Patru tinere surori din Institutul "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" au spus da-ul lor lui Cristos prin profesiunea simplă a sfaturilor evanghelice în cadrul unei sfinte Liturghii care a fost celebrată miercuri, 25 martie 2009, în sărbătoarea "Buna-Vestire", la ora 10.30, în biserica "Înălţarea Sfintei Cruci" din Bacău.

Sr. Mihaela Imbrea din Nicoreşti a făcut prima profesiune religioasă, fiind însoţită de surorile Adriana Budău din Stufu şi Anca-Mihaela Ciobănică din Răducăneni, care au reînnoit voturile pentru un an, şi de sr. Mihaela Farcaş din Focuri, care a reînnoit voturile pentru trei ani.

"În ziua în care sfânta Fecioară Maria răspunde planului lui Dumnezeu Tatăl cu toată disponibilitatea, în aceeaşi zi îi ofer şi eu răspunsul meu prin care mă încredinţez în mâinile lui, precum lutul în mâinile olarului, pentru a realiza opera la care el m-a chemat", este gândul pe care l-a exprimat una dintre surorile sus menţionate pentru a descrie emoţia şi bucuria pe care au simţit-o cele patru surori şi întreg institutul în sărbătoare.

A fost un moment aşteptat mai ales de sora care a făcut prima profesiune religioasă după un parcurs de trei ani de formare (postulandat şi noviciat), timp în care a aprofundat carisma, spiritualitatea şi misiunea institutului şi a cunoscut modul de viaţă al surorilor. La acest moment, noile surori au fost pregătite prin cinci zile de exerciţii spirituale, în perioada 20-24 martie 2009, ţinute de pr. Marius Vătămănelu, vice-provincial OFMConv, la casa surorilor SCMP de la Slănic Moldova.

Părintele le-a vorbit despre om, ca bucuria lui Dumnezeu care cheamă unele persoane pentru a sta cu el şi în comuniune cu ceilalţi să fie mărturie despre Dumnezeu iubire, adică un Dumnezeu-Tată aşa cum ni-l revelează Isus în Sfânta Scriptură şi cum reiese din parabolele spuse de Isus şi nu cum ni-l imaginăm noi. A scos în evidenţă bucuria de a sta cu Isus şi a trăi pentru Isus şi despre bucuria şi împlinirea vieţii consacrate.

La ceremonia profesiunii religioase au fost prezenţi PS Petru Gherghel, fondatorul institutului, sr. Valeria Doboş, superioara generală a institutului, un număr mare de preoţi şi călugări şi foarte multe surori din institut şi din alte institute religioase, părinţii, rudele şi prietenii surorilor care au făcut profesiunea.

La sfârşitul exerciţiilor spirituale, într-un cadru restrâns, la Slănic-Moldova, a avut loc intrarea în postulandat a celor două aspirante: Magda Jitaru din Faraoani şi Bianca Rotaru din Nicoreşti, şi intrarea în noviciat a celor două postulante: Brigita Sabina Brandiu din Săbăoani şi Ionela Monica Imbrea din Tuta. Ca semn distinctiv au primit crucea de postulante, respectiv crucea de novice şi voalul alb, din mâna sr. Valeria Doboş, superioara generală, ca un semn de angajare în descoperirea vieţii consacrate şi a cunoaşterii modului concret de trăire al surorilor din institut, în urmarea lui Cristos, care spune "Veniţi şi vedeţi" şi ne cheamă şi ne învaţă cum să stăm cu el în rugăciune ca să putem să-l facem cunoscut pe el în misiune.

Noile candidate şi surori au fost susţinute de căldura surorilor din institut, de cei din familie care au fost prezenţi, precum şi de celelalte surori. În încheierea celebrării sfintei Liturghii, surorile care au făcut profesiunea au cântat "Magnificat" ca mulţumire pentru darul primit.

A fost o sărbătoare care a umplut sufletele de bucurie şi speranţă că Dumnezeu - iubire mai cheamă şi azi persoane care să-l urmeze mai îndeaproape pe Isus şi să stea cu el spunând un simplu şi hotărât da.

Despre eveniment: www.sfantacrucebacau.ro

A consemnat sr. Claudia Dămoc (SCMP)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 martie: Bacău "Sfânta Cruce": Prima profesiune şi înnoirea voturilor în familia religioasă SCMP