Sâmbătă, 6 februarie 2016, la oratoriul salezian "Don Bosco" din Bacău, a avut loc cea de-a doua întâlnire a cursului de formare pentru animatori parohiali din 2016. Tema acestei ediţii a fost "De ce? Motivaţia", iar motoul zilei, care a devenit apoi şi concluzia, a fost "Începem pentru că ne place, continuăm pentru că alegem". Au participat 88 de tineri din 14 parohii: Bacău "Sfinţii Petru şi Paul", Bacău "Inima Neprihănită a Mariei", Baraţi, Nicolae Bălcescu, Faraoani, Somuşca, Valea Seacă, Poiana Negri, Gioseni, Valea Mare, Cleja, Traian, Călugăreni, Lespezi şi Bijghir.
Ziua de formare a început cu programul de cunoaştere urmat de laboratorul de formare dedicat motivaţiilor unui animator. Tinerii participanţi au răspuns mai întâi individual la întrebarea "De ce am acceptat să fiu animator", iar în grupuri mici au găsit împreună cele zece motive pentru care sunt ei animatori. Au reieşit idei comune precum: nevoia de a fi cu ceilalţi, de a fi apreciat, de a fi un lider, de a se cunoaşte pe sine şi pe Dumnezeu. Animatorii au încercat să găsească şi soluţii la piedicile care pot bloca motivaţiile lor. Dacă sunt prezenţi, pregătiţi şi în mijlocul copiilor, îşi pot învinge timiditatea, frica, oboseala, greşelile. "Se începe din plăcere, se rămâne pentru a sluji".
Programul a continuat cu patru laboratoare practice de activităţi manuale: reciclare creativă, origami, brăţări împletite şi "art fantasy". Animatorii au învăţat astfel cum se organizează, realizează şi verifică o activitate şi au putut participa la două laboratoare unde şi-au dezvoltat creativitatea şi îndemânarea.
În centrul zilei a fost sfânta Liturghie. Plecând de la lecturile proclamate, pr. Iosif Ilieş i-a întrebat pe tineri ce i-ar cere lui Dumnezeu pentru ca ei să devină buni animatori. S-a subliniat astfel că inima este cel mai important element pentru a fi animator, o inimă care să bată pentru cel de lângă noi. Aşa cum spunea şi don Bosco, "A educa este chestiune de inimă", trebuie să ne rugăm, deci să fim animatori cu inima.
Cursul s-a încheiat cu prânzul luat împreună, concluziile şi evaluarea zilei.
Următoarele teme ale cursului de formare pentru animatori 2016 sunt:
- 12 martie: Cum? Sistemul preventiv
- 16 aprilie: Pentru cine? Copiii
- 21 mai: Cu cine? Echipa
Cursul de formare pentru animatori cu motoul "Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie" (2Cor 9,7) este organizat de părinţii salezieni împreună cu grupul de cooperatori salezieni. Mai multe detalii pot fi găsite la pr. Iosif Ilieş (tel. 0726/683381, e-mail: [email protected]).
Alexandra Cojan
