este în fiecare an zi de sărbătoare, deoarece este ziua binecuvântată când a fost sfinţită biserica şi dată spre celebrarea cultului divin. Este ziua fericită a anului 1943 când episcopul de la acea vreme, Mons. Mihai Robu, iniţiind o vizită pastorală rapidă în dieceză, cauzată de apropierea frontului estic, poposeşte şi la Bălţaţi, sfinţeşte biserica şi consfinţeşte munca asiduă a micii, dar inimoasei comunităţi de la acea vreme (40 de familii), care, adunând piatră cu piatră şi punând piatră peste piatră timp de opt ani, s-a bucurat de lucrarea mâinilor lor întru Dumnezeu, dar şi de administrarea sacramentului Mirului celor ce l-au cerut. Astfel, la 78 de ani diferenţă, micii catolici din a patra generaţie, cerând conferirea Mirului, s-au făcut glasul de invocare a Duhului Sfânt (care este şi patronul comunităţii) şi din partea celor din a doua şi a treia generaţie, luând aminte la cei care au mers înaintea lor cu semnul credinţei şi care acum speră şi se roagă ca ei să se bucure de casa comuniunii cu Dumnezeu întru fericirea veşnică.

După proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, episcopul, coborând între candidaţi, a vorbit despre importanţa Duhului Sfânt în viaţa creştinului, despre opera sa sfinţitoare în Biserică, trupul mistic al lui Cristos, în care fiecare creştin trebuie să fie un membru activ, o celulă vie în drumul spre mântuire. Amintindu-le că, de fapt, Duhul Sfânt ne însoţeşte încă de la primirea Botezului, episcopul şi candidaţii au aprins câte o lumânare pe care au ridicat-o cât mai sus, arătând direcţia noastră a tuturor: cerul fericirii împreună cu Dumnezeu. Apoi părintele paroh, întrebat fiind de către episcop, a dat mărturie pozitivă, în numele comunităţii şi, mai ales, al familiilor proprii, despre buna pregătire a candidaţilor. Cu emoţie vizibilă, preadolescenţii s-au apropiat de episcop, însoţiţi fiind de naşii aleşi, pentru a primi ungerea sfântă şi mângâierea Mângâietorului prin semnul atingerii din partea succesorului apostolilor.

Al treilea motiv de bucurie pentru comunitate a fost episcopul însuşi, care chiar la împlinirea celor 67 de ani de primăveri (ai toamnei), a poposit la Bălţaţi. Mulţumindu-i din inimă că au fost umpluţi de Duhul Sfânt, neo-miruiţii şi întreaga comunitate i-au cântat şi urat din inimă La Mulţi Ani cu sănătate, oferindu-i întru amintire o pictură, amintire a trecerii prin biserica parohială.

Mulţumim Duhului Sfânt şi episcopului nostru, Iosif Păuleţ, pentru această zi minunată!

Amalia Buzatu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 octombrie: Bălţaţi: Administrarea Mirului