Bacău: Invitaţie la curs de formare pentru animatori ai campusurilor parohiale, la Oratoriul "Don Bosco"

Comunitatea şi educatorii salezieni ai Oratoriului "Don Bosco" din Bacău, conştienţi de valoarea şi impactul activităţilor estivale desfăşurate în cadrul fiecărei parohii, organizează şi propun un program de formare compus din trei întâlniri, dedicate tinerilor care doresc să se implice activ în animarea acestor iniţiative.

Întâlnirile vor avea loc în datele de 31 mai, 14 iunie şi 28 iunie 2025, în intervalul orar 8:30-13:30.

Animaţia pastorală nu este o activitate improvizată, întrucât nu se rezumă doar la bansuri, jocuri şi voie bună, ci presupune o identitate profundă, deopotrivă creştină şi educativă. În acest sens, fiecare întâlnire va aborda teme specifice, însoţite de activităţi practice, menite să fie ulterior aplicate în mod concret în cadrul parohiilor.

Temele formative propuse sunt următoarele:

  • Animatorul ca om matur: asumarea responsabilităţii, autocontrol, pregătire temeinică.

  • Animatorul în cadrul echipei: comunicare eficientă, colaborare, gestionarea şi depăşirea conflictelor.

  • spiritualitatea animatorului: motivaţii profunde, mărturia personală a unei educaţii creştine autentice.

Tehnicile de animaţie ce vor fi prezentate şi exersate includ:

  • activităţi pe echipe;

  • organizarea şi coordonarea copiilor;

  • ateliere practice;

  • jocuri în spaţii interioare şi în aer liber;

  • turnee recreative;

  • gestionarea situaţiilor speciale (implicarea părinţilor, asigurarea unei asistenţe responsabile, soluţii alternative în caz de vreme nefavorabilă etc.).

Contribuţia de participare pentru fiecare tânăr este de 20 lei/întâlnire.

Având în vedere că tematicile formative şi tehnicile practice sunt structurate progresiv pe parcursul celor trei întâlniri, se recomandă şi se solicită participarea la întregul program.

Pentru informaţii suplimentare: pr. Tiziano, tel. 0771.323.852.

Adriana Breahnă