Peste zece mii de credincioşi s-au adunat la hramul bisericii "Sfânta Cruce" din Bacău în ziua de duminică, 15 septembrie 2002. O dată cu hramul a avut loc şi deschiderea oficială a anului şcolar la Seminar şi la Liceul Catolic din Bacău. Sărbătoarea a fost onorată de prezenţa Preasfinţitului Gherghel, episcop de Iaşi, precum şi de prezenţa multor preoţi din parohiile vecine.
Biserica dedicată Înălţării Sfintei Cruci, cu aproape 5.000 de enoriaşi, este totodată şi locul unde seminariştii (peste o sută) şi elevii de la Liceul Catolic (peste două sute) participă la Liturghie duminica şi în cursul săptămânii. Sunetul orgii clasice, recent instalată, şi corul pe patru voci au oferit sărbătorii o solemnitate deosebită. Predica Preasfinţitului, ascultată cu mare atenţie de mulţimea de credincioşi, a chemat pe fiecare "per crucem ad lucem" - prin cruce la lumină. O cruce de nouă metri înălţime străjuieşte deasupra altarului, căci noi, creştinii, după cum sublinia Preasfinţitul în predică, avem steagul, stindardul nostru - crucea. Pentru păgâni o adevărată nebunie, pentru iudei scandal, dar pentru noi, cei care credem în Cristos, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Prezbiteriul bisericii, foarte larg, a permis o desfăşurare a celebrării "ca la Vatican", după spusele unora. Cei care au stat în curtea bisericii sau chiar în stradă pentru că nu au încăput în biserică au regretat că nu au putut vedea frumuseţea celebrării. S-au mulţumit doar cu ceea ce au auzit. Cred că şi ei au fost fericiţi şi atraşi de har, ca să se împlinească cuvintele lui Isus: "Când voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage pe toţi la mine".
Pr. Eugen Budău