Bacău: Sărbătoare la Seminarul Liceal şi Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif"

Sâmbătă, 19 martie 2016, s-a celebrat hramul Seminarului şi Colegiului "Sfântul Iosif" din Bacău. La solemnitate au luat parte, alături de seminarişti şi formatorii lor, elevii Colegiului Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău, profesorii, părinţii seminariştilor şi mulţi credincioşi din Bacău şi din comunităţile apropiate. Părintele Isidor Dîscă, decan de Bacău, a prezidat celebrarea însoţit de părintele director Anton Săboanu, părintele Gheorghe Cojocaru precum şi preoţii vecini. La loc de cinste, între invitaţi, s-au aflat reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Misiunea profetului a fost întotdeauna superioară aşteptărilor lumii, iar împlinirea profeţiilor dumnezeieşti a depăşit tot ce şi-ar fi putut închipui omul mai frumos. Astfel, în pedagogia divină, Dumnezeu găseşte căi necunoscute, dar fascinante, pentru a fi căutat cu nesaţ de către om. În măsura în care devine conştient şi responsabil de împlinirea, în sine, a misiunii lui Dumnezeu, omul este înnobilat în faţa cerului şi înfrumuseţat în faţa semenilor. Cu astfel de imagini şi exprimări din inimă, părintele predicator Gheorghe Cojocaru i-a provocat şi edificat pe cei prezenţi. Sfântul Iosif a fost şi rămâne un model de slujire, de asumare şi împlinire a propriei vocaţii, de supunere a propriei voinţe la voinţa lui Dumnezeu.

La sfârşitul celebrării părintele director Anton Săboanu, înainte de a mulţumi tuturor pentru participare, încredere, susţinere, a spus: "Ancoraţi în credinţă, conştienţi de propriile limite, îndrăznim să visăm.... O facem de 22 de ani, ca Seminar la Bacău, o facem de 10 ani în acest sediu ridicat cu atâta zbucium şi trudă, o facem de 23 de ani ca liceu, ca şcoală ancorată în valorile credinţei şi moralei creştine! Iar visul nostru nu este doar un vis, el devine realitate: 195 de preoţi, 2.000 de absolvenţi de liceu, 145 de profesori care, pe parcursul anilor, au lucrat la formarea şi devenirea acestor tineri".

La ieşire, pe platoul din faţa Seminarului, participanţii au fost serviţi cu vin şi cozonac, aşa cum a devenit deja o tradiţia, cu ocazia hramului.

Sfântul Iosif să mijlocească haruri pentru toţi cei care conduc, învaţă şi muncesc în Colegiul şi Seminarul nostru şi pentru cei care ne stau alături cu rugăciunea şi ajutorul lor!

Pr. Serafim Romila

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 martie: Bacău: Sărbătoare la Seminarul Liceal şi Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif"