În perioada 20-22 iulie 2011, un număr de 46 copii, din parohiile Bacău "Sfânta Cruce" şi Bacău-Izvoare "Sfântul Francisc", însoţiţi de pr. Andrei Cocianga, pr. Lucian Adam, pr. Andrei Varga şi surorile Gabriela Andrieş şi Silvia Brandiu, au avut ocazia de a pleca într-o excursie, cu scopul de a se cunoaşte mai bine şi de a descoperi locuri în care puţini copii puteau ajunge.

Am plecat din Bacău la ora 8.00 dimineaţa, urmând traseul stabilit. Prima oprire a fost la Piatra Neamţ, de unde am urcat cu telegondola pe platoul Cozla. Peisajul era minunat, aer curat, iarbă verde, chipuri vesele. După aceea am mers cu autocarul prin Cheile Bicazului, vizitând apoi şi Lacul Roşu. După plecare, toţi eram obosiţi şi aşteptam cu nerăbdare să ajungem la cabănuţe. Motelul era chiar lângă barajul Bicaz unde în aceea seară am mers cu vaporaşul. După ce ne-am cazat, am servit cina şi am făcut cu toţii o plimbare până la baraj. Am fi voit să continuăm seara cu un program artistic, cu jocuri, bansuri, divertisment, dar o ploaie violentă ne-a "invitat" la somn. Aşa a fost prima zi.

A doua zi am plecat spre staţiunea montană Durău, dornici să escaladăm muntele Ceahlău. Drumul a fost lung, plin de serpentine, iar mulţi dintre noi dădeam impresia că am fi obosiţi, însă glumele bune, cântecele şi voia bună erau prezente. S-au alternat momentele vesele cu momente de rugăciune pentru toţi oamenii de bunăvoinţă, pentru familiile noastre şi pentru reuşita acestei excursii. În final, am ajuns în staţiunea Durău unde ne-am cazat. În acea zi a plouat mult şi nu am mai putut urca pe Ceahlău, însa spre după-amiază norii s-au mai rărit şi am reuşit să parcurgem puţin din traseul montan. După cină (grătarul pregătit de doi "meseriaşi": pr. Andrei Varga şi pr. Lucian Adam) a urmat un mic spectacol în care "s-a râs atât de tare încât trebuia să-ţi aduni maxilarul de pe jos". Moderatori au fost pr. Andrei Cocianga, sr. Silvia Brandiu şi sora Gabriela Andrieş. După spectacol fiindcă s-a apropiat ora la care se împart pijamăluţele, am trecut la somn. Aceasta a fost ziua a doua.

Dimineaţa următoare am plecat repede pentru că trebuia să vizităm multe locuri de interes turistic. Am vizitat "Zimbrăria" de la Oglinzi, casa lui Ion Creangă de la Humuleşti, Cetatea Neamţului, mănăstirea Agapia şi alte locuri minunate.

După o zi lungă am plecat spre casă. Am ajuns în Bacău în jurul orei 19.00, obosiţi, dar fericiţi, plecând spre casele noastre bucuroşi că am avut parte de o aşa experienţă.

Nu trăiam cu siguranţă toate aceste momente deosebite fără ajutorul Bunului Dumnezeu, al binefăcătorilor noştri şi al celor care s-au ocupat de organizarea acestei excursii speciale. Pentru toţi şi pentru toate un sincer "Mulţumesc"!

Andrei Sabău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-22 iulie: Bacău: O excursie specială