Bacău: "Între moartea lui Dumnezeu şi învierea noastră - pe ce drum suntem?"

Marţi, 25 martie 2025, de sărbătoarea Bunei-Vestiri, în Aula "Pr. Ştefan Erdeş" a Parohiei Romano-Catolice "Sfântul Nicolae" din Bacău, la ora 19.00, a avut loc conferinţa lunară organizată de Academia "Petru Tocănel". Invitaţi speciali la această activitate au fost pr. prof. dr. Ion Antistescu, pr. prof. dr. Mihăiţă Popovici şi pr. Alexie, din partea Bisericii Ortodoxe, iar moderator pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din România. Tema prezentată a fost: "Între moartea lui Dumnezeu şi învierea noastră - pe ce drum suntem?"

După ce au participat la Sfânta Liturghie, credincioşii din Bacău au venit în număr cât mai mare în Aula "Pr. Ştefan Erdeş" pentru a participa cu bucurie la conferinţă.

Activitatea a început cu salutul adresat de gazda întâlnirii, pr. Benone Lucaci, paroh şi decan de Bacău-Centru, tuturor invitaţilor, dar şi participanţilor.

Într-o atmosferă destinsă şi distinsă, pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu a prezentat invitaţii, dar şi intervenţiile lor în cadrul evenimentului cu privire la moartea lui Dumnezeu, drumul crucii şi învierea creştinilor.

Pr. Mihăiţă Popovici a împărtăşit câteva gânduri cu privire la faptul că Dumnezeu a aşezat o cruce peste creaţie; că totul se naşte din iubire; că se poate vorbi de cruce dinainte de Golgota, provocând astfel auditoriul la meditarea virtuţii iubirii prin purtarea crucii. Domnul a aşezat iubirea în tot şi toţi, generând astfel un dialog cu creaţia, un dialog care îmbogăţeşte şi care acceptă crucea. Viaţa este un exerciţiu permanent de purtare a crucii. Ultima întrebare pe care o vom primi la finalul vieţii va fi despre faptul dacă am iubit îndeajuns. Dacă aproapele este văzut ca un frate, nu va fi o cruce de purtat, nu va fi povară.

Pr. Ion Antistescu a precizat cât de bine şi frumos este ca fraţii să fie împreună, să o preamărească pe Sfânta Fecioară Maria, dar şi să se roage ei să mijlocească ajutor pe acest drum în purtarea crucii. Moartea este sigură pentru fiecare, dar ora nu este cunoscută. Fiecare trebuie să aibă credinţa în înviere pe care să o sporească prin rugăciune şi încredinţare.

Pr. Alexie a propus spre meditare trei teme: prietenia, încredinţarea vieţii în mâna Domnului şi a Maicii sale, şi, de asemenea, câteva reflecţii asupra parabolei Fiului risipitor.

La sfârşitul activităţii, părintele Benone Lucaci, paroh şi decan de Bacău, a mulţumit Domnului, pentru o seară atât de binecuvântată, Mariei, Mama Fiului lui Dumnezeu, dar şi tuturor credincioşilor prezenţi la acest eveniment. Nu este o coincidenţă faptul că întâlnirea s-a desfăşurat în ziua sărbătorii Bunei-Vestiri. De asemenea, părintele a subliniat faptul că în Postul Mare sunt importante şi necesare aceste întâlniri de la inimă la inimă. De asemenea, a mulţumit părinţilor invitaţi care au vorbit de la inimă la inima, părintelui provincial care a moderat această conferinţă emoţionantă, dar şi auditoriului, pentru disponibilitatea participării la acest moment de har.

Prof. Loredana Cojan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 martie: Bacău: "Între moartea lui Dumnezeu şi învierea noastră - pe ce drum suntem?"