Luni, 19 martie 2012, Colegiul Naţional Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău şi-a sărbătorit patronul, într-o zi deosebită şi plină de har.
Sărbătoarea a început încă din ajun odată cu sosirea la Seminar a Preasfinţitului Percă Aurel care a participat împreună cu seminariştii la o oră de adoraţie şi la încheierea novenei de pregătire la sărbătoarea sfântului Iosif.
A urmat apoi întâlnirea episcopului auxiliar cu seminariştii, întâlnire care l-a purtat pe Preasfinţitul Aurel înapoi în timp la anii când, seminarist fiind, aştepta cu emoţie şi se pregătea pentru sărbătoarea patronului Seminarului.
Celebrarea solemnă a hramului a început la ora 10.30 în capela Seminarului care s-a dovedit neîncăpătoare datorită numărului mare de seminarişti, elevi ai colegiului, părinţi, profesori, credincioşi şi invitaţi.
Liturghia, la care au participat preoţii de le Seminar şi cei veniţi din diferite parohii, a fost prezidată de Preasfinţitul Aurel, iar în cadrul predicii, Excelenţa sa a pus faţă în faţă virtuţile şi calităţile sfântului Iosif - smerenia, modestia, simplitatea - cu dorinţa de afirmare şi putere a omului de astăzi. "Smerenia, modestia, simplitatea, curăţia sunt mereu actuale şi indispensabile omului de astăzi".
Corul Seminarului, pregătit de pr. Cristian Ignat a creat o atmosferă de solemnitate şi rugăciune atât printr-o interpretare de excepţie a unei Mise noi, cât şi prin celelalte cântări specifice sărbătorii.
La sfârşit, pr. Anton Săboanu, directorul colegiului, preluând cuvintele din fragmentul evanghelic proclamat în cadrul Liturghiei, le-a spus seminariştilor şi elevilor: "Nu vă temeţi să vă deschideţi inima şi viaţa chemării lui Dumnezeu, nu vă temeţi să deveniţi protagonişti în această lucrare pe care Dumnezeu v-o încredinţează". Apoi a mulţumit Preasfinţitului Aurel şi tuturor celor prezenţi pentru sprijinul permanent acordat seminarului şi liceului.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un moment de comuniune pe platoul din faţa seminarului.
Cătălin Palade şi Laurenţiu Bulai
* * *
Pentru imagini se poate accesa linkul acesta, iar pentru un reportaj video se poate accesa linkul acesta
