Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea fondatorului Surorilor Oblate Asumpţioniste, pr. Emmanuel d'Alzon, la Mănăstirea "Sfânta Monica" Bacău, ne-am întâlnit în ziua de 20 noiembrie 2010, 34 de tineri şi tinere de la liceele din oraş, pentru o zi de reflecţie şi dialog cu tema Visul lui Dumnezeu în viaţa mea.

Sr. Felicia şi sr. Agneza ne-au propus patru modele de persoane, unele care au răspuns chemării lui Dumnezeu: Samuel, pr. d'Alzon, părinţii sfânta Tereza a Pruncului Isus (declaraţi fericiţi de către Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea) şi altele în căutarea sensului vieţii (gimnastul din filmul "Pacefull Warrior"). Împreună am descoperit valoarea tăcerii, ascultării, rugăciunii, chemării lui Dumnezeu şi a aproapelui, libertăţii, răspunsului nostru şi mai ales a iubirii. Ne-am bucurat să vedem complementaritatea chemărilor în Biserică: viaţa de familie, viaţa consacrată, preoţie. De asemenea, am învăţat să nu ne legăm de trecut şi să luptăm pentru viitorul nostru trăind bine prezentul. Din toate aceste exemple am înţeles că rugăciunea este arma principală a vieţii şi că iubirea curată poate învinge orice.

Ziua noastră a fost încununată de participarea noastră la sfânta Liturghie concelebrată de pr. Iosif Dămătăr, paroh de Mărgineni şi de pr. Andrei Coceangă, paroh de Izvoare, unde au participat numeroşi prieteni şi colaboratori laici ai Surorilor Asumpţioniste. Apoi, bucuria noastră a continuat să se exprime prin cântece, scenete şi alte momente recreative.

În numele tuturor tinerilor participanţi mulţumim Surorilor Oblate Asumpţioniste pentru spiritul de familie cu care ne-au primit şi însoţit.

Cu dorinţa în suflet de a mai reveni,

Bianca B. şi Monica C.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 noiembrie: Băcău: Visul lui Dumnezeu în viaţa mea