Bacău ("Sf. Nicolae"): Încheierea celui de-al doilea curs pentru logodnici
Sâmbătă, 28 iunie 2014, în Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău, s-a încheiat cel de-al doilea curs de pregătire pentru logodnici. Cursul a cuprins şase şedinţe. Au participat 16 perechi de logodnici, care s-au bucurat de îndrumarea pr. Iulian Robu.
Pe durata catehezelor, tinerii au putut urmări care este învăţătura Bisericii cu privire la căsătorie, la proprietăţile şi scopurile ei. Cu catehismul în mână, au văzut cum adevărurile de credinţă oferă o lumină nouă, binefăcătoare, vieţii de familie.
La ultima şedinţă, doamna dr. Edith Simona Miclăuş şi prof. Adina Horvat de la Asociaţia Familia şi viaţa, filiala Bacău, au prezentat tinerilor învăţătura creştină despre paternitatea şi maternitatea responsabilă şi despre reglementarea naşterilor conform metodei naturale Billings.
Redacţia "Biserica şi viaţa"
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 iunie: Bacău ("Sf. Nicolae"): Încheierea celui de-al doilea curs pentru logodnici