30 decembrie 2022
SPECIAL FIDES
MISIONARI UCIŞI ÎN ANUL 2022
"... adevăratul martor este «martirul», cel care îşi dă viaţa pentru Cristos, răsplătind dăruirea de sine însuşi pe care a făcut-o el"
Papa Francisc, Mesaj pentru Ziua Misionară 2022
*
MISIONARII UCIŞI ÎN ANUL 2022
Dosar îngrijit de Stefano Lodigiani
Cetatea Vaticanului (Agenţia Fides) – În anul 2022, conform informaţiilor adunate de Agenţia Fides, au fost ucişi în lume 18 de misionari şi misionare: 12 preoţi, 1 călugăr, 3 călugăriţe, 1 seminarist, 1 laic. Repartiţia continentală evidenţiază că numărul cel mai ridicat se înregistrează în Africa, unde au fost ucişi 9 misionari (7 preoţi, 2 călugăriţe), urmată de America Latină, cu 8 misionari ucişi (4 preoţi, 1 călugăr, 1 seminarist, 1 laic), apoi Asia, unde a fost ucis 1 preot. În ultimii ani, Africa şi America se alternează pe primul loc în acest clasament tragic: din 2011 până în 2021, timp de 8 ani America şi timp de 3 ani Africa (2018, 2019, 2021). Din 2001 până în 2021 totalul misionarilor ucişi este de 526.
Lista anuală a Agenţiei Fides, de mult timp nu se referă numai la misionarii ad gentes în sens strict, ci încearcă să înregistreze pe toţi creştinii angajaţi în vreun fel în activitatea pastorală, morţi în mod violent, nu în mod expres "din ură faţă de credinţă". Pentru aceasta se preferă să nu se folosească termenul "martiri", decât în semnificaţia sa etimologică de "martori", pentru a nu intra în evaluarea pe care Biserica o va putea da eventual cu privire la unii dintre ei. În acelaşi mod folosim termenul "misionar" pentru toţi botezaţii, conştienţi că "în virtutea Botezului primit, fiecare membru al poporului lui Dumnezeu a devenit discipol misionar. Fiecare botezat, oricare ar fi funcţia sa în Biserică şi gradul de instruire a credinţei sale, este un subiect activ de evanghelizare" (EG 120).
Puţinele informaţii despre viaţa şi despre circumstanţele care au provocat moartea violentă a acestor 18 misionari şi misionare ne oferă imagini din viaţa zilnică, deşi în contexte deosebit de dificile, marcate de violenţă, de mizerie, de lipsă de dreptate şi de respect faţă de viaţa umană. Adesea au împărtăşit aceeaşi soartă a misionarilor şi alte persoane care nu erau cu ei. Preoţi ucişi în timp ce mergeau să celebreze Liturghia cu comunitatea pe care o conduceau, să frângă acea pâine şi să consacre acel vin care aveau să fie hrană şi viaţă pentru atâţia credincioşi. O călugăriţă medic ucisă în timp ce era de gardă la centrul sanitare al diecezei, gata să salveze viaţa altor persoane, şi cine ştie câte vieţi a salvat deja în trecut. O soră ucisă în timpul unui asalt la adresa misiunii: în loc să se gândească să-şi salveze propria viaţă, s-a preocupat să meargă pentru a verifica să fie în siguranţă viaţa tinerelor găzduite în dormitor. De asemenea un laic, lucrător pastoral, ucis în timp ce mergea la biserică, pentru a conduce o liturgie a Cuvântului pentru credincioşii din acea zonă, care nu aveau un preot rezident.
Martori şi misionari ai vieţii, cu viaţa lor, care au oferit până la sfârşit, total, gratuit, din recunoştinţă. aşa cum a scris papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Misionară Mondială 2022, "discipolilor li se cere să trăiască viaţa personală în cheie de misiune: sunt trimişi de Isus în lume nu numai pentru a face misiunea, ci şi mai ales pentru a trăi misiunea încredinţată lor; nu numai pentru a da mărturie, ci şi mai ales pentru a fi martori ai lui Cristos. Esenţa misiunii este mărturisirea lui Cristos, adică a vieţii, pătimirii, morţii şi învierii din iubire faţă de Tatăl şi faţă de omenire".
Fără îndoială, "din iubire faţă de Tatăl şi faţă de omenire" sora Maria de Coppi a petrecut aproape şaizeci de ani din viaţa sa în Mozambic, iar sora Luisa Dell’Orto douăzeci de ani în Haiti, unde a ajuns după ce a trăit vocaţia sa în Camerun şi Madagascar. Tot aşa cei doi iezuiţi de optzeci de ani Javier Campos şi Joaquín Mora au petrecut întreaga lor viaţă sacerdotală în Sierra Tarahumara, zona cea mai periculoasă din Mexic datorită violenţei legate de traficul de droguri. La aceştia se alătură jertfa misionarilor şi misionarelor mai tineri, care au împărtăşit acelaşi spirit şi aceeaşi angajare de vestire a Evangheliei în gesturile şi în acţiunile de fiecare zi. "Misionarii lui Cristos nu sunt trimişi să se comunice pe ei înşişi, să arate calităţile şi capacităţile lor convingătoare sau talentele lor manageriale. În schimb au onoarea preaînaltă de a-l oferi pe Cristos, în cuvinte şi acţiuni, anunţând tuturor Vestea Bună a mântuirii sale cu bucurie şi sinceritate, ca primii apostoli. De aceea, în ultimă analiză, adevăratul martor este «martirul», cel care îşi dă viaţa pentru Cristos, restituind darul de Sine însuşi pe care l-a oferit El" (ibid.).
Din cei 18 misionari ucişi în 2022, majoritatea preoţi, numai trei erau născuţi în naţiuni diferite de cele în care au terminat viaţa pământească, toţi trei apartenenţi la institute călugăreşti misionare. Ceilalţi au spălat cu sângele lor acelaşi pământ în care s-au născut, au crescut, s-au dăruit total Domnului în consacrare. Dacă odinioară erau consideraţi în pericol pentru viaţa misionarilor numai teritoriile aşa-numite "de misiune", unde vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu, a dreptăţii, a adevărului şi a demnităţii fiecărei fiinţe umane create după imaginea Tatălui expunea la pericole, astăzi în fiecare parte a lumii cel care-l vesteşte pe Cristos ştie ce anume comportă această vestire.
Dar nu este vorba de naivitate, de nesăbuinţă sau dimpotrivă de exaltare. Misionarii şi toţi creştinii, mai ales în anumite locuri, atunci când acţionează în situaţii şi circumstanţe periculoase, face asta "din iubire faţă de Tatăl şi faţă de omenire", care depăşeşte orice frică şi şovăială. Din Crucea plantată pe Golgota în urmă cu două mii de ani, continuă să izvorască sângele lui Cristos, care şi-a dăruit viaţa pentru noi. Sângele său udă toate continentele, şi prin ofranda gratuită a atâtor fraţi şi surori care astfel au făcut să crească întregi comunităţi, având certitudinea că viaţa lor nu s-a pierdut, ci a fost dăruită. "Cristos, Cristos înviat, este Cel pe care trebuie să-l mărturisim şi a cărui viaţă trebuie s-o împărtăşim" (ibid.).
*
PANORAMA CONTINENTELOR
AFRICA
În Africa au fost ucişi 9 misionari: 7 preoţi, 2 călugăriţe.
Nigeria (4) – preotul Joseph Aketeh Bako, paroh al bisericii "Sfântul Ioan" din Kudenda, în zona guvernului local Kaduna South, statul Kaduna, a fost sechestrat de bărbaţi înarmaţi care au asaltat casa parohială; a murit în timp ce era în mâinile răpitorilor săi, între 18 şi 20 aprilie 2022. Preotul Vitus Borogo, a fost ucis sâmbătă, 25 iunie 2022, în Prison Farm din Kaduna în timpul unui raid de bărbaţi înarmaţi. preotul Christopher Odia Ogedegbe a fost răpit şi ucis în timpul ciocnirii armate între poliţie şi răpitori, duminică, 26 iunie 2022, în timp ce se pregătea să meargă pentru a celebra liturghia la St. Michael Catholic Church Ikabigbo, statul Edo, unde era paroh. Preotul John Mark Cheitnum a fost răpit la 15 iulie 2022 din casa parohială a bisericii "Cristos Rege" din oraşul Lere, statul Kaduna, dieceza de Kafanchan, şi a fost ucis cu brutalitate în aceeaşi zi a sechestrării.
R.D. Congo (3) – părintele Richard Masivi Kasereka, călugăr congolez de la "Caracciolini", a fost ucis la 2 februarie 2022 în estul R.D. Congo, de bărbaţi înarmaţi, în timp ce se întorcea în propria parohie, după ce a celebrat Ziua Mondială a Vieţii Consacrate. Preotul Godefroid Pembele Mandon a fost ucis cu focuri de armă în noaptea dintre 6 şi 7 august 2022, în parohia "Sfântul Iosif Mukasa", la Kikwit, de bandiţi înarmaţi care au asaltat biserica. Sora Marie-Sylvie Kavuke Vakatsuraki, din Congregaţia "Petite Soeurs de la Présentation de Notre Dame au Temple" din Butembo, a fost ucisă împreună cu alte persoane, în timpul unui asalt petrecut în noaptea dintre 19 şi 20 octombrie 2022 în salut Maboya, în provincia Nord Kivu.
Tanzania (1) – părintele Michael Mawelera Samson, de la Misionarii din Africa, originar din Malawi, a dispărut la 10 iunie 2022 din centrul de tineret al bisericii din Mbeya, în Tanzania, unde lucra. Trupul său a fost găsit pe malul fluviului Meta, în localitatea Sabasaba, în dimineaţa de 11 iunie.
Mozambic (1) – sora Maria De Coppi, misionară comboniană italiană, a fost ucisă în asaltul la misiunea din Chipene, în provincia Nampula, dieceza de Nacala, în noaptea dintre 6 şi 7 septembrie 2022. Asaltatorii au distrus structurile misiunii, iar sora Maria a fost lovită de un cartuş la cap, murind pe loc.
AMERICA
În America au fost ucişi 8 misionari: 4 preoţi, 1 călugăr, 1 călugăriţă, 1 seminarist, 1 laic.
Mexic (4) – trupul preotului José Guadalupe Rivas, din arhidieceza de Tijuana, a fost găsit la 16 mai 2022, într-un ranch la Tecate, unde obişnuia să petreacă nişte timp de odihnă. A fost ucis împreună cu o altă persoană, trupurile lor prezentau urme de violenţă. Părinţii iezuiţi Javier Campos şi Joaquín Mora au fost ucişi de persoane înarmate, în după amiaza de 20 iunie 2022, în biserica "Sfântul Francisc Xaveriu" din Cerocahui, în regiunea Tarajumara din Chihuahua. Seminaristul José Dorian Piña Hernández, din dieceza de Zacatecas, a fost ucis în noaptea de 27 decembrie în timpul unei tentative de furt.
Honduras (2) – Pablo Isabel Hernández, laic, lider al grupului indigen Lenca, în zona occidentală a Hondurasului. Delegat al Cuvântului lui Dumnezeu, lucrător pastoral, a fost ucis duminică, 9 ianuarie 2022, de bărbaţi necunoscuţi care l-au împuşcat în spate în timp ce mergea să conducă o celebrare. Preotul Enriquez Vasquez a fost găsit mort la nord de San Pedro Sula în noaptea de miercuri, 2 martie 2022, în maşina sa, într-o zonă periferică din Santa Cruz de Yojoa, unde a mers să-i viziteze pe părinţi, însă fără a ajunge la destinaţie.
Bolivia (1) – Fratele Wilberth Daza Rodas OFM a fost ucis în noaptea dintre Sâmbăta Sfântă, 16 aprilie 2022, şi duminica de Paşte, 17 aprilie, de tâlhari intraţi în biserica "Sfântul Francisc", la Santa Cruz de la Sierra.
Haiti (1) – Sora Luisa Dell’Orto, Mică Soră a Evangheliei de Charles de Foucauld, a fost ucisă la 25 iunie la Port-au-Prince, victimă foarte probabil a unei tentative de răpire. De douăzeci de ani sora Luisa era dedicată mai ales slujirii copiilor străzii.
ASIA
În Asia a fost ucis 1 preot.
Vietnam (1) – Părintele Joseph Tran Ngoc Thanh, preot dominican (OP) vietnamez, a fost ucis înjunghiat în timp ce asculta spovezile în parohia din Dak Mót, dieceza de Kon Tum, de un bărbat instabil mintal.
*
DATE BIOGRAFICE ŞI CIRCUMSTANŢELE MORŢII
Agenţia Fides este recunoscătoare tuturor celor care vor dori să semnaleze actualizări sau corecturi la această listă sau la cele din anii precedenţi.
Pablo Isabel Hernández, laic, figură autoritară din grupul indigen Lenca, în zona occidentală a Hondurasului. Delegat al Cuvântului lui Dumnezeu, lucrător pastoral recunoscut al Bisericii catolice din Honduras, a fost ucis duminică, 9 ianuarie 2022, de bărbaţi necunoscuţi care l-au împuşcat în spate. Omuciderea a avut loc în localitatea San Marcos de Caiquín, departamentul Lempira, în timp ce Pablo mergea spre comunitate pentru a conduce o celebrare a Cuvântului. "Pablo era un om al lui Dumnezeu – aminteşte comunicatul preşedinţilor CELAM şi REMAM – care îşi iubea familia, îşi iubea oamenii, respecta şi făcea să se respecte casa comună". Era director al Radio Tenán, vocea indigenă Lenca, preşedinte al Reţelei Agroecologilor Biosferei Cacique Lempira, Caiquín, în departamentul Lempira. Şi reţeaua "Iglesias y Mineía" a deplâns "cu energie şi durere omuciderea apărătorului drepturilor umane şi comunicatorului social".
(Agenţia Fides 12/01/2022)
Părintele Joseph Tran Ngoc Thanh, preot dominican (OP) vietnamez, 41 de ani, a fost ucis în timp ce asculta spovezile în parohia Dak Mót, dieceza de Kon Tum. Agresiunea a avut loc la 29 ianuarie 2022, puţin înainte de celebrarea liturghiei de sâmbătă seara. Părintele Joseph Tran Ngoc Thanh se afla în confesional când a fost agresat cu un cuţit de un bărbat instabil mintal. Un alt călugăr dominican, venit la faţa locului, a fost rănit când a încercat să-l oprească pe agresor. Părintele Tran, rănit, a primit primele îngrijiri dar nu a reuşit să-şi revină şi a murit la 23.30 (ora locală) în aceeaşi zi. Poliţia locală l-a arestat pe agresor, considerat o persoană "cu boală mintală". Părintele Joseph Thanh s-a născut la 10 august 1981 la Saigon şi a depus voturile călugăreşti în Ordinul Fraţilor Predicatori la 13 august 2010. A fost hirotonit preot la 4 august 2018. De puţin timp luase în primire parohia din Dak Mót.
(Agenţia Fides 31/1/2022)
Părintele Richard Masivi Kasereka, 34 de ani, călugăr congolez din Ordinul Clericilor Regulari Minori (numiţi "Caracciolini"), a fost ucis la 2 februarie 2022 în estul Republicii Democratice Congo. Preotul, paroh al parohiei "Sfântul Mihail arhanghel" din Kaseghe, a fost ucis de bărbaţi înarmaţi în localitatea Vusesa, între Kirumba şi Mighobwe, în teritoriul Lubero (Nord-Kivu) în timp ce se întorcea în propria parohie, după ce a celebrat Ziua Mondială a Vieţii Consacrate la Kanyaboyonga. Părintele Richard a fost ucis cu trei zile înainte de a împlini 35 de ani. A fost hirotonit preot la 21 februarie 2019 şi conducea parohia din Kaseghe de la 31 octombrie 2021, pentru care pregătea un nou plan pastoral, de la care toţi aşteptau o reînnoire şi o relansare. Provinciile din este RDC, îndeosebi Nord Kivu şi apropiatul Ituri, trăiesc de multe decenii într-o stare de nesiguranţă permanentă datorită prezenţei a zeci de grupuri înarmate. La sfârşitul audienţei generale din 16 februarie, papa Francisc a amintit moartea părintelui Richard, "victimă a unei violenţe nejustificabile şi deplorabile", exprimând dorinţa ca acest eveniment îndoliat "să nu-i descurajeze pe rudele sale, familia sa călugărească şi întreaga comunitate creştină din acea naţiune de a fi vestitori şi martori ai bunătăţii şi ai fraternităţii, în pofida dificultăţilor, imitând exemplul lui Isus, Bun Păstor".
(Agenţia Fides 5/2/2022; 16/2/2022)
Pr. Enrique Vasquez, 48 de ani, a fost găsit mort la nord de San Pedro Sula, în Honduras. Trupul preotului a fost găsit în noaptea de miercuri, 2 martie 2022, în maşina sa, într-o zonă secundară din Santa Cruz de Yojoa, unde a mers să-i viziteze pe părinţi, însă fără a ajunge la destinaţie. Neavând documente la el, a fost transportat la institutul de medicină legală. Ziua următoare, dieceza de San Pedro Sula a denunţat dispariţia sa, fără a şti despre găsirea cadavrului. Episcopul, mons. Ángel Garachana Pérez, a mers pentru a-l identifica şi a comunicat că părintele Enrique a fost împuşcat în diferite părţi ale corpului. Pr. Enrique Vasquez, cunoscut în mod afectuos ca "Quique", s-a născut în 1974. Era originar din Agua Azul, Sierra de Santa Cruz de Yojoa. A fost hirotonit preot în urmă cu 16 ani şi actualmente era paroh de San José, în cartierul Medina din San Pedro Sula. A fost amintit de colegii din seminar şi de credincioşi pentru amabilitatea sa şi pentru prietenia sa. În dieceza sa ocupa şi funcţia de director diecezan al Operelor Misionare Pontificale (OMP).
(Agenţia Fides 4/3/2022)
Fratele Wilberth Daza Rodas OFM, din Provincia Misionară "Sfântul Anton" din Bolivia, 42 de ani, a fost ucis în noaptea dintre Sâmbăta Sfântă, 16 aprilie 2022, şi duminica Paştelui, 17 aprilie, de tâlhari intraţi în biserică după veghea pascală. Nu au ezitat să-l lovească pe fratele Wilberth cu un obiect contondent până când l-au ucis. Trupul său a fost găsit în dimineaţa de Paşte, de un colaborator al parohiei. Fratele Wilberth s-a născut la Machareti, Sucre, la 26 septembrie 1979. A depus primele voturi la 1 februarie 2004, în Ordinul Fraţilor Minori, şi voturile solemne la 14 martie 2009. A desfăşurat opera sa misionară la Sucre, Cochabamba, Copacabana – La Paz, Machareti, San Javier şi în oraşul Santa Cruz de la Sierra, în conventul bisericii "Sfântul Francisc". În momentul morţii sale era econom al conventului "Sfântul Francisc", la Santa Cruz de la Sierra. Poliţia boliviană l-a identificat pe ucigaş: este vorba de un dependent de droguri care frecventa biserica şi cunoştea ambientul.
(Agenţia Fides 20/04/2022)
Părintele Joseph Aketeh Bako, 48 de ani, paroh al bisericii "Sfântul Ioan" la Kudenda, în zona guvernului local de Kaduna South, în statul Kaduna, în Nigeria, sechestrat de bărbaţi înarmaţi care au asaltat casa parohială în noaptea de 8 martie 2022, a murit în timp ce era în mâinile răpitorilor săi, între 18 şi 20 aprilie. Împreună cu el a fost răpit şi fratele său, care se afla întâmplător în casa parohială. Fratele a fost ucis după aceea în prezenţa sa şi după asta, condiţiile sale (era bolnav de mult timp) s-au înrăutăţit până la moarte. Persoanele care au fost răpite împreună cu el l-au văzut murind şi au dat mărturie despre tragicul eveniment.
(Agenţia Fides 9/03/2022; 12/05/2022)
Preotul José Guadalupe Rivas, 58 de ani, din arhidieceza de Tijuana (Mexic), a fost ucis şi trupul a fost găsit într-un ranch la Tecate, unde petrecea câteva zile de odihnă. Era responsabil al Casei Migrantului "Nuestra Señora de Guadalupe", la Tecate, Baja California, precum şi consultant al Mişcării de Reînnoire Carismatică Catolică din arhiedieceza de Tijuana. Cunoscut ca părintele "Pepe Lupe", era şi paroh al bisericii "Sfântul Iuda Tadeu". Din moment ce părintele Rivas lipsea din comunitatea sa şi nu răspundea la telefon, la 16 mai un grup de credincioşi a mers în casă, situată în zona rurală, unde obişnuia să meargă pentru a petrece perioade de reflecţie şi de odihnă, şi au descoperit trupul său, împreună cu cel al unei alte persoane neidentificate. Cele două trupuri prezentau urme de violenţă. Părintele José Guadalupe Rivas s-a născut la 10 decembrie 1964 la Torreón Coahuila, al patrulea din cei zeci copii. A fost hirotonit preot la 29 octombrie 1994. A fost paroh în diferite comunităţi şi a ocupat şi alte funcţii. Era responsabil al Casei Migrantului de la Tecate din 6 iulie 2021.
(Agenţia Fides 19/05/2022)
Părintele Michael Mawelera Samsonb, 62 de ani, de la Misionarii din Africa (numiţi "Părinţii Albi"), originar din Malawi, a dispărut la 10 iunie 2022 din centrul de tineret al bisericii catolice din Mbeya, în Tanzania, unde lucra. Trupul său a fost găsit pe malul fluviului Meta, în localitatea Sabasaba, în dimineaţa zilei de 11 iunie. Probabil că a fost lovit la cap, probabil şi-a pierdut simţurile, şi după aceea asasinul sau asasinii s-au năpustit asupra cadavrului său secţionându-l. Conform investigaţiilor, misionarul a fost ucis într-un loc diferit de cel în care a fost găsit trupul său, care era învăluit într-un cearşaf pentru a-l putea transporta fără să lase urme de sânge. Părintele Michael s-a născut la Mzimba la 27 septembrie 1959 şi a fost hirotonit preot la 1 august 1987 la Lilongwe, în Malawi. A petrecut 35 de ani de viaţă misionară în Uganda, Filipine, Malawi, Zambia şi Tanzania.
(Agenţia Fides 15/6/2022)
În după-amiaza zilei de 20 iunie 2022, în biserica "Sfântul Francisc Xaveriu" la Cerocahui, în regiunea Tarahumara din Chihuahua (Mexic), părinţii iezuiţi Javier Campos SJ (79 de ani) şi Joaquín Mora SJ (80 de ani) au fost ucişi de persoane înarmate, împreună cu o a treia persoană, ghidul turistic Pedro Palma. Faptul sângeros grav a avut loc în contextul climatului de violenţă generalizată pe care ţara o trăieşte. După uciderea în biserică, trupurile celor trei au fost duse chiar de autorii crimei şi numai după aceea au fost recuperate. Zona Sierra Tarahumara este considerată una din cele mai periculoase zone din Mexic pentru violenţa şi ciocnirile armate legate de traficul de droguri. La sfârşitul audienţei generale de miercuri 22 iunie, papa Francisc a exprimat participarea sa la evenimentele tragice: "Exprim de asemenea durerea şi descumpănirea mea pentru uciderea în Mexic, alaltăieri, a doi călugări iezuiţi, fraţi ai mei, şi a unui laic. Câte ucideri în Mexic! Sunt aproape cu afectul şi rugăciunea de comunitatea catolică lovită de această tragedie. Încă o dată, repet că violenţa nu rezolvă problemele, ci măreşte suferinţele inutile".
Părintele Javier Campos Morales SJ s-a născut la 13 februarie la Ciudad de Mexico şi a intrat în Societatea lui Isus la 14 august 1959, hirotonit preot la 8 iunie 1972. Anul următor a început misiunea sa ca superior local, vicar pastoral şi vicar episcopal în Sierra Tarahumara. A fost paroh, superior al misiunii iezuiţilor, vicar al pastoraţiei indigene din dieceza de Tarahumara şi consultant regional al CEB (Comunităţi Ecleziale de Bază).
Părintele Joaquín César Mora Salazar SJ s-a născut la 28 august 1941 la Monterrey şi a intrat în Societatea lui Isus la 30 iulie 1958. A fost hirotonit preot la 1 mai 1971 în oraşul său natal. Din 1976 a fost misionar în Sierra Tarahumara, ocupând funcţia de vicar cooperator şi vicar parohial în diferite comunităţi.
(Agenţia Fides 22/6/2022; 24/6/2022)
Sora Luisa Dell’Orto, Mică Soră a Evangheliei a lui Charles de Foucauld, a fost ucisă la 25 iunie 2022 la Port-au-Prince, capitala lui Haiti. Misionara italiană a fost victimă foarte probabil a unei tentative de răpire. De douăzeci de ani, sora Luisa era dedicată mai ales slujirii copiilor străzii. Sora Luisa era coloana portantă a Kai Chal, "Casa Carol", care se află într-o suburbie foarte săracă din Port-au-Prince, care este un loc sigur şi primitor pentru sute de copii care ar fi avut ca alternativă strada. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 25 iunie, a fost victimă a unei agresiuni armate. Rănită grav, a fost dusă de urgenţă la spital unde s-a stins puţin după aceea, cu două zile înainte de a împlini 65 de ani. Ştirea a produs un impact foarte puternic la Port-au-Prince unde "seur Luisa", cum o numeau, era foarte cunoscută şi foarte iubită. După ce a absolvit istoria şi filozofia, Luisa a intrat în Congregaţia Micilor Surori ale Evangheliei din Lyon. În 1987 a plecat în Camerun, unde a trăit la Salapombe, într-o pădure, printre pigmeii Baka, până în 1990. În 1994 a obţinut doctoratul în teologie în Elveţia. Din 1997 până în 2001 a fost misionară în Madagascar, dedicându-se diferitelor activităţi pastorale. Din 2002 era misionară în Haiti.
(Agenţia Fides 26/6/2022; 25/7/2022)
Părintele Vitus Borogo, 50 de ani, a fost ucis sâmbătă, 25 iunie 2022, în Prison Farm din Kaduna (Nigeria) în timpul unui raid al unor bărbaţi înarmaţi. Era capelan al comunităţii catolice de la Politehnica statală din Kaduna, precum şi preşedinte al Asociaţiei preoţilor diecezani catolici nigerieni.
(Agenţia Fides 27/06/2022; 1/7/2022)
Părintele Christopher Odia Ogedegbe, 41 de ani, a fost răpit şi ucis duminică, 26 iunie 2022, în timp ce se pregătea să meargă pentru a celebra liturghia la St. Michael Catholic Church Ikabigbo, statul Edo (Nigeria), unde era paroh, precum şi preşedinte al St. Philip Catholic Secondary School, Jattu. Un purtător de cuvânt al poliţiei a informat că răpitorii au tras şi l-au ucis pe preot în timp ce poliţia venise în ajutorul său. A fost ucis şi unul dintre răpitori în timpul ciocnirii, iar alţi membri ai bandei au fost răniţi de arme de foc.
(Agenţia Fides 27/06/2022; 1/7/2022)
Părintele John Mark Cheitnum a fost răpit împreună cu un alt preot în după-amiaza zilei de 15 iulie 2022 din casa parohială a bisericii catolice "Cristos Rege" în oraşul Lere, în statul Kaduna, dieceza de Kafanchan, în Nigeria. În timp ce preotul celălalt a reuşit să fugă de răpitori, pr. John Mark a fost ucis cu brutalitate chiar în ziua sechestrării, la 15 iulie. Trupul său a fost găsit, deja în descompunere, la 19 iulie, în pădurea din apropierea locului răpirii. Părintele John Mark ocupa diferite funcţii: paroh, director al comunicaţiilor diecezei, preşedinte al Asociaţiei creştine din Nigeria (CAN).
(Agenţia Fides 20/7/2022)
Părintele Godefroid Pembele Mandon, a fost ucis cu gloanţe în noaptea dintre 6 şi 7 august 2022, în parohia "Sfântul Iosif Mukasa", la Kikwit, în R.D. Congo, din partea unor bandiţi înarmaţi care au asaltat biserica. Transferat la Kinshasa, a murit duminică, 7 august 2022, în spital. În aceeaşi noapte, şi o altă parohie situată în acelaşi oraş Kikwit, "Saint Murumba", a fost atacată de bandiţi înarmaţi care au tâlhărit câteva femei – care pregăteau prima liturghie a unui preot – şi un catehet.
(Agenţia Fides 10/8/2022)
Sora Maria De Coppi, 84 de ani, misionară comboniană italiană, care era în Mozambic din 1963, a fost ucisă în asaltul la adresa misiunii din Chipene, în provincia Nampula, dieceza de Nacala, în nordul Mozambicului, în noaptea dintre 6 şi 7 septembrie 2022. Atacatorii au distrus structurile misiunii, între care biserica, spitalul şi şcoala primară şi secundară. Sora Maria a fost lovită de un glonţ la cap, murind pe loc, în timp ce încerca să ajungă la dormitor unde se aflau puţinele eleve rămase. Au reuşit să se salveze celelalte două misionare comboniane şi cei doi misionari din dieceza de Concordia-Pordenone. Provincia Nampula, împreună cu cea de Cabo Delgado, este victimă a instabilităţii cauzate de prezenţa de grupuri teroriste care fac referinţă la Statul Islamic. Conform informaţiilor difuzate de congregaţia sa călugărească, sora Maria cunoştea bine riscurile rămânerii împreună cu poporul mozambican, cu care era angajată de timp îndelungat, şi n-a încetat niciodată să denunţe nedreptăţile îndurate de populaţie. Mons. Sithembele Sipuka, preşedinte al Simpozionului Conferinţelor Episcopale din Africa Meridională (SACBC), într-un mesaj de condoleanţe subliniază că "sora Maria se uneşte cu atâtea victime nevinovate care au fost ucise cu brutalitate… moartea sa este moartea unei martire, pentru că nu i-a abandonat pe săraci chiar şi în aceste timpuri dificile". La Angelus de duminică, 11 septembrie, papa Francisc a spus: "În acest moment de rugăciune îmi este drag să o amintesc pe sora Maria de Coppi, Misionară Comboniană, ucisă la Chipene, în Mozambic, unde a slujit cu iubire timp de aproape şaizeci de ani. Mărturia sa să dea forţă şi curaj creştinilor şi întregului popor mozambican".
(Agenţia Fides 7/9/2022)
Sora Marie-Sylvie Kavuke Vakatsuraki, din Congregaţia diecezană "Petites Soeurs de la Présentation de Notre Dame au Temple" din Butembo, a fost ucisă împreună cu alte persoane, în timpul unui asalt petrecut în noaptea dintre 19 şi 20 octombrie 2022 în satul Maboya, în provincia Nord Kivu, în estul Republicii Democratice Congo. După ce au prădat şi incendiat diferite locuinţe, atacatorii au distrus şi Centrul sanitar gestionat de dieceza de Butembo-Beni, unde călugăriţa presta slujire ca medic. Au tras în sora Marie-Sylvie, care se pregătea să opereze o femeie, apoi au dat foc centrului sanitar şi au fost găsite numai oasele ei carbonizate. Conform mărturiilor locuitorilor, atacatorii aparţin la ADV (Forţe Democrate Aliate), un grup de origine ugandeză care în ultimii ani a aderat la Statul Islamic asumând denumirea de ISCAP (Provincia Africii Centrale a Statului Islamic). "Asistăm îngroziţi la evenimentele care continuă să însângereze Republica Democratică Congo – a spus papa Francisc la audienţa generală din 26 octombrie 2022 –. Exprim deplângerea mea fermă faţă de asaltul inacceptabil petrecut în zilele trecute la Maboya, în provincia Nord Kivu, unde au fost ucise persoane lipsite de apărare, între care o călugăriţă angajată în asistenţa sanitară. Să ne rugăm pentru victime şi pentru cei din familiile lor, precum şi pentru acea comunitate creştină şi locuitorii din acea regiune de prea mult epuizaţi de violenţă".
(Agenţia Fides 21/10/2022; 10/11/2022)
Seminaristul José Dorian Piña, din dieceza de Zacatecas, 25 de ani, în al treilea an de teologie, a fost ucis în noaptea de 27 decembrie 2022, în timpul unei tentative de furt cu arme. Conform comunicatului diecezei, "în noaptea de 27 decembrie, într-o comunitate mică din parohia din Noria de Ángeles, o familie a fost victima unor acte violente, din păcate au murit doi membri ai acestei familii, dintre care unul era un seminarist din seminarul nostru diecezan". Invitând la rugăciune pentru odihna veşnică a seminaristului, pentru rudele sale şi pentru seminarişti şi formatori, dieceza încheie comunicatul cu această dorinţă: "în acest climat de întuneric pe care-l îndurăm, putem să fim lumină de speranţă pentru fraţii care suferă". Într-o publicaţie a seminarului din Zacatecas tânărul seminarist este descris "un adevărat martor al Domnului Isus".
*
TABLOU REZUMATIV AL ANULUI 2022
|
Nr. |
Nume şi prenume |
Naţionalitate |
Institut sau dieceză |
Data şi locul morţii |
|
1. |
Pablo Isabel Hernández |
Honduras |
Laic, lucrător pastoral |
9/1 – S. Marcos (Honduras) |
|
2. |
Părintele Joseph Tran Ngoc Thanh |
Vietnam |
Dominican (OP) |
29/1 – Kon Tum (Vietnam) |
|
3. |
Părintele Richard Masivi Kasereka |
R.D. Congo |
Clerici regulari minori |
2/2 – Vusesa (R.D. Congo) |
|
4 |
Pr. Enrique Vasquez |
Honduras |
Diecezan |
2/3 – Santa Cruz de Vojoa (Honduras) |
|
5. |
Fratele Wilberth Daza Rodas |
Bolivia |
Călugăr OFM |
16/4 – Santa Cruz de la Sierra (Bolivia) |
|
6. |
Pr. Joseph Aketeh Bako |
Nigeria |
Diecezan |
18-20/4 – Kaduna (Nigeria) |
|
7. |
Pr. José Guadalupe Rivas |
Mexic |
Diecezan |
16/5 – Tecate (Mexic) |
|
8. |
Părintele Michael Mawelera Samson |
Malawi |
Misionarii din Africa |
11/6 – Sabasaba (Tanzania) |
|
9. |
Părintele Javier Campos |
Mexic |
Iezuit |
20/6 – Cerocahui (Mexic) |
|
10. |
Părintele Joaquín Mora |
Mexic |
Iezuit |
20/6 – Cerocahui (Mexic) |
|
11 |
Sora Luisa Dell’Orto |
Italia |
Micile Surori ale Evangheliei din Lyon |
25/6 – Port-au-Prince (Haiti) |
|
12. |
Pr. Vitus Borogo |
Nigeria |
Diecezan |
25/6 – Kaduna (Nigeria) |
|
13. |
Pr. Christopher Odia Ogedegbe |
Nigeria |
Diecezan |
26/6 – Statul Edo (Nigeria) |
|
14. |
Pr. John Mark Cheitnum |
Nigeria |
Diecezan |
15/7 – Lere (Nigeria) |
|
15. |
Pr. Godefroid Pembele Mandon |
R.D. Congo |
Diecezan |
7/8 – Kinshasa (R.D. Congo) |
|
16. |
Sora Maria De Coppi |
Italia |
Misionare Comboniane |
6-7/9 – Chipene (Mozambic) |
|
17. |
Sora Marie-Sylvie Kavuke Vakatsuraki |
R.D. Congo |
Petites Soeurs de la Présentation de N.D. |
19-20/10 – Maboya (R.D. Congo) |
|
18. |
José Dorian Piña |
Mexic |
Seminarist |
27/12 – Noria de Angeles (Mexic) |
|
|
||||
|
|
||||
|
|
|
Starea religioasă |
Total |
Apartenenţă |
|
Preoţi |
12 |
7 diecezani, 1 dominican, 1 Caracciolin, 1 Misionari din Africa, 2 iezuiţi |
|
Călugări |
1 |
OFM |
|
Călugăriţe |
3 |
Micile Surori ale Evangheliei, Misionare Comboniane, Soeurs de la Présentation |
|
Seminarist |
1 |
Diecezan |
|
Laici |
1 |
Lucrător pastoral |
|
Continent de origine |
Total |
Naţiune |
|
Africa |
8 |
4 Nigeria, 3 R.D. Congo, 1 Malawi |
|
America |
7 |
4 Mexic, 2 Honduras, 1 Bolivia |
|
Asia |
1 |
1 Vietnam |
|
Europa |
2 |
2 Italia |
|
Locul morţii |
Total |
Naţiune |
|
Africa |
9 |
4 Nigeria, 3 R.D. Congo, 1 Tanzania, 1 Mozambic |
|
America |
8 |
4 Mexic, 2 Honduras, 1 Bolivia, 1 Haiti |
|
Asia |
1 |
1 Vietnam |
*
LUCRĂTORII PASTORALI UCIŞI DIN 1980 PÂNĂ ÎN 2020
Cetatea Vaticanului (Agenţia Fides) – Conform datelor deţinute de Agenţia Fides, în deceniul 1980-1989 şi-au pierdut viaţa în mod violent 115 misionari. Însă această cifră este fără îndoială imprecisă deoarece se referă numai la cazurile constatate despre care s-au aflat ştiri. Tabloul rezumativ al anilor 1990-2000 prezintă un total de 604 misionari ucişi. Numărul este în mod sensibil mai mare faţă de deceniul precedent, datorită anumitor factori, între care genocidul din Rwanda (1994) care a provocat cel puţin 248 victime în rândul personalului ecleziastic. În anii 2001-2021 totalul lucrătorilor pastorali ucişi este de 526.
|
AN |
TOT |
EP |
PR |
DIAC |
FR |
CĂL |
SEM |
IVC |
CAT |
LAI |
VOL |
|
1990 |
17 |
10 |
7 |
||||||||
|
1991 |
19 |
1 |
14 |
1 |
3 |
||||||
|
1992 |
21 |
6 |
2 |
13 |
|||||||
|
1993 |
21 |
1C+1 |
13 |
4 |
1 |
1 |
|||||
|
1994 |
26 |
20 |
1 |
4 |
1 |
||||||
|
1994* |
248 |
3 |
103 |
47 |
65 |
30 |
|||||
|
1995 |
33 |
18 |
1 |
3 |
9 |
2 |
|||||
|
1996 |
48 |
3 |
19 |
8 |
13 |
1 |
2 |
1 |
1(ct) |
||
|
1997 |
68 |
1 |
19 |
1 |
7 |
40 |
|||||
|
1998 |
40 |
1 |
13 |
5 |
17 |
4 |
|
|
|
|
|
|
1999 |
32 |
17 |
9 |
4 |
|
2 |
|
|
|||
|
2000 |
31 |
19 |
7 |
3 |
1 |
1 |
|||||
|
2001 |
33 |
25 |
5 |
1 |
1 |
1 |
|||||
|
2002 |
25 |
1 |
18 |
1 |
2 |
2 |
1 |
||||
|
2003 |
29 |
1 |
20 |
1 |
3 |
2 |
2 |
||||
|
2004 |
16 |
12 |
1 |
3 |
|||||||
|
2005 |
25 |
1 |
18 |
2 |
3 |
1 |
|||||
|
2006 |
24 |
17 |
1 |
3 |
2 |
1 |
|||||
|
2007 |
21 |
15 |
3 |
1 |
1 |
1 |
|||||
|
2008 |
20 |
1 |
16 |
1 |
2 |
||||||
|
2009 |
37 |
30 |
2 |
2 |
3 |
||||||
|
2010 |
25 |
1 |
17 |
1 |
1 |
2 |
3 |
||||
|
2011 |
26 |
18 |
4 |
4 |
|||||||
|
2012 |
13 |
11 |
1 |
1 |
|||||||
|
2013 |
23 |
20 |
1 |
2 |
|||||||
|
2014 |
26 |
17 |
1 |
6 |
1 |
1 |
|||||
|
2015 |
22 |
13 |
4 |
5 |
|||||||
|
2016 |
28 |
14 |
9 |
1 |
4 |
||||||
|
2017 |
23 |
13 |
1 |
1 |
8 |
||||||
|
2018 |
40 |
35 |
1 |
4 |
|||||||
|
2019 |
29 |
18 |
1 |
2 |
2 |
6 |
|||||
|
2020 |
20 |
8 |
1 |
3 |
2 |
6 |
|||||
|
2021 |
21 |
12 |
1 |
2 |
6 |
* = Date referite numai la genocidul care a avut loc în Rwanda.
EP: episcopi; C: cardinali; PR: preoţi diecezani şi călugări; DIAC: diaconi; FR: călugări care nu sunt preoţi; CĂL: călugăriţe; SEM: seminarişti; IVC: membri ai institutelor de viaţă consacrată; CAT: cateheţi; LAI: laici; VOL: voluntari; CT: catecumen.
Special Fides îngrijit de S.L. – Agenţia Fides 30/12/2022
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
