Iaşi: Sfânta Liturghie în amintirea beatificării episcopului martir Anton Durcovici
Marţi, 17 mai 2022, s-au împlinit 8 ani de la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici. Cu acest prilej s-a celebrat o Liturghie pontificală în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", prezidată de PS Iosif Păuleţ. A fost prezent PS Petru Gherghel, episcop emerit. Au concelebrat mai mulţi preoţi, iar predicator a fost pr. Michail-Iulian Echert.
"Astăzi ne amintim cum, acum 8 ani, pe Stadionul municipal din Iaşi eram adunaţi într-un număr impresionant de mare şi participam la declararea de fericit a episcopului martir Anton Durcovici" a spus păstorul diecezei în cuvântul său de salut. În altarul catedralei este imaginea lui permanentă, realizată în mozaic; există şi capela "Fericitul Anton Durcovici" chiar la intrarea în catedrală, apoi în curte străjuieşte statuia sa. Este de menţionat şi altarul din subsolul catedralei vechi, închinat tot episcopului martir. Toate, a spus episcopul, ne amintesc de prezenţa Fericitului Anton Durcovici în mijlocul nostru.
În predica sa, pr. Iulian Echert a subliniat importanţa discipolatului, plecând de la fragmentul evanghelic din In 15,18-21, unde Isus vorbeşte despre adversităţile pe care le suportă discipolul care se decide să-l urmeze. Lumea continuă să-i urască pe cei care se pun în urmarea lui Cristos. De ce? "Pentru că nu acceptă valorile acestei lumi. Discipolii sunt chemaţi să refuze materialitatea, vanitatea" caracteristice gândirii lumeşti. De aceea, "a fi discipol al lui Isus poate să sune cumva romantic", însă cei care sunt ai lui Cristos nu pot avea alt destin decât cel al Domnului. Fericitul Anton Durcovici a spus lucrurilor pe nume şi a refuzat să facă ce vrea lumea. În faţa acestei jertfe realizate de Anton Durcovici, noi cum stăm?, a întrebat predicatorul.
El a indicat două aplicaţii ale evangheliei: să căutăm să ducem o viaţă evanghelică, să facem bine în jurul nostru, chiar dacă se găsesc persoane care aşteaptă să remarce la noi slăbiciuni şi păcate, căci "sunt persoane care nu iubesc binele şi fac tot posibilul ca acel drept să fie adus în punctul să păcătuiască". A doua aplicaţie se referă la viaţa noastră de credinţă. Să nu ne mărginim la o credinţă exterioară, pur liturgică, dar fără o trăire autentică, să nu participăm la Liturghie, iar apoi exteriorizăm gânduri de răutate sau bârfe.
La finalul celebrării, a luat cuvântul Preasfinţitul Petru Gherghel, cel care a trăit în calitate de episcop evenimentul beatificării. "Nu am făcut şi nu facem altceva decât să ridicăm mereu spre Dumnezeu gândul nostru, cuvintele noastre şi viaţa noastră, mulţumindu-i pentru toate darurile. Avem un motiv să-i mulţumim pentru un dar special: darul Fericitului Anton. Dumnezeu singur ştie ce era în sufletul episcopului Anton când a ajuns aici la Iaşi şi când a ajuns apoi în închisoare. Tot ceea ce avea îi oferea lui Dumnezeu: celebrările sale, rugăciunile sale, insistenţele sale erau daruri ale lui Dumnezeu. Mă bucur să văd cum Dumnezeu lucrează mai departe prin episcopul nostru. Mijloacele de comunicare, Radio ERCIS FM continuă să anunţe să cheme, să îndemne lumea la această apropiere de acest martir, fericit, sfânt al nostru, ca să mijlocească pentru toţi".
Un gând de mulţumire a exprimat şi PS Iosif Păuleţ tuturor celor implicaţi în răspândirea cunoaşterii vieţii şi martiriului Fericitului Anton, îndeosebi istoricilor, menţionând şi prezenţa la Bad-Deutsch-Altenburg a pr. paroh Pavel Balint.
Exemplul de rezistenţă prin credinţă a episcopului Anton Durcovici să inspire inimile noastre în fidelitatea nealterată faţă de Dumnezeu şi valorile evanghelice.
Pr. Cristian Diac
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17 mai: Iaşi: Liturghie în amintirea beatificării episcopului martir Anton Durcovici
* * *
Sfântul Rozariu şi Sfânta Liturghie în amintirea beatificării episcopului martir Anton Durcovici
* * *
17 mai 2014: Beatificarea episcopului martir Anton Durcovici