A murit ieri, luni, 30 decembrie 2019, la Roma, cardinalul maltez Prosper Grech. Avea 94 de ani. Augustinian, teolog de faimă internaţională, era profesor emerit al mai multor universităţi romane şi consultant al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.
Născut la Birgu (Vittoriosa), în insula Malta, în 1925, cardinalul a fost autor al multor cărţi şi articole în reviste ştiinţifice în italiană şi engleză. În 1965 a fost chemat să prezideze Institutul teologic augustinian; la 14 februarie 1969 a întemeiat Institutul patristic Augustinianum, al cărui prim rector a fost din 1971 până în 1979. În 1984 a fost numit consultant al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei de prefectul de atunci Joseph Ratzinger. În 2003 a devenit în schimb membru al Academiei Teologice Pontificale, iar în 2004 al Comisiei Biblice Pontificale.
A fost creat cardinal de Benedict al XVI-lea în ultimul său consistoriu din februarie 2012. În conclavul din 2013 a ţinut meditaţia pentru cardinalii reuniţi în Capela Sixtină înainte de votări. Cu moartea sa, Colegiul Cardinalilor este constituit acum din 223 de cardinali, dintre care 124 electori şi 99 non-electori.
Funeraliile cardinalului vor avea loc în bazilica "Sfântul Petru", joi 2 ianuarie, la 11.30. Conform presei malteze, sicriul lui Grech va fi dus după aceea în Malta unde va fi înmormântat în cripta concatedralei "Sfântul Ioan Botezătorul" din La Velleta. În acel loc au fost înhumate în aceste secole cea mai mare parte a rămăşiţelor pământeşti ale marilor maeştri ai Ordinului de Malta, aleşi după transferarea sediului în insulă.
(După Vatican Insider, 31 decembrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
