Bacău: Hramul comunităţii "Înălţarea Sfintei Cruci"

"Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm, căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!" Cu aceste cuvinte a început sfânta Liturghie a hramului Parohiei noastre, "Înălţarea Sfintei Cruci", din Bacău, duminică, 13 septembrie 2015.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de fostul părinte paroh, Eugen Budău, împreună cu 19 preoţi invitaţi la aceasta sărbătoare. Credincioşii s-au adunat în număr mare cu bucurie în suflet pentru a medita, conduşi de cuvântul Domnul, misterul sfintei cruci, scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni, dar pentru noi, cei chemaţi, ea este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Sfânta Liturghie a fost acompaniată de cântecele pregătite de corul parohiei îndrumat de dascălul Emi. Predica a fost ţinută de către părintele Gheorghe Cojocaru, paroh al comunităţii din Nicolae Bălcescu, care a vrut să înrădăcineze în sufletele credincioşilor importanta morţii lui Isus Cristos pe lemnul crucii. Prin cruce ne mântuim; Isus a împlinit planul Tatălui ceresc numai pentru ca noi să avem viaţa veşnică.

Îmi amintesc doua versuri ale unui cântec: "Şi crucea de-o vom preţui,/ În lupta noi vom birui". Crucea ne salvează din toate prăpăstiile păcatului şi trebuie să ne încredem în totalitate în ea. Cu toţi ştim că fiecare are crucea lui. Această cruce este pentru a ne mări credinţa, fiindcă păcatul ne umbreşte orice speranţa.

Aceste cuvinte de încheiere mi-au trezit multe sentimente de recunoştinţă fata de Isus care ne iubeşte enorm chiar dacă noi suntem deseori nerecunoscători.

La sfârşitul acestei sfinte celebrări, părintele paroh, Iosif Comoraşu, a ţinut să mulţumească tuturor acelor persoane care au fost implicate în bună desfăşurare a solemnităţii, autorităţilor locale şi credincioşilor care au participat la aceasta sărbătoare.

Îi mulţumim lui Dumnezeu că a avut grijă ca acest eveniment să fie frumos şi să simţim şi mai mult îndurarea sa divină.

Doamne, măreşte în noi credinţa!

Andrea Bisoc

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 septembrie: Bacău: Hramul comunităţii "Înălţarea Sfintei Cruci"